Puterea si Opozitia au fiecare revolutia lor

luni, 22 decembrie 1997, 00:00
2 MIN
 Puterea si Opozitia au fiecare revolutia lor

Premierul Victor Ciorbea a declarat, simbata, ca nu exista nici o legatura intre actuala putere si demersurile generalului Dan Voinea, seful Sectiei Parchetelor Militare, privind implicarea lui Ion Iliescu si a altor civili in evenimentele din decembrie 1989 de la TVR. Generalul Dan Voinea a declarat, joi, ca procurorii militari au inceput cercetarea prealabila in legatura cu moartea a 80 de persoane si ranirea altor 200 in urma ordinelor primite de militarii de la TVR de la un grup de civili, printre care si Ion Iliescu. PDSR a anuntat, printr-un comunicat, difuzat vineri, ca va sesiza organismele internationale in legatura cu "hartuiala politica la care este supus Ion Iliescu. Premierul Ciorbea a spus, simbata, ca PDSR poate face demersuri la organismele internationale daca apreciaza ca exista incalcari ale drepturilor omului, dar ca nimeni nu este mai presus de lege.
Presedintele PDSR, Ion Iliescu, a adresat, ieri, un apel catre toti cetatenii care impartasesc idealurile Revolutiei din decembrie 1989, la reuniunea omagiala "Opt ani de la Revolutia Rom?na" desfasurata, simbata, la Palatul Parlamentului, in organizarea Asociatiei "Victoria" si a PDSR. In paralel, presedintele Emil Constantinescu a apreciat, adresindu-se rudelor celor ucisi in timpul evenimentelor din decembrie 1989, prezente la comemorarea de la Cimitirul Eroilor Revolutiei din Bucuresti, ca nimic nu mai poate impiedica justitia sa-si urmeze cursul in privinta descoperirii adevarului despre revolutie. Atit Emil Constantinescu, cit si Petre Roman, presedintele Senatului, au promis rudelor eroilor revolutiei ca se vor implica direct pentru ca , de acum incolo, drepturile conferite de Legea 42/1990 sa le fie acordate. (A.CIOFLANCA)
PDSR va participa la sedinta solemna a Parlamentului dedicata zilei de 22 decembrie, in pofida amenintarilor anterioare de a boicota acest eveniment. Anuntul a fost facu ieri in cadrul unei conferinte de presa la Iasi de catre senatorul Ion Solcanu, purtator de cuvint al organizatiei judetene Iasi. El a mai precizat ca a trecut vremea cind se acuza faptul ca revolutia a fost furata, contestindu-se chiar faptul ca revolutia a avut loc si ca oameni ca Ion Iliescu, Sergiu Nicolaescu sau Ion Caramitru, care au participat efectiv la evenimentele din decembrie 1989, nu au disparut atunci. (Cristian RACU)

Comentarii