Numai unul din cele doua spitale birladene a semnat contractul cu CJAS Vaslui

duminică, 13 august 2000, 23:00
3 MIN
 Numai unul din cele doua spitale birladene a semnat contractul cu CJAS Vaslui

Reprezentantii spitalelor birladene au negociat saptamina trecuta conditiile contractului cadru de furnizare a serviciilor medicale pe anul 2000 cu Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate (CJAS) Vaslui. Dupa o prima runda de negocieri, numai Spitalul de adulti Birlad a semnat contractul, desi suma alocata pentru trimestrul II al anului, 22,7 miliarde de lei, nu satisface necesarul unitatii. Lunar, spitalul ar avea nevoie de circa 7 miliarde lei.
Medicul Elena Petcu, directorul Spitalului de adulti, ne-a declarat: "Initial, in contract nu era trecuta si dializa. De fapt sectia nu este prevazuta nici in normele de aplicare ale contractului cadru. Noi am insistat si nu am semnat contractul, pina cind a fost trecuta si dializa. Ni s-a aprobat repartizarea din fondurile alocate a trei miliarde de lei pentru dializa. De asemenea, am cerut sa se mentioneze in contract ca, in functie de rectificarea bugetului casei, sa aiba loc renegocieri ale contractului."
Vineri, 11 august, sefii sectiilor Spitalului de adulti Birlad au fost anuntati care sint sumele alocate pentru fiecare sectie conform noului contract. Li s-a pus in vedere ca trebuie reduse cheltuielile si durata de spitalizare a pacientilor, pentru ca sa se poata incadra in fonduri. Conducerea spitalului intentioneaza sa faca un memoriu la CJAS Vaslui, prin care sa solicite repartizarea unor fonduri egale cu cele de la Spitalul judetean Vaslui. Si asta deoarece cazurile deosebite sint rezolvate la Birlad, desi ar trebuie trimise la Vaslui. Numai bolnavii cu afectiuni foarte grave sint transferati la Iasi. "Noi rezolvam toate cazurile care ne vin la Birlad, iar cele care ne depasesc sint trimise la Iasi. Noi nu trimitem bolnavi la Spitalul judetean Vaslui", a mai spus dr. Elena Petcu.
Subfinantare pentru Spitalul de copii
Conducerea Spitalului de copii Birlad participa astazi, 14 august, la o noua runda de negocieri cu reprezentantii CJAS Vaslui in vederea incheierii contractului.
Medicul Tudorita Chetroies, directorul Spitalului de copii, ne-a precizat ca, deocamdata, nu poate trage niste concluzii in urma negocierilor purtate joia trecuta. Reprezentantii celor doua unitati au analizat atunci datele privind necesarul spitalului si ce fonduri se pot aloca conform normelor de aplicare a contractului cadru pe anul 2000. Conducerea spitalului a refuzat sa semneze contractul dintr-un singur motiv: dorinta de a prelucra separat aceste date de catre contabilitatea spitalului, pentru a vedea daca exista cumva inadvertente de finantare.
"Deocamdata nu ne putem pronunta. La prima vedere se pare ca este vorba tot de o subfinantare. Din cauza ca noul contract nu are in vedere achitarea datoriilor existente, nu ne vom putea incadra in sumele respective. Automat, mergind pe datorie, unitatea angajeaza altele noi. La ora actuala Spitalul de copii are datorii de 2,6 miliarde de lei catre furnizori. Contabilitatea va studia amanuntit cheltuielile si posibilitatile de finantare. Se pare ca, legat de activitatea noastra, datele sint corespunzatoare si din punct de vedere economic si calitativ. E vorba de o finantare a unui numar limita de zile de spitalizare. Problema este cum vom reusi noi sa ne incadram, tinind cont ca nu poti programa boala si nici durata de spitalizare", a mentionat dr. Chetroies. (Carmen STEFANESCU)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii