Amenajari urbane

O plimbare prin oras se poate lesne transforma in exercitiu de observatie sociala. Scapat in lume, ochiul aduna elemente de realitate pe care, mai apoi, mintea le compara, raportand datele proaspat culese la informatiile primite in excursiile precedente. Au disparut cosuri de gunoi din multe locuri. La statia de tramvai din Tg. Cucu, o mana criminala a vandalizat cu picioarele panourile zonei de asteptare. Abia fusesera montate. Locul de joaca din parcul „Expo" a fost remodelat de actiunile unor binevoitori care au smuls din tatani calutii si masinutele de plastic. Tot acolo, cineva s-a gandit ca e o idee minunata sa distruga parapetul toboganului, creandu-le copiilor fericita ocazie de a se accidenta. Un alt loc de joaca, cel din parcul cu Teiul, sta sa se prabuseasca sub presiunea modernizarilor operate de „micutii" care au nenorocit ambientul. Privind la mutilari, iti vine sa crezi ca prichindeii trebuie sa fi fost mai fortosi decat niste culturisti, din moment ce au reusit sa infranga pana si cerbicia rece si impersonala a fierului. Prin cartiere (Tararasi, Nicolina), alte fiinte civilizate si-au incercat talentul artistic pe afisele electorale si au remodelat, dupa bunul plac, chipurile luminoase ale politicienilor intrati in cursa electorala. Prin Copou, asa, mai spre seara, pe cand intunericul bate din gene, se pot vedea grupuri mici si organizate de intreprinzatori care colecteaza cu spor unele din materialele de constructie folosite la cosmetizarea peisajului urban. In zona podului din Metalurgie, lucrarile de modernizare a albiei Bahluiului sunt asistate cu interes de boschetarii care, pana mai anul trecut, isi injghebasera cartierul general sub pod. In prezent, veneticii, veritabili oameni ai locului, s-au regrupat langa containerele de gunoi. In alta parte, blocuri varuite in roz petrec in compania unor case vopsite in verde. Asemenea amenajari urbane schimba mereu fata orasului.

Mai ceva decat in legenda mesterului Manole, ceea ce ziua se face, noaptea se desface. Daca edililor le trece prin cap sa amenajeze statii civilizate de asteptare a mijloacelor de transport in comun, asa cum, de altfel, se afla peste tot in lumea buna, unor localnici le fata mintea un plan de distrugere. Daca cineva isi propune sa intretina un loc de joaca, altcineva, un jucaus, desigur, gandeste ca nu-i nici o paguba daca face stricaciuni. In rezumat, daca un individ sau un grup da semne, oricat de palide, ca vrea sa faca ceva folositor, un alt individ sau grup depune toate eforturile sa dovedeasca contrariul.

Oricat de inconfortabila poate parea ideea ca orasul Iasi tinde sa devina un oras urat, murdar, aflat pe alocuri in descompunere, ea tinde sa prinda contur.

Orasul este oglinda locuitorilor sai. Ceea ce se vede cu ochiul liber sugereaza ca, din diverse motive, unii locuitori practica in chip sistematic profesia de demolator, in detrimentul celorlalti. De la nivelul cel mai mic, al locatarilor unui bloc, pana la nivelul cel mai cuprinzator, al membrilor comunitatii urbane, pofta de a dezmembra nu este decat o dovada consistenta de salbaticire. Cu ce mijloace poate fi domolita o bestie pusa pe spart, pe rupt, pe sfaramat ? Ar trebui angajati oameni de paza la fiecare fir de iarba pentru a capata siguranta ca vandalizarea spatiului public devine o amintire?

Am locuit, o vreme, intr-un bloc nou-nout. In cateva luni, casa scarii a devenit o pictura murala. Tablourile votive ale marlaniei vesteau cu mandrie ceea ce avea sa urmeze. In alte cateva luni, cutiile postale au inceput a prinde forme ciudate. Mai apoi, usa de la intrarea in bloc si-a spart singura geamurile. De ciuda, probabil. Interfonul cumparat din banii locatarilor a facut guturai si a amutit. In final, si-a facut seppuku, iar matele firelor s-au mumificat in asteptarea unui nou aparat. Nici nu mi-am dat seama cand subsolul blocului a fost cucerit de o imparatie de lucruri inutile, pe care, din motive mai presus de intelegere, vecinii tineau sa le pastreze. Concomitent cu degradarea spatiilor comune, usile apartamentelor, initial la fel, au inceput sa faca pasi si sa lase locul unor usi blindate, de buncar antiatomic. Asa au inteles locatarii sa isi apere intimitatea de actiunile malefice ale unor demoni nestiuti. Banca din fata blocului a crapat de bunavoie si nesilita de nimeni, iar felinarul de linga bloc si-a aruncat o piatra-n cap si a sucombat. In spatiul amenajat ca loc de joaca pentru copii s-au instalat, incet, dar sigur, oamenii fara casa, care au colonizat locul proaspat cucerit cu elemente caracteristice de civilizatie neaosa: cartoane, boccelute, zdrente, recipiente de tot soiul.

Inainte ca aria sa capete iz de ghetou, am intrebat cativa vecini mai zglobii daca se mai poate indrepta ceva. Da, mi-au spus. Pentru peretii murdari il injuram pe administrator. Tot nenorocitul de administrator va fi spart si geamul usii de la intrarea in bloc. Blestemul cutiilor postale se va rasfrange, de buna seama, asupra postasului, ca doar umbla zilnic la cutii. Gunoierii sunt de vina pentru ca subsolul blocului a devenit un talcioc prosper al mizeriei. De interfon nu era, oricum, nevoie. Iar banca si felinarul nu tin de noi, ci de Primarie. Mama lui de primar! Uite cum a stricat locul de joaca! Oare asa se poarta si in cartier la el?

Acum, ori de cate ori fac o plimbare prin oras si vad simbolistica fertila a distrugerii, ma opresc, inregistrez dovada si trec cu indiferenta mai departe. Pentru noianul de amenajari urbane mereu in curs de realizare, nu noi, ci altii se fac vinovati.

Publicitate și alte recomandări video