Ponta: Am inceput negocieri cu parlamentari ai puterii pentru a semna motiunea de cenzura

luni, 26 iulie 2010, 13:20
1 MIN
 Ponta: Am inceput negocieri cu parlamentari ai puterii pentru a semna motiunea de cenzura

"Am demarat negocieri cu parlamentari ai puterii. Toate organizatiile judetene au mandat de a discuta cu parlamentarii care au sustinut Guvernu Boc si de a-i convinge sa voteze motiunea de cenzura", a declarat Ponta.

Intrebat despre existenta unor astfel de negocieri, care ar fi avut loc, potrivit cotidianului "Jurnalul National", miercuri, la Brasov, intre secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, si lideri ai PDL din judet, Ponta a precizat ca Dragnea nu s-a aflat la momentul respectiv in tara si ca nu comenteaza lucruri neserioase.

"Stiu sigur ca domnul Dragnea nu a fost miercurea trecuta in tara. Doar daca nu a venit incognito. Nu vreau sa comentez lucruri neserioase", a spus Ponta.

Liderul PSD a mai precizat, raspunzand unei intrebari care viza plecarea a cateva sute de social-democrati din PSD Olt, ca reactia acestora a avut la baza alegerea unui nou presedinte.

"La Olt a fost o competitie deschisa. Avem un nou presedinte si, ca in orice organizatie, dupa alegeri, sigur ca nu toata lumea este multumita de rezultat", a spus Ponta. (Mediafax)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii