O femeie si prea mult decor

De ceva vreme, am parte inevitabil si de piese care nu reprezinta constructe regizorale, unele riscand sa se piarda in spectacole terne, fara regie, altele constituindu-si mize diferite (redarea cu subtilitate psihologica a anumitor stari psihologice ale omului). Acestea din urma sunt oportune pentru afirmarea unor actori, pentru a le putea remarca evolutia ori pentru a observa in ce masura (daca) si-au depasit nivelul cu care ne-au obisnuit pana acum. E cazul celei mai recente montari a lui Bogdan Ulmu de la Ateneul Tatarasi, "Un barbat si cam…multe femei" (premiera 23 noiembrie), dupa comedia lirica (Un barbat si mai multe femei) scrisa inainte de caderea comunismului de Leonid Zorin, dramaturg sprijinit la o varsta destul de frageda de Maxim Gorki. Din distributie fac parte actorii: Aurelian Balaita (ASG), Laura Bilic (sotia & co.), Erica Moldovan (poeta & co.), Roxana Durneac (fiica & co.).

Aurelian Balaita se achita cumva de rolul barbatului, care se autodescopera ca barbat si descopera femeia abia tarziu la maturitate, dar nu-mi pot explica alegerea regizorala a actorului care se lupta cu personajul masculin decat dupa criteriul varstei reale a respectivului, ceea ce nu e suficient. El incearca sa fie convingator, dar nu exceleaza prin nimic anume. Nu se petrece la fel in cazul interpretelor de roluri feminine, Laura Bilic si Erica Moldovan. Si daca pe Laura Bilic o regasesc aceeasi din alte spectacole, apta de ambivalente scenice, de treceri bruste de la o stare la alta, Erica Moldovan a evoluat vizibil. Aceasta din urma si-a depasit crisparile la confruntarea cu mastile dramatice; mai mult, a inceput sa abordeze si roluri de comedie, construind, uneori pe contre emploi, alteori nu tocmai, reusind, insa, de fiecare data sa castige in popularitate. Fara indoiala, ea este mica vedeta a acestui spectacol, a carei asistenta de regie o puncteaza, si sper sa pot evoca si pe mai departe dezvoltatea ei scenica. Cat despre ultimul personaj, inventat din necesitatile unui realism scenic, diluand dramatismul, putea sa lipseasca, numai ca atunci trebuiau inventate altfel legaturile pentru ca scenariul sa poata fi montat si s-a optat pentru aceasta varianta, pe de o parte mai economica, pe de alta parte o ocazie pentru o tanara masteranda. Bogdan Ulmu se fereste sa cada in sentimentalisme – chiar daca nu reuseste sa se izbaveasca total de desuet – drept urmare drapeaza rolul poetei in prima parte (nota ironica ar putea fi facuta si mai evidenta) si insereaza scene comice.

Initial, o data introdusa in sfera intentiilor regizorale vizand acest spectacol, si dat fiind modificarea operata asupra titlului, am crezut ca Bogdan Ulmu tinteste in noul matriarhat de emancipare feminina, care pune in minoritate numeric spita masculina. Insa ramane, de fapt, la ideea dramaturgului de a reda in multiple ipostaze "eternul feminin". Numai ca lectura in cheie psihologica este ceva mai actuala si mai nostima. Fiecare actrita joaca patru personaje si cinci roluri. Laura Bilic este, pe rand, sotia impasibila, psihiatra nevrozata, directoarea evitanta, vecina de compatiment cu accente isterice si tendinte maniacale, din nou sotia, de aceasta data geloasa, autoritara, mai intai isterica, apoi categorica. Erica Moldovan trece si ea pe parcursul spectacolului prin diferite roluri: poeta exaltata, care se autoproiecteaza in personajul masculin si ii induce stari de perplexitate, asistenta nevropata, colega de serviciu ipohondra, vecina, aspru judecator conformist, apoi ca femeie lasciva. O data intors de la tratament din Crimeea, ASG realizeaza ca poate trezi la viata femeia din toate ratustele urate ce-i ies in cale. In fond, menirea pentru care se simte chemat barbatul secolului XXI, urmasul navalnic al barbatului secolului XX. In fine, Roxana Durneac este si ea, pe rand, fiica celor doi, vanzator ambulant, chelner si controlor de bilete (roluri-adaos). Sigur ca ideal ar fi fost ca o singura interpreta sa joace toate femeile din piesa, ceea ce ar fi reprezentat o provocare extraordinara.

Renuntand la balast, in termeni de decor la fetele de masa colorate, la lazile ce aduc a cosciuge, ori la orhideea neinspirata din bentita poetei (si inlocuind-o cu orice altceva, o pana, o floare din tafta), iar in termeni de regie la imaginea stop cadru de film american vechi, retinand papusa cu capul pe jumatate sfarmat, aducand la un numitor comun realismul si tendintele expresioniste, printr-o mai atenta cizelare si dozare a elementelor deja numite (decor, joc fardat, imagine), spectacolul ar putea deveni mai interesant. Asa nu-i decat reflectarea femeii dedublate intre isterie domestica si isterie galanta.  

Publicitate și alte recomandări video