Da’ eu cu cine votez?

Se apropie data alegerilor locale si, cum este pentru prima oara cind trebuie sa votez in Iasi (fiind eu un iesean prin adoptie sau prin exil nu neaparat fericit), fireste ca am cautat sa casc ochii si urechile, cu mai multa participare decit de regula, la prestatia candidatilor. Le-am urmarit declaratiile prin ziare, am citit interviuri uneori indigerabile, am vazut emisiuni pe posturile locale si nationale etc. Sint un votant responsabil, parol!, si tocmai in aceasta modesta, dar, am impresia, importanta calitate, ma simt indreptatit sa-mi dau cu parerea in rubrica de fata.

Oi fi eu excesiv de pretentios, oi fi eu prea putin dispus la indulgenta, dar, cu cit se apropie 1 iunie, ma simt din ce in ce mai indecis, mai turmentat decit cinstitul personaj al lui Caragiale, de la care am imprumutat titlul acestei interventii. Pot spune, fara sa clipesc, cu cine nu votez. Dar, de ales, trebuie totusi sa aleg. Grea decizie…

Cred ca nu o sa fiu contrazis daca afirm ca in ipostaze eligibile se afla, in pofida asa-numitului sistem de vot uninominal, reprezentantii celor mai importante partide: dl Gheorghe Nichita, de la PSD, dl Dumitru Oprea, de la PDL si dl Cristian Adomnitei, reprezentantul PNL. I-am urmarit pe toti trei, intr-o infruntare gazduita de Realitatea TV, precum si in raspunsurile date chestionarului aplicat, formulat saptamina trecuta de "Ziarul de Iasi". Dar experienta m-a invatat ca promisiunile sint simple strategii propagandistice, nimic mai mult. Prin urmare, tot catre om si, mai ales, catre ceea ce a demonstrat pina acum trebuie sa ne directionam atentia. Am spus ca stiu sigur cu cine nu votez. De ce s-o ascund? Nu am sa votez cu actualul edil si cu fostul primar, dl Constantin Simirad. Am sa explic imediat de ce.

Mai intii, sa lamuresc ce am cu ceilalti doi contracandidati. Dl Dumitru Oprea a fost rectorul Universitatii "Alexandru Ioan Cuza", unde lucrez si eu de ceva anisori. Prin urmare, sint oarecum in cunostinta de cauza. Nu neg, lucruri bune s-au petrecut destule in timpul mandatelor sale. E drept, noi, cadrele didactice de la Litere si de la alte facultati, am simtit cumva pe pielea noastra ce inseamna o evaluare preponderent financiara a activitatii noastre, care pune accentul pe cantitate, nu pe calitate. Cu toate acestea, nu s-a putut face nimic. Pentru ca dl Oprea are o mare meteahna: nu e invatat sa negocieze. Tinea prea mult la opiniile domniei sale. Este rigid, ba chiar de neclintit. Are senzatia ca adevarul se afla obligatoriu in posesia sa si nu se lasa deplasat din aceasta credinta. Prestatiile sale televizate mi-au creat impresia ca este un mic dictator, cu unele complexe, pe care si le rascumpara prin agresivitate. El nu vorbeste, ci se rasteste; nu propune, ci impune; nu-si spune punctul de vedere, nu recomanda, ci ordona. Alura sa are ceva cazon. Pe de alta parte, s-ar putea sa fie nevoie in administrarea urbei noastre de o mina ferma.

Manifestarile electorale ale dlui ministru Cristian Adomnitei aproape ca m-au mirat. El a fost mai coerent decit il credeam capabil. Pentru ca, asta o stiu cadrele didactice pe pielea lor, ca ministru al invatamantului doar coerent nu s-a aratat. Oricum, el pare a fi gasit deocamdata tonul cel mai civilizat. Dar asta e tot, o chestiune de tonalitate. In rest, si el debiteaza sloganuri cu seninatatea celui convins ca nimeni nu crede in ele; nici chiar el insusi.

In fine, de ce nu votez cu tandemul Nichita-Simirad? Simplu: pentru ca stiu ce le poate capul. Pentru ca, in ultimii 15 ani, au demonstrat ce pot face. Si, sincer, pe mine nu m-au convins. Dl Nichita pare un functionar lipsit de personalitate. Impotriva lui voteaza, de fapt, strazile pline de gropi, transportul in comun irespirabil, zonele insalubre ale Iasului, ciinii vagabonzi, pretul gigacaloriei, noroiul din unele cartiere (pe soseaua Nationala din Alexandru abia acum o saptamina am scapat de el; i-a luat loc, insa, praful…). Cu ce se lauda domnia sa? Cu directionarea multor milioane de euro din bugetul local catre o echipa de fotbal mediocra, care-si face un motiv de mare cinste din faptul ca a reusit sa nu retrogradeze; cu sustinerea culturii, desi a alocat, la intimplare, in cadrul programului Iasi 600, sute de miliarde de lei vechi in proiecte minore, fara impact real. In fine, am observat ca de cite ori este intrebat de problemele majore ale orasului, el ne aminteste ca are nevoie de timp (pai, cite masini trebuie sa stric pe strazile Iasilor? De cite haite de ciini trebuie sa ma feresc la ceas de noapte?). In plus, aminteste la tot pasul ca se afla in derulare investitii de zeci de milioane de euro in infrastructura, de parca ar fi vorba de fonduri atrase printr-o politica isteata, iar nu de un imprumut deloc avantajos, pe care tot noi, iesenii, il vom achita, in urmatorii ani.

Starea actuala a orasului nostru este mostenirea celor care vor sa ne gospodareasca si in continuare. De aceea, daca nu stiu sigur pentru cine voi opta, intr-o privinta nu am nici un dubiu: nu voi vota cu trecutul.

Ei, ceva tot stiu sigur, deci stau totusi mai bine decit bietul cetatean turmentat…

Publicitate și alte recomandări video