Cum vor democrat-liberalii sa schimbe imaginea partidului

luni, 12 septembrie 2011, 19:28
3 MIN
 Cum vor democrat-liberalii sa schimbe imaginea partidului

Dupa ce acum doua saptamani presedintele Traian Basescu ii avertiza pe pedelisti ca nu vor pacali pe nimeni cu o simpla rebranduire, democrat-liberalii isi pun mintea la contributie sa gaseasca noi metode de spalare a imaginii partidului, "patata" in ultimii doi ani de guvernare.

Voinescu, suparat ca PDL amana adoptarea Codului Etic al partidului

Sever Voinescu, deputat PDL, insista pentru adoptarea Codului de conduita al partidului, care sa reglementeze clar ce se intampla de exemplu cu membrii care au probleme cu legea. "Problema se pune in sensul stabilirii unor reguli de reactie a partidului in raport cu anumite situatii. Ce facepartidul daca fruntasii sai intra intr-o anumita situatie penala. Ar fi de asteptat in general sa faca acel om ceva. Dar daca nu face, partidul trebuie sa aiba o reactie. Care e mecanismul prin care se stabileste aceasta reactie? Ce facem? Cine reactioneaza?", a spus Voinescu pentru romanialibera.ro.

PDL s-a aflat intr-o astfel de situatie atunci cand deputatul Dan Pasat a fost invinuit de DNA, si apoi trimis in judecata, pentru ca in calitatea sa de demnitar a santajat mai multi primari din Giurgiu pentru a-i face sa incheie contracte publice cu firmele sale sau ale apropiatilor sai. Pe de o parte, colegii sai din Camera Deputatilor nu au incuviintat arestarea ceruta de DNA, desi aveau suficiente voturi, iar pe de alta parte, Pasat a amanat autosuspendarea din partid. La fel s-a intamplat si in cazul Monicai Iacob Ridzi, de asemenea implicata intr-un dosar de coruptie.

Sever Voinescu se arata astfel deranjat ca in PDL adoptarea Codului de conduita este amanata de la o sedinta la alta, in ciuda faptului ca unul dintre cei mai ferventi sustinatori ai documentului este chiar liderul PDL, Emil Boc.

"Una din promisiuni la Congresul din primavara a fost ca vom avea in partid un Cod Etic, pe care in BPN il tot lucram si il tot mosmonim de nu stiu cand si il tot intoarcem si iar nu ne mai convine cate un cuvant, iar il dam sa mai scriem un cuvant in locul cuvantului care nu ne convine si asa mai departe. Si va marturisesc ca aceasta intarziere ma supara, si pe mine, si pe Monica Macovei si pe alti colegi. E vorba de o anumita inertie, de raportarea unor oameni care au facut politica 15-20 de ani intr-un anumit fel. E nevoie de timp, in politica nu poti forta, trebuie sa convingi", a spus Voinescu.

Raluca Turcan propune remaniere

Pe de alta parte, vicepresedintele PDL Gheorghe Flutur a spus pentru romanialibera.ro ca discutiile despre Codul de conduita sunt in grafic in PDL. "Nu sunt probleme, nu stiu sa fie probleme. Personal sustin un Cod Etic care sa statueze lucrurile in partid si sa functioneze ca o carte de conduita a membrilor PDL", a spus el.

O alta idee de "curatare" a partidului este remanierea guvernamentala, propusa de Raluca Turcan. "A trecut un an de la ultima remaniere guvernamentala. Si mai avem 3 luni si jumatate pana intram in anul electoral 2012. Avem deci o perioada in care trebuie sa reflectam asupra corectiilor de parcurs, asupra obiectivelor inca neatinse ale guvernarii", a spus democrat-liberala, citata de NewsIn.

Pana sa ajunga la modificari de esenta in partid, democrat-liberalii planuiesc sa renunte la portocaliu pentru verde si sa modifice chiar numele partidului, una dintre variante fiind "Miscarea Populara", pe care Ioana Basescu nu a reusit inca sa o inregistreze la OSIM.

"In momentul in care presedintele mandateaza pe fiica sa cea mare sa inregistreze o marca legata de un partid sau de o miscare politica, e clar ca are o semnificatie. Ioana Basescu nu s-a apucat ea, asa, singura… si, daca s-ar fi apucat, presedintele ar fi reactionat. (…) Mai departe, daca chestiunea asta va fi utilizata si cum va fi utilizata nu am niciun comentariu, ca nu stiu. Ea s-ar putea sa fie utilizata cat de curand – s-ar putea sa nu fie niciodata utilizata", a declarat senatorul PDL Radu Berceanu. (Romania Libera)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii