Gradina deliciilor

 Oliver statu intepenit asa de dimineata pina dimineata urmatoare, meditind la lumea ce se afla deasupra si la cea se se casca sub el. Sus, in salonul rezervat meditativilor, se afla de citva timp si un anume Braic, sau omul-paie, care fusese cu chiu cu vai smuls dintr-un stog de fin si adus la spital pentru investigatii. Braic, un lungan de treizeci de ani, cu crestetul plesuv si ochi negri ca taciunii, obisnuia sa stea la masa si sa soarba supa din farfurie nu folosindu-se de lingura, ci de un pai de plastic, pe care-l tinea tot timpul la indemina, inclusv si atunci cind cineva, prefacindu-se ca aprinde o tigara, striga: Foc! Oliver si Braic se intilnisera de citeva ori in timp ce se plimbau prin curte, fosnindu-si pasii printre frunzele cazute pe alee. Braic ocolea chistoacele de la distanta, temindu-se, deopotriva, de apa si de foc. Fata lui era pe jumatate arsa, iar miinile acoperite de cicatrici. Omul paie avea oroare de singuratate si de oglinzi, care aveau proprietatea de-al multiplica in mii si mii de exemplare, transformindu-l intr-un stog de fin sau intr-un acoperis strimb, alunecat peste o parte din sprinceana dreapta. Braic indrepta sarpanta, dar vintul o strimba la loc, facind-o sa se pravale pe partea stinga… Stogul de fin era strajuit de o sapca verde, trasa peste ureche, fapt care-i conferea omului de paie un aer destul de pisicher. Privindu-l de la distanta sau chiar de aproape, aveai impresia ca stogul de fin postat in fata ta iti face mereu cu ochiul. Erai tentat, pe loc, sa-i raspunzi in acelasi mod. Imediat dupa metamorfoza, din stogul numit Braic aparea o mina inarmata cu un chibrit aprins sau o bricheta care aprindea un singur fir de pai, dupa care se evapora din piesaj… Stogol lua foc, arzind in vilvatai, insa imediat se itea o alta mina, uneori apareau si doua sau chiar trei, care aruncau in graba cite o galeata de apa rece in crestetul lui Braic, reusind sa stinga la timp focul ce tocmai ajungea la subtiori. Din pricina aceasta, omul-paie se alegea cu nenumarate cicatrici.

Dedesubtul lui Oliver, in salonul rezervat sexului opus, se aflla Olivia, femeia-salcie, care avea obiceiul sa-si reverse, la miezul noptii, pletele pe geam. Masterandul Oliver se straduise sa-i intre in gratii vorbindu-i despre vreme, in timp ce pasii lor se intilneau pe alee. La aceste avansuri, Olivia ii raspundea fie printr-un murmur enigmatic, fie chiar printr-o tacere adinca, pe care vintul cel bun, stirnit de nicaieri, o invaluia in fum, amestecind-o cu fosnetul nostalgic al frunzelor cazute din castani si dulcele ciripit de pasarele ce navalea pe geam… Cazut prada unui sentiment de duiosie, intr-o dimineata, reintilnind-o in fata chioscului de dulciuri, masterandul Oliver, apropiindu-se de ea tiptil-tiptil, ii acoperi cu degetele sale lungi pleopele care, in inchipuirea lui, aratau ca niste fluturi de matase. Si atunci, Olivia, fluturindu-si parul galben peste umeri, isi intoarse spre el fata, facindu-l pe Oliver sa sara doi pasi indarat. Intreaga fata a Oliviei era o scorbura din care ieseau, revarsindu-se afara, ciorchini-ciorchini, musuroaie intregi de melci… Oliver ramase incremenit. Melcii isi miscau usor cornitele, inaintind prin aer spre fata lui. Masterandul scoase un racnet si se intoarse, tipind ca din gura de sarpe, in salon.

Masterandul nu reusi decit printr-un efort suprem de vointa sa scape de imaginea aceasta, pe cit de sublima, pe atit de oribila, ce parca i se lipise de retina. Inchidea ochii si vedea fata Oliviei, reprezentata printr-o gaura scortoasa, din care ieseau melci. Oliver isi vira capul sub patura, dar melcii nu-l lasau in pace. Intinzindu-si balele ca pe niste fire de paianjen, coborau de pe fata ciudatei doamne ce-si desfasura parul peste el, lunecind pe pat. Iesind din cochilie, melcii se strecurau sub patura si i se urcau pe trup. Senzatia pe care o resimtea masterandul era extrem de neplacuta. Balele gelatinoase i se lipeau de scoarta de pe picioare si de pe miini, uscindu-se intre degete si degajind un miros de mil dospit… O multime de limacsi ii misunau, ca niste limbi reci, de sarpe, bifurcate, miscindu-si cornitele moi si intrind pe sub subsuori, prin maiou si prin chiloti…

Si totusi, fata Oliviei i se parea destul de cunoscuta. Unde o mai intilnise, oare? La manastire, in parc? Nu cumva insusi Oliver, vazind-o rugindu-se cazuta in genunchi in fata catafalcului Sfintei Cuvioase Parascheva, ii strecurase pe sub haine, ca s-o sperie, in loc de-o frunza vesteda de toamna, un melc?  Si iata ca melcii se inmultisera, napadind-i, incetul cu incetul, trupul ca pe o buturuga, pentru a-l umple de bale si pacat. Din Olivia mai ramasera intregi doar miinile si parul. In rest, sub rochia sa larga "marsaluia" fosgaind un regiment de melci…

Idila lui Oliver sfirsi inainte de a incepe; de atunci, masterandul avea oroare si de salcii plingatoare, si de tot ce insemna sexul opus. La drept vorbind, Lawrence, totusi, nu era la primul sau esec sentimental. Cind fusese ceva mai tinar, masterandul vorbise cu Iisus, rugindu-l sa-i trimita in cale o fecioara curata, cu sini mari si coapse line, pe care Oliver s-o poata "giugiuli". Caci sosise si anotimpul dragostei si-al giugiulelii, si trupul crud al masterandului se umplu din talpi si pina-n crestet de flori. Iisus, care-i aparuse sub forma unui plop cu trunchiul subtire ca un virtej de fum, ii spuse:  "Oliver, nu-ti voi trimite nici o femeie, nici curata, nici necurata. Descurca-te cum poti…". O perioada Oliver s-a descurcat… Apoi a aparut ispita. Mai intii femeia-sarpe, apoi femeia-girafa, atrase de eflorescenta lui salbatica, au inceput sa-i dea tircoale. Oliver n-a zis nimic cind a venit femeia-sarpe si i s-a incolacit, urcindu-i-se pe trup. Alunecind, solzii ei scoteau un clinchet placut, ispititor, care-l infierbinta in asa masura, incit masterandul isi pierdu pur si simplu cunostinta, cazind intr-o stare de prostratie. Revenindu-si in simtiri, Oliver isi inclesta, la rindu-i, cu toata forta, degetele de gitul ei subtire, acoperit de o esarfa, reusind, in ultimul moment, sa se salveze. Cind se trezi de-a binelea, femeia zacea moale, intinsa in asternutul lui, astfel ca Oliver se sperie si o arunca sub pat. Curind, insa, femeia isi reveni si, stropsindu-se in fata lui, il facu cu ou si cu otet, astfel ca a doua zi Oliver era acoperit de zgirieturi si vinatai. Noroc ca, la timpul potrivit, in timp ce femeia adormise, Oliver ii scosese, virindu-i un prosop in gura, incisivii si punga cu venin, altfel femeia-sarpe, in furia ei oarba, l-ar fi muscat de picioare sau de git, pentru ca mai apoi, cascindu-si gura, sa-l soarba, incetul cu incetul, inlauntrul ei. Mult timp dupa aceasta intimplare, Oliver fu cit se poate de prudent. Aparu insa femeia-girafa, cu picioare lungi cit o zi de post, si Oliver fu pus din nou cu talpile pe jar. Picioarele femeii incepeau de la un etaj si se terminau la altul. Intr-un alt salon, tronind la inaltime, se iteau balcoanele, spre care masterandul si tovarasii sai de suferinta aruncau cocoloase de hirtie. Dinlauntrul sinilor izvora gitul, care, rotindu-se ca o spirala, strapungea planseul de beton, urcind inca doua etaje. Capul femeii, razbatind prin ultimul planseu, se clatina, miscat de curent, printre rufele si norii prinsi in cirlige direct de parapet. Femeia isi misca incet buzele, privind cu un ochi in sus, altul in jos. Vazindu-l pe Oliver stind meditativ in salonul lui, pe taburet, ea cobori una dintre coarnele prezazute cu ventuza si-l apuca de ciotul din prohab…

Publicitate și alte recomandări video