Guvernul reclasifica personalul din tribunale si introduce functia de manager de instanta

miercuri, 19 octombrie 2011, 15:16
2 MIN
 Guvernul reclasifica personalul din tribunale si introduce functia de manager de instanta

Proiectul privind statutul personalului de specialitate din cadrul instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea a fost transmis Parlamentului, dupa avizul Executivului, pentru a fi adoptat in procedura de urgenta.

In sedinta de miercuri a Cabinetului, ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, a declarat ca proiectul propune restructurarea si reformarea de substanta a personalului auxiliar din instante si parchete, care devine astfel personal de specialitate.

Noul personal de specialitate se va imparti in trei categorii mari, respectiv personal judiciar, de asistenta si tehnico-administrativ.

Personalul judiciar va fi compus din grefierul judiciar, de sedinta si de ancheta, in timp ce personalul de asistenta va include functiile de grefier, grefier registrator si agenti procedurali.

Personalul tehnico-administrativ va fi format din specialisti IT, criminalisti si soferi.

"Nu este vorba doar de o schimbare de denumire, noi reorganizam intreaga structura a personalului care deserveste, practic, actul de justitie alaturi de magistrati. Aceasta separare se regaseste in noile functii pe care categoriile respective le au, iar transferul de atributii administrative de la judecator catre grefierul juidiciar, in principal, dar si celelalte categorii de grefier, va opera o reducere a volumului de munca administrativa care, la ora aceasta, este desfasurata de catre magistrat, de catre judecator in primul rand", a afirmat Predoiu.

Proiectul de lege instituie totodata functia managerului de instanta, care va prelua practic toate atributiile care tin de administrarea bugetului si a patrimoniului instantelor.

"In acest fel incercam sa dam judecatorului un alt statut, si anume sa judece, lasand functiile administrative si bugetare pe seama unor specialisti", a aratat Predoiu.

El a sustinut ca schimbarile propuse corespund directivelor europene in domeniu si angajamentelor luate de Romania in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare pe justitie.

In sedinta de Guvern, premierul Emil Boc a apreciat ca noul statut al personalului din instante va conduce la scurtarea duratei proceselor si a precizat ca Ministerul Finantelor a asigurat resursele pentru implementarea noilor proceduri incepand cu 2012. (Mediafax)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii