Futbolul ca turnesol

De preferat eufonia engleza, originala. Din citeva motive. Nu ultimul, chiar cel sugerind originea cuvintului, acum doar intr-o transcriere fonetica. A ceea ce desemneaza un fenomen de o inegalabila amploare, reiesit dintr-o societate a jocurilor distinse, de club, extinsa global. De-ar fi asa, adica de-ar proveni doar din zona rafinamentelor, desi, vai, chiar fanii insulari sint cei ce dau tonul mondial al violentelor. Preluate – dupa cum le e singele – de mai toate meridianele stadioanelor.

Si inca un motiv.

Unul ludic.

Futbol pretindu-se – pe gazonul nostru, autohton – la o cu totul alta eufonie, desemnind nu piciorul, ca-n engleza, ci altceva, mult mai picant.

In fine, preferinta pentru impudicul futbol se preteaza perfect la ce se intimpla – mai cu seama in ultimul timp – in acest sport. Nemaisemanind defel a sport.

A ce, insa?

Recent incheiatul campionat – finalul acestuia – a scos la suprafata (daca mai era nevoie) deja vechi si impamintenite apucaturi. Eradicarea lor raminind, oho, de domeniul utopiei. Reflectind dinamica insasi a societatii noastre actuale – de nu cumva cauzalitatea ei inversa – campionatul nu a dus lipsa de nici una din metehnele momentului. Mediatizate cit incape, raminind insa in starea de perpetua nerezolvare. Intretinuta de o justitie continuu atinsa de ingerintele politicului. Ca si in societatea ce poarta inca urme totalitare, desfasurarea competitiilor – de o rigoare a termenelor facindu-i gelosi chiar si pe englezi – a preferat regimul duplicitatii, al trocului, atit de prielnic marilor sau maruntelor combinatii.

Bomboana de pe tort a apartinut – si de data asta – aceluiasi personaj inclasabil, mereu cu mina in buzunarul cu fisic, mereu cu rictusul de sictir al parvenitului. Prins nu cu fisicul, ci cu ditamai geamantanul cu fisicuri, ipochimenul sfidind de ani justitia si opinia publica, are acum aerul unui pungas ce nu-si refuza deliciile sinceritatii: da, am dat bani, si ce-i cu asta? adica ce sa-mi faca mie justitia asta de trei parale?

Numai ca – stupefactie! – geamantanul nu si-a atins tinta, a ajuns in cu totul alta parte, iar campionatul a fost cistigat – ce tupeu! – nu de una din perpetuele candidate bucurestene la titlu – cu nume orgolios securiste – ci de… ci de… o biata echipa de provincie. Mai si straina de neam. De datina. De biserica. Cu sud-americani si africani unul mai brunet decit altul.

Blasfemie!

Din fericire, sar doctii presei de specialitate si replica prin formulele de joc ale marilor cluburi europene. Bine impanate cu… alogeni.

Ce-s alogenii, ma? intreaba insul cu geamantanul.

Atit despre futbol.

Ce-i cu tine, Val? m-ar intreba Misu Ursachi, daca l-as mai putea intilni la Corso; in halul asta ai ajuns? te ocupi de… football? (el, vorbitorul de engleza).

Da, i-as raspunde – ciocnindu-i Ballantine’s-ul cu Ballantine’s-ul meu – ma ocup de si de futbol, dar stii doar ca nu lipsesc, de-o viata, de la Filarmonica. In seara asta a Grieg. Esti invitatul meu.

Publicitate și alte recomandări video