Caută 
4 MIN
Vraja schimbarii de regim din decembrie 1989, amplificata de formidabilul ecou international ce a insotit-o, ne-a indus o stare de idealism de care aveam sa ne lecuim repede si amarnic. In anii ce au urmat am descoperit, descumpaniti, ca istoria a navalit peste noi, dezvaluindu-ne in chip dramatic cat de modest eram echipati pentru schimbari structurale. Pe scurt, industria in care am investit sperantele a doua generatii era ineficienta si lipsita de o piata de desfacere solida, agricultura era subfinantata, supusa jafului sistematic al nomenclaturii si supraideologizata (a se vedea minciunile "patriotice" despre productiile record), iar sectorul tertiar era printre cele mai mici si ineficiente din Europa. Daca la acestea adaugam deficientele structurii sociale, avem tabloul unei tari semimoderne. Moral si intelectual nu eram pregatiti pentru socul adevarului. Intelighentia, care in tarile Europei Centrale a jucat un rol fundamental in trezirea societatii, asumarea adevarului si identificarea solutiilor, s-a vazut repede si pe buna dreptate pusa la zid pentru colaborationismul cu vechiul regim, pentru lipsa de apetit democratic, dar cu deosebire pentru lipsa de proiect. In atari conditii, entuziasmul multimilor s-a convertit in dezamagire si dezorientare, adica exact materia de care noile elite feseniste s-au folosit pentru a le manipula si a-si asigura controlul resurselor. Bolile vechi, nediagnosticate si netratate ale Romaniei comuniste se razbunau in cascada. Romanii au intors spatele adevarului, pentru a se lasa sedusi de o elita securisto-nomenclaturista, impanata cu veleitarii novisimi, care nu au ratat oportunitatea de a acapara parghiile economice si a vinde iluzii multimilor vrajite ca au reocupat scena istoriei, ca la inceputurile bolsevizarii Romaniei. Ingrijorati de viitorul lor si nu de al celor multi, avand legaturi adesea intamplatoare cu tara in numele careia isi trambitau pseudo-ideile, majoritatea descendenti din bolsevicii primei generatii, corifeii care au castigat partida cu Romania au indrumat tara, pentru o generatie sau chiar doua, spre o noua periferie a istoriei. Startul Romaniei spre noua lume a libertatii a fost lamentabil, iar eroii ei de mucava au devenit in chip paradoxal privilegiatii presei. In vreme ce vecinii nostri central-europeni au abandonat repede euforia, pentru a se pune la lucru, iar elitele intelectuale au fost convocate sa ofere expertiza, noi am pierdut ani pretiosi in semireforme si orgolii nemasurate, menite sa camufleze abil jaful sistematic, au salvat si improprietarit nomenclatura, au facut din directorime partidul lichidarii industriei, au intretinut sperantele iluzorii ale multimilor debusolate in interventia miraculoasa a statului salvator, iar dupa ce toate acestea au fost bifate, am descoperit ca suntem la coada plutonului rasaritean, in compania unor tari precum Belarus, Republica Moldova ori Ucraina. Prabusirea URSS a fost dusul rece care i-a dezmeticit pe liderii de obedienta rasariteana. Nu vocea Opozitiei si a liderului sau Corneliu Coposu l-a orientat pe Ion Iliescu spre Vest, ci chiar disparitia suzeranului. Depasind miza vasalitatii rasaritene, ne-am putut orienta mai aplicat spre Occident.
S-au rostit oceane de cuvinte despre "modernizarea" Romaniei in acesti ani, cu trimitere la starea economiei, administratiei, armatei, invatamantului ori culturii. S-a vorbit doar accidental despre rolul pragmatic al moralitatii in edificarea unei societati moderne. S-au identificat multiple crize, nu si cea mai importanta, anume cea morala. In lipsa curajului politic si a expertizei, ne-am reformat fortat, sub tutela capitalismului occidental, care ne-a impins abrupt in malaxorul lui, fortandu-ne sa-i acceptam canonul. Multe ne-a adus acest capitalism, de la economia de piata la ratele de schimb, de la fluxul de capital la criza economica, nu si ingredientele necesare de patriotism, caracter si responsabilitate, adica singurele care i-ar mai fi putut cenzura zelul acaparator. Am ajuns astfel sa repetam papagaliceste cuvinte fara inteles precum modernizare, europenizare, dezvoltare durabila si multe altele, in vreme ce noi ajungeam tot mai saraci si neputinciosi fata cu provocarile lumii de azi. Criza actuala ne-a dezvaluit ca din sarabanda de cuvinte si programe pompoase despre modernizare s-a ales praful. Mai nou, oferta de schimbare a Romaniei sta sub semnul voluntarismului, a pripelii si improvizatiei ori a fuduliei de a demonstra ca "noi" suntem in stare, iar inamicii politici nu. Excesiv politizata, lipsita de expertiza si simt patriotic, sfasiata intre tabere politice si grupari de interese, pe fond, modernizarea Romaniei pare sa se indrepte spre o noua semireusita, ambalata in straie populist politicianiste. Discursul cel mai recent despre urgenta reformelor moderne aglutineaza ingrediente incitante, precum: schimbarea Constitutiei, in acord cu noile realitati ce decurg din apartenenta la UE, reorganizarea parlamentului si a administratiei teritoriale, descentralizarea deciziilor si redefinirea rolului comunitatilor. Totul pare urgent si necesar, numai ca ii lipseste exercitiul democratic. Voluntarismul prezidential, plus incompetenta probata a administratiei pot compromite totul. Riscam astfel sa reeditam, in conditiile unui grav deficit democratic si de legitimitate, ciclul pervers al ratarilor.
Publicitate și alte recomandări video
