Migratii

In spatiul public circula o spunere adesea citata pentru a arata ca in viata politica schimbarea e doar aparenta: „La vremuri noi, tot noi". Miezul de adevar al acestei spuneri se coace mai cu seama in momente de cumpana, cind politicianul confruntat cu spectrul infringerii sau, dimpotriva, ametit de sucul vrajit al cistigului face tot ce ii sta in putere sa-si pastreze statutul, cu pretul renuntarii la grupul care l-a sprijinit sa dobindeasca statutul respectiv.  

Ideal vorbind, lipsa de onoare e odioasa, iar politicianul migrator ar trebui sa poarte pentru tot restul vietii sale publice stigmatul rusinos al dezonorarii. Practic insa, daca intr-o constructie socio-politica domina lipsa de onoare, inconsistenta de gindire si actiunea orientata de vintul imprejurarilor, nu de forta unui plan coerent, omul politic fara onoare e un biet ratacitor. Pentru asemenea exemplare, a depune ouale intr-un alt cuib e, ca la Cuculus canorus, calea potrivita pentru a asigura supravietuirea speciei. Mai departe, asa cum unele erbivore, minate de forta instinctului, pornesc in cautare de pasuni mai grase, de locuri mirabile in care viata aduce a paradis nedestramat, tot astfel politicianul dependent de zaharurile din vata pe bat a traiului bun migreaza linistit spre cornul abundentei. Pentru toti ratacitorii, patria e intotdeauna acolo unde e bine.

Presupunind ca politicianul migrator, numit de fostii colegi tradator, infam, iuda, nu face decit ceea ce natura sa il indeamna sa faca, sa contemplam putin tabloul national al migratiilor de sezon.

La temelia democratiei noastre de picioar de plai sta FSN-ul, partid care a mostenit de la tatal sau, PCR-ul, nu doar rosul revolutionar al secerii si ciocanului, ci si felul de a fi al oamenilor care l-au faurit. E stiut ca un partid exista prin oamenii sai si ca forta unui grup e data de calitatea umana a membrilor. Printre alte activitati progresiste, eroii fondatori ai Frontului Salvarii Nationale – ce ironie sta astazi in nume, nu-i asa? – au transmis urmasilor tiparul fundamental de crestere si de supravietuire, practicat cu frenezie in pecerism, iar modelul cu pricina impreuneaza egoismul cinic cu ipocrizia bine antrenata si lovitura data pe la spate cu arta volubila a dezvinovatirii. In timp, de sub mantaua vrajita a FSN-ului s-au ivit alti si alti copii politici, astfel incit in Romania prezentului nu cred sa existe partid care sa nu aiba in sinul sau oameni crescuti fie direct la sinul PCR, fie in cresele FSN, toti avind cite ceva din tiparul deja creionat.

De la batrin la tinar, de la mare la mic, relatiile de putere si de prestigiu s-au fixat prin perpetuarea modelului. Simplificam si intuim ca modelul de progres incurajat la scoala PCR-FSN a creat generatii de „scolari" gata sa sara la beregeta proteguitorului, sa taie miinile care i-au tinut in brate, sa fie cruzi cu pasaricile si nemilosi cu gaozarii, sa fure, sa minta, sa se razbune, in sfirsit, oameni de nadejde pregatiti sa calce toate cele zece porunci si sa se dea, in acelasi timp, intelepti ca serpii veninosi si nevinovati ca porumbeii dresati.

In conditiile in care in tot spectrul politic de azi se intrezaresc, credem, urmele de lumina neagra ale tiparului vechi, migrarea nu e migrare, ci regasire tovaraseasca, in cea mai buna traditie a lui „spune-mi cu cine te insotesti ca sa iti spun cine esti". Asemenea intovarasiri politice sint nu cu mult diferite de habitudinile grupurilor endogame.

Din intensitatea aparenta a culorilor politice diferite ia nastere un frumos curcubeu de inrudiri. El, la PSD, ea, la PDL, fata la PNL, baiatul la UNPR; ginerele la PC, nora la PNG, nasul la PPDD, cuscra la UDMR si asa mai departe. Consangvinizarea are, in acest caz, binefacerile ei. Acestor oameni le prieste sa regaseasca in „migratori" contururile inconfundabile ale unui model familiar si drag.

In consecinta, cine se intreaba cu mirare cit de buna poate fi doina de jale cintata cu o frunza verde rupta dintr-un copac portocaliu si inmuiata in galben-albastrul cavalerilor de crin comite eroarea de a da fenomenului savante explicatii etice, in dauna legii de capatii, anume ca intre tovarasi energia revolutionara nu se pierde, ci se conserva.

Cautatorul interesat de intensitatea portocaliului ce se arata incet si sigur pe stindardul tricolor al semintiilor de rubedenii adunate in USL va fi, poate, deloc bucuros sa afle ca, in adincurile talazuitoare de la marginea constiintei migratorilor traieste nestingherit visul ragusit al modelului zdrentuit pe care se sprijina frumusetea vaporoasa a curcubeului politic actual: „Un singur partid! Un singur conducator (chiar si bicefal)! Traiasca Republica Socialista Romania!".

Sa vedem in goana de la un cuib politic la altul nostalgia originilor… Cum sa nu ne fie dragi astfel de fiinte cuceritoare prin sensibilitatea, onestitatea si responsabilitatea lor?

Publicitate și alte recomandări video