Tacere asupra demisiei Tudoritei Chetroies

miercuri, 09 februarie 2000, 00:00
2 MIN
 Tacere asupra demisiei Tudoritei Chetroies

Pe 8 februarie, la cinci zile de la demisia directorului Spitalului de copii Birlad, Tudorita Chetroies, la Directia de Sanatate Publica (DSP) Vaslui nu se primise nici o adresa in acest sens.
Contactat telefonic pentru a afla care va fi pozitia DSP in acest caz, dr. Nicu Botezatu, directorul interimar al DSP Vaslui, ne-a raspuns cu o intrebare: "Ce demisie? Noi nu am primit nimic. Singura demisie de care am fost anuntati este cea a doctoritei Bahnaru, directorul Spitalului din Husi. Nici in aceasta situatie nu s-a luat nici o masura. Avem 15 zile la dispozitie pentru a pune in discutie problema."
Tudorita Chetroies ne-a spus ca demisioneaza "din motive personale" si a refuzat orice alt comentariu.
La Birlad circula zvonul ca doctorita Chetroies si-a dat demisia din cauza ca nu putea respecta protocolul incheiat cu Sindicatul Sanitas, in ceea ce priveste majorarea cu 15% a fondului de salarii.
Reamintim ca la sfirsitul lunii trecute cadrele sanitare medii de la Spitalul de copii au fost in greva generala, solicitind marirea salariilor conform Legii 154/1998, privind noua grila de salarizare din sistemul bugetar. Doctorita Chetroies nu a fost de acord cu aceasta crestere salariala. In urma negocierilor din 28 ianuarie, dintre Tudorita Chetroies si Emil Cirjan, liderul Uniunii Judetene Sanitas Vaslui, s-a obtinut cresterea cu 15% a salariilor.
Elena Peleneagra, liderul Sanitas de la Spitalul de copii Birlad, a refuzat sa confirme sau sa infirme acest zvon: "In legatura cu aceste probleme nu am nimic de comentat, intrucit eu am fost libera." (Carmen STEFANESCU)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii