Adio, Bolta Rece!

Legea proprietatii este pentru unii muma, pentru
altii ciuma. In cei 15 ani de cind functioneaza,
tiris-grapis (mai ales grapis), pe unii i-a inaltat in
al noulea cer, pe altii i-a bagat in iad, ca sa nu
zic ca i-a umplut de draci. Cum aceste doua
locatii – raiul si iadul – se afla usa-n usa, deseori
destinul ti-e hotarit de inspiratia de moment, de
capriciul, buna sau reaua-vointa a judecatorului
suprem.
Dar iata faptele la care vrem a ne referi,
desprinse parca dintr-un serial englezesc (din
vremea, odioasa, cind astfel de filme, excelent
realizate, mai treceau pe micile noastre ecrane).
Cu citiva ani in urma, Muzeul Literaturii Romane
(numit, in continuare, MLR) era sa-si piarda
sediul, adica ditamai Casa Pogor, Tatal si Fiul,
revendicat, impreuna cu toate statuile de pe alei,
cu tabloul „Junimea ’90”, cu crama si nucul
aferente, de catre CFR-Calatori (sau Marfa?).
CFR-ul, observind dificultatile locuitorilor din
zona Copou in a ajunge la Gara Mare si Veche,
sau de acolo acasa, s-a gindit sa implementeze
aici Gara Pogor. Ideea era seducatoare, am
vazut documentatia la domnul arhitect Nic.
Munteanu: o linie ferata ingusta (si adinca)
pornea de la Gara Mare, trecea printr-un tunel
boltit sub Ripa Galbena si isi facea rondul in
curte la Pogor. S-ar fi reactivat celebrele
mocanite (care mai exista, acoperite de paie,
prin curtile unor mineri din Maramures sau din
Bucovina), precum si vagonetii disponibilizati
odata cu minerii. Lucian Vasiliu ar fi devenit sef
de gara si-ar fi recitat, melancolic, catrenul: „Si
trenuri vin, si pleaca iara/ Si plictisita intr-un
tirziu/ Nevasta sefului de gara/ A deraiat… c-un
macagiu”.
Dar n-a fost sa fie.
A intervenit „Ziarul de Iasi”, care a reprosat faptul
ca, daca Pogorul ar deveni gara, n-ar mai avea
unde sa-si sarbatoreasca, in cadru festiv, culinar-
bahic, ziua de nastere. Doar n-o sa-si invite
oaspetii – persoane mai sus sau mai jos puse –
printe linii, acari, semafoare, controlori de bilete,
avertismente gen: Fumatul oprit! Interzis
consumul bauturilor alcoolice! Nu va aplecati in
afara! (Acesta din urma scris in trei limbi si
ruseste.)
Proiectul a cazut, spre bucuria po(d)gorenilor.
Dar vezi (ca-n poveste), dupa bucurie urmeaza
scirba, dracu’ isi baga coada acolo unde nu te
astepti. MLP a ramas cu „Casa Pogor” – recent
repusa in functiune muzeala -, dar e pe cale de a
pierde Muzeul „M. Codreanu”, renumita Vila
Sonet. Despre ce este vorba? (Aici,
documentatia mea este irefutabila.) Se stie, de
toti vizitatorii muzeului, ca terenul pe care s-a
ridicat Vila Sonet i-a fost daruit in 1933, de
„Primaria Comunei Iasi”, lui M. Codreanu, pentru
meritele sale deosebite ca poet, traducator,
profesor, director al Teatrului National, casatorit
de doua ori, fara copii, orb, iubitor de dame, de
sah si table, autor al „regulamentului organic” de
la „Academia libera”, protector al actritelor tinere
si al ciinilor de bronz, pasager de incercare
aviatica, epigramist, degustator de fineturi
spirituale si bahice, om al „Turnului de fildes” si
al Turnului Babel, deopotriva. Dintre toate
aceste merite, incontestabile, asupra unuia
singur plana, pina de curind, dubiul: a avut M.
Codreanu mostenitori au ba? De altfel, era si
una dintre intrebarile incuietoare pe care mi-o
puneau vizitatorii, interesati, nu stiu de ce, de
viata personala a scriitorilor. Dadeam din colt in
colt, o scaldam. Acum, daca as mai fi muzeograf,
le-as raspunde franc: a avut. L-am si cunoscut,
recent. Il cheama tot Mihai, ca pe taica-su, dar
mi-a spus sa-i zic, englezeste, Maical. Un barbat
cam de 70 de ani, bine cladit si conservat, un pic
adus de spate, ca si parintele sau, la aceeasi
virsta. A trait in Anglia, i-a cunoscut, intre altii, pe
Ion Ratiu si pe printesa Diana (din pacate,
acestia nu mai pot depune marturie). Toate
actele lui de mostenistor sint imbatabile.
Surpriza este ca mosteneste nu doar Vila Sonet,
ci si o buna bucata din strada Rece, inclusiv –
aici e aici! – Bolta Rece. Procesul de punere in
posesie este pornit deja. L-am tatonat care va fi
soarta, in continuare, a acestor asezaminte, cu
faima nu doar in Iasi, ci in toata tara. „Muzeul
ramine muzeu, mi-a spus, doar ca se rupe de
Casa Pogor, capata autonomie juridica si
financiara. Cit despre Bolta Rece, aici vom face
un centru de documentare si valorificare a
mostenirii literare. Gata cu betiile, cu
sponsorizarile, cu agapele scriitoricesti. De altfel,
in Romania se bea cam mult…”.
Romano-englezul nu ca parea, era ferm in
afirmatii. Imediat l-am sunat pe Lucian Vasiliu,
directorul MLR. „E posibil orice, iubite prietene,
mi-a zi, cu glas de taina. Tot timpul cineva
revendica mostenirea domnului Eminescu, a
domnului Creanga, a domnului Sadoveanu,
acum si a domnului Codreanu. Mai mult nu va
pot spune, trebuie sa ma consult cu jurista…”.
Patronul, Mihai Valeriu, imbracat intr-un tricou
inscriptionat „Poli Iasi/ Sa nu ne lasi!” mi-a
raspuns scurt: „Ce? Bolta Rece sa devina
muzeu? Mai vorbim dupa meciul de simbata”.
Alte opinii, luate la cald: Nichita Danilov: „Am
spus-o de mult ca acolo se petrec tot felul de
chestii dubioase”; Emil Brumaru: „Nu ma lua pe
mine cu mosteniri de astea, cu matusa Tamara…
tucahira-hara”; Liviu Antonesei, disperat: „Si
unde mai cistig eu concursuri de infulecat
tochituri?!”.
Este de asteptat ca acest proces de mostenire –
dezmostenire va fi unul de durata. Vom reveni
cu amanunte, daca nu anul acesta, la anu’, in
aceeasi zi.

Publicitate și alte recomandări video