Dilemele modernizarii Romaniei. Oamenii inceputului de drum

In esenta, modernizarea este procesul de adaptare si adecvare a romanilor la canonul occidental. Fervoarea schimbarii, fenomen prin excelenta occidental, a ramas straina Europei Orientale, arie preocupata, de la Bizant incoace, sa se conserve si nu sa inoveze. Universitatile, Renasterea si Reforma au asigurat Occidentului un avans intelectual si organizational, consolidat si confirmat pina in vremurile noastre. Au fost cresteri si descresteri in acest mileniu occidental, insa intiietatea in planul ideilor novatoare nu a pierdut-o niciodata. Pentru Orientul european, asimilarea filosofiei schimbarii avea sa se dovedeasca o provocare mai dificila decit le-a parut entuziastilor din epoca inceputului de drum. Primii nostri moderni – Cantemir, spre exemplu, pionierul spiritului critic – aveau sa ramina cantonati in spatiul ideilor critice, fara sa propuna proiecte fezabile de schimbare. Carturarul a demarat bine, insa domnitorul a esuat cu ideea lui de emancipare sub cupola Rusiei. De pe celalalt versant carpatin, grupul iluminist ardelean a fost sedus de frumusetea ideilor noi, facind si pasul decisiv spre zona pragmatica, prin incercarea de a pune ideile la lucru. Asa s-a nascut latinismul ca idee-forta de emancipare a romanilor, dar si solutia ridicarii prin cultura, scoala si constiinta nationala. Supplex Libellus ramine capodopera gindirii noastre pragmatice de la inceputurile modernitatii. Deficitul acestor prime idei-proiecte moderne tine de ordinea temporala. Nici Cantemir (asimilat in cultura noastra aproape la un secol dupa disparitia sa), nici Supplexul nu au avut urmasi in proximitate. Un numar relativ important de reformatori avea sa-si consume energiile in gol, elaborind proiecte de emancipare-modernizare adresate diverselor curti imperiale. Insumate, ideile au conturat o directie de gindire proeuropeana, fara a forja un curent popular si fara a-si asuma suportul "tarii profunde", perceputa ca imuabila. Din entuziasmul pentru ideile occidentale si din constatarea dificultatilor de a surmonta inapoierea societatii romanesti s-a iscat primul complex al modernizarii, nedepasit pina astazi. Luind act ca diferentele uriase dintre noi si Occident tin de ordinea institutionala, boierul Dinicu Golescu s-a comportat ca un iluminist onest, ctitorind scoli pentru copiii de pe mosiile sale. In ochii contemporanilor va fi fost perceput ca un crestin milostiv. In aceeasi epoca, dar in Franta, contele de Tocqueville descoperea America si, cu aplicatie care-l face valabil inca, revela Europei intirziate forta si substratul modernitatii americane, iscata din proiectul libertar, al carui geniu nu rezida atit in frumusetea ideilor, cit in asimilarea pedagogiei schimbarii de catre comunitati.

In deceniile ce au premers revolutiei pasoptiste nu au lipsit oamenii-orchestra, ctitori de proiecte, spirite moderne de tipul Asachi-Lazar-Heliade. Adresabilitatea ideilor lor ramine insa fatalmente circumscrisa unui spatiu restrins, intelectual si urban, intr-o tara arhaica, in care preocuparile intelectuale abia de isi faceau loc. Pasoptistii aveau sa depaseasca inhibitiile predecesorilor, mizind pe forta modelatoare si mobilizatoare a ideilor. Au facut analize serioase, au decriptat cauzele intirzierii, s-au lasat sedusi de entuziasm, au crezut in viitorul european al concetatenilor si au creat primele proiecte panromanesti. Aveau si ei sa constate ca ideile nu pot totul, iar entuziasmul nu-si gaseste corespondent in tara tacuta. Sublimind ideile si transformind in icoana Occidentul liberal, pasoptistii au pus acordul final al etapei "entuziasmului sufletului romanesc pentru Europa" (C. Radulescu-Motru). Nimic esential nu s-a mai adaugat in aceasta materie, in plan ideatic. Cu o structura sociala medievala si o biserica majoritara premoderna, orientala si refractara la innoire, cu o cultura institutionala precara, iar in proximitate coplesiti de imperii reactionare, cu elite intelectuale incepatoare, care vor abandona curind democratismul si demofilismul pasoptist, pentru a asimila un liberalism cu pronuntate accente balcanice, Romania marturisea ca a pasit in era modernizarii, dar sucit si incomplet, daca nu chiar, dupa unele opinii, "profund schizoid".

Publicitate și alte recomandări video