Analize in tandem

Sa jucam, o secunda, cartea naivitatii si sa credem ca putem intelege politicul romanesc al momentului. Ca-l putem analiza. Ca e analizabil, poftim. Ne-am simti, probabil, mult mai bine, ca analisti de ocazie, sa facem asta. Cum bine se simt, sigur, „profesionistii”, bintuind seara de seara ecranele si lasindu-ne sa credem ca nu ne aflam chiar in fata Nebuloasei Andromeda, ci, sa fim calmi, doar in fata unei biete harababuri. Nu e Andromeda, zicem si noi, spirala din boreal, vizibila si cu ochiul liber, ne asigura astrologii, dar pe care de fapt n-o vedem, nu e, asadar, enigmatica nebuloasa, dar nici ograda noastra ca-n palma. Dupa ce timp de cincizeci de ani a ravasit-o comunismul. De nu mai stim din ce Ram ne tragem.
Cind pe ecran se iveste un Cristian Pirvulescu sau un Catalin Avramescu, lucrurile par a se aseza in regim rezonabil, apelul permanent al acestora la judecata de bun simt fiind suficient pentru a ne simti in confort.
Daca, insa, acelasi ecran e parazitat de alde Cristoiu, Boda, Paler, cu reactiile lor vegetative, atunci ne vine sa dam credit si posturilor care fac sondaje pe trotuar, lasindu-i pe gingavi si pe agramati sa-si dea cu parerea despre mersul tarii. Incit te duci subit cu gindul la cum ar fi mers Romania interbelica daca un Bratianu i-ar fi cerut parerea oricarui mocofan de pe strada.
De trecut la lucruri mai vesele.
Mai nou, tandemele.
Deocamdata trei: Gabriel Liiceanu – Andrei Plesu, Stelian Tanase – Mircea Dinescu, Emil Hurezeanu – Popescu (C.T.).
Ce i-o fi apucat – de nu fuga de plictiseala – pe doi dintre rezonabilii momentului sa se implice intr-o treaba atit de riscanta, cum e analiza? Precautia (si orgoliul), e drept, i-a determinat sa procedeze „altfel” decit altii, sa dialogheze cum n-o fac altii. Adica? Sa se fereasca a da nume de personaje de toata mina ce acapareaza prim-planul vietii publice si sa se plaseze – cu sarm inimitabil – in zona conceptelor. Pe cit posibil. Aluziile fiind totusi de o transparenta mereu amuzanta. Un litou promotional al Editurii Humanitas (al carei patron este primul) ni-i infatiseaza pe cei doi in ipostaze opuse: unul rizind cu gura pin’ la urechi (Plesu), celalalt (Liiceanu) intr-un rictus incruntat, greu insa sa reziste mult timp in el, gata sa se transforme, si acesta, in risul primului. Mai ritos moral si mai grav (din acelasi motiv), Liiceanu isi provoaca vechiul companion tocmai cu lucrurile grave, reiesite dintr-un comunism atit de endemic remanent, asteptindu-se, evident, la relativismul plesuvian al raspunsurilor. De parca fantoma lui Noica – cel care le si diagnosticase diferenta – ar plana asupra unui cetos Elsinor, devenit o secunda studio t.v.
Oricum, superior relaxant.
E stupefiant cum un spirit riguros, Tanase – prozator de vocatie, dar parasindu-si-o, pacat!, in favoarea analizei politice – se complace in dialogul aproape trist (daca n-ar fi si hazos) cu un Dinescu, altadata poet rasat, reciclat in orice si, culmea!, vrind sa lase impresia ca s-ar pricepe si la analiza. Cind nu e decit acelasi moderator t.v. de tarafuri de Baragan, bagindu-i pe totii momentului in aceeasi oala, nereusind – cum s-ar putea! – sa traga si minime concluzii cu frazele lui niciodata duse pina la capat. Alta data, in asemuitor dialog cu acelasi Plesu, inconcluzivul poet era temperat din cind in cind de barbos cu vorbe destinate imaturilor pusi pe sotii. Tanase, nu. E contaminat de spumosul ventriloc de vorbe si incearca chiar sa si rida, vazind cum din propusa lui analiza nu ramine mai nimic.
Macar ne descretim fruntea.
Care ne ramine mereu incretita cind e sa avem rabdarea a-i asculta pe Hurezeanu cu Popescu.
Si aici, stupefactie.
Cum e posibil ca un exemplar de talia celui care ne-a bucurat, in dictatura, auzul (era sa spun timpanul…) cu placuta lui voce, la mult regretata Europa libera, cum e posibil sa-i fie partener de analiza un ins – nu lipsit de tinctura pamfletara – foarte usor psihanalizabil. Calota lombroziana a permanentului incruntat e sindrom forte in diagnosticarea clinica. Pe care delicatul (dar si, din pacate, vag duplicitarul politic) Hurezeanu n-o poate parafa ca medic, fiindu-i parca teama de reactia celuilalt, in permanenta si, de la un moment dat, chiar periculoasa agitatie. In ultima lor emisiune „Cap si pajura”, maniacul numai nu ne-a indicat si ora cind PNL-ul (lui Tariceanu, se-ntelege) va disparea. Cum a disparut – tot previziunea lui – celalalt partid romanesc, PNT-ul. Spre greu ascunsa jubilatie a prezicatorului de vreme noua, „omul recent”. Al carui ris ti-l ingheata, subit, pe-al tau. Daca mai e unul. Atunci cind risti o astfel de emisiune. Poate cel al civilizatului Hurezeanu, aflat in fata… cazului.
Totul e clar, nu?
Precum tandemul.

Publicitate și alte recomandări video