Muncitorii de la Zimbrul au blocat ieri intrarea in fabrica

luni, 26 iunie 2000, 23:00
2 MIN
 Muncitorii de la Zimbrul au blocat ieri intrarea in fabrica

Aproximativ 150 de salariati de la SC Zimbrul SA s-au adunat ieri, in jurul orei 7.00, in fata sediului societatii protestind pentru neplata salariilor incepind cu luna martie a acestui an. Nemultumirile protestatarilor l-au vizat in special pe reprezentantul actionarului majoritar, caruia i-au cerut sa nu mai patrunda in incinta societatii pina la achitarea restantelor salariale. Administratorul SC Zimbrul, Traian Dominte, a confirmat revendicarile salariatilor, precizind ca, potrivit contractului colectiv de munca si protocolului incheiat cu sindicatele, pentru lunile martie, aprilie si mai trebuiau achitate drepturi banesti in cuantum de 50%. "Dupa preluarea pachetului majoritar, la inceputul lunii februarie noul actionar principal, George Simion, a dispus igienizarea generala a unitatii. Inlocuirea vechilor utilaje cu altele aduse de Simion trebuia finalizata la 1 aprilie, data de la care urma a se relua procesul de productie. Reluarea activitatii a fost conditionata de muncitori de plata salariilor restante", a detaliat Dominte radacinile protestului de ieri. Totusi, din partea a doua a lunii mai sectia de tricotat a functionat pentru a asigura bruma de comenzi pe care le mai are SC Zimbrul cu firme din Anglia si Franta, finalizarea acestora fiind conditionata insa de reluarea activitatii si in sectiile de finisat, respectiv confectii. Dominte este de parere ca indeplinirea contractelor ar fi permis plata salariilor si a utilitatilor, putindu-se evita astfel tensiunile actuale. De mai bine de o luna de zile, cei 440 de angajati de la Zimbrul solicita prezenta la Suceava a lui George Simion, persoana care detine 46,2% din actiuni, pentru a clarifica situatia existenta. In tot acest interval, la sediul societatii au sosit doar faxuri din partea reprezentantului actionarului majoritar, acestea anuntind imposibilitatea de a ajunge la Suceava. (Sandrinio NEAGU)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii