Recuperari & nostalgii

In 2004, n-am rezistat decit 3 (trei) zile "acasa", la Amnas. Venisem sa vad ce mai e pe aici, ce s-a mai stricat, sa incerc gestul minim: sa cosesc iarba din curte, sa tai urzicile, socul, sa infrunt "nebunia" de natura care stie mereu sa recupereze-n doi timpi si trei miscari fiecare petec de pamint "abandonat" (de voie, de nevoie) de mina omului gospodar. Am ascultat si atunci (ca si acum) o caseta primita in 1986 de la o verisoara din Germania care venise cu tatal ei in vizita, cu piese de Santana, de Smokie, printre care si "What can I do?". Ma intrebam si eu: Ce pot sa fac? Nu puteam sa fac nimic. Se deschisesera portile cerurilor si ploua fara-ntrerupere. In cele trei zile cit am (rezi)stat, nu stiu daca treptele de ciment de la intrare s-au uscat fie si numai pentru un ceas. Si-atunci am citit si-am scris. Am scris vreo trei elegii (ce altceva as fi putut scrie pe o asemenea ploaie?), printre care si aceasta:
elegie amnasana V
din turnul solitar/ceasul bate/peste curti si case/sase batai de ora sase.
ploua. si ploua marunt/ca printr-o sita fina/peste verdele crud/si rece.
in curte/buruienile si socul/au napadit din nou/tot locul.
regina e a clipei neputinta,/resemnarea, surioara-i geamana.
casa-casa inca-i in picioare/aparind cu nepasare/aparentele de-o doara.
dar casutei-magazie/cu ce-a fost cindva macelarie/cu bucatarioara de vara/cu cuptorul/care-o fi ducind si el dorul/rotilor de piini de odinioara/i s-a frint/a acoperisului spinare -/iara gaura ce se casca intre tigle/da masura celor ce-o sa fie.
in gradina/a mai disparut un par/si o data cu el/un soi rarisim de pere.
ploua. si ploua marunt/printr-o sita fina/peste un covor gaurit de mere/tot mai efemere.
unui mar maret cu mere rare/i s-a rupt o creanga mare -/acum merele-i de Stettin/pot fi, in parte/culese de dusmani si pretini.
mai incolo, pe ripa/un nuc intreg e la pamint -/aici ea e singura stapina/mama natura/face si desface/dupa propriile ei drepturi si legi/jocurile toate.
prezenta-mi suspendata intr-o soapta/se pierde – si odata cu ea/toate cele ce cindva au fost/si nicicind n-or sa mai fie.
in soba/pirie slab/lemnele de dud.
inca mai bate/din turnul preainalt si solitar/ora de ora/ceasul de ceas.

Acum un an, am venit si-am stat aproape toata vara. Tocmisem un mester (cu echipa-i de lucru) pentru refacerea completa a acoperisurilor. A fost o vara frumoasa, arareori intrerupta de zile cu ploaie – mai dese au fost zilele de sarbatoare (Sfinta Maria Mica, Mare…).
(In paranteza fie spus: pare sa fie o lege ca zilele de sarbatoare sa nu coincida cu cele de ploaie… Poate ca de aici rezulta si una din diferentele "de lucru" dintre ortodoxie si protestantism: in vreme ce romanii lasau – si mai lasa, cel putin la tara – in plina vara sau toamna totul din mina ca sa-si cinsteasca-n mijloc de saptamina sfintii, sasii stringeau finul, cartofii, strugurii, porumbul. Pare destul de logic, nu-i asa, ca hambarele celor din urma erau mereu mai pline: pentru ortodocsi, e-un pacat sa muncesti in ziua vreunui sfint, pentru protestanti, e-un pacat sa periclitezi stringerea roadelor muncii tale…)
Dar sa revin: mutind in pod lucruri de colo-colo, ca sa fac loc mesterilor, am dat peste un vraf de carti prafuite, in marea lor majoritate manuale scolare de pe vremea surorilor mele, cum ar fi, ca sa dau un exemplu, cel de "LIMBA ROMANA, CLASA a II-a pentru scolile cu limbile de predare ale minoritatilor germana, rusa, ucraineana, sirba, croata, slovaca si ceha" (Editura de Stat Didactica si Pedagogica, Bucuresti – 1962, autori: Lux Margareta si Isailovici Gorita, invatatoare). Dar asta-i iarasi alta poveste si, eventual, alt articol.
Printre cartile in cauza am gasit si o brosura de vreo 64 de pagini (zic "vreo", pentru ca nu pot fi sigur daca nu mai erau cel putin inca doua) a firmei "Ambrosi-Fischer&Co, Aiud", o "Baum-und Rebschulen A.G.", adica o societate pe actiuni pomi-horti-viticola de crestere si vindere de puieti si altoi (sper ca am tradus cit de cit inteligibil: n-am nici dictionar, nici internet la-ndemina ca sa verific). Brosura reprezinta "Lista de soiuri si preturi pentru 1929-1930" si zau ca as traduce tot sumarul daca n-as sti ca m-as incurca repejor in hatisul de denumiri imposibil de tradus fara dictionar si sfinta conexiune la internet!
Dar cind stateam si ma gindeam despre ce sa scriu saptamina asta si mi-a cazut brosura aceasta sub ochi, ideea principala care mi-a incoltit in minte a fost cea de "recuperare": anul trecut, eu am recuperat din pod aceasta brosura, acum am rasfoit-o si cind am dat la pere peste soiul "Akavetz" m-a podidit nostalgia. Mi-am amintit de elegia de mai sus, mi-am amintit ca pe cind mai traiau bunicii mei din partea mamei, pe cind mai exista in spatele surii "moderne" (din caramida, cu acoperis de tigla) una de paie (cu toate imbinarile exclusiv din lemn!), adica prin anii 1960, am mai prins si eu, copil de gradinita fiind, "akavetzker", cum le ziceam noi. Din pacate, amintirea gustului acestora a ramas pierduta-n copilarie, tot ce-am tinut minte e ca erau niste pere mici foarte gustoase. In brosura celor de la "Ambrosi-Fischer", soiul "Akavetz" este prezentat la "pere de vara" drept unul foarte prolific, cu fructe mici care se coc  in iulie!
Si mi-am mai amintit apoi ca am citit cindva in presa germana ca undeva-n nordul Germaniei exista un fel de "banca de soiuri", o institutie care incearca sa pastreze, respectiv, sa recupereze toata diversitatea de soiuri ajunse sub tavalugul eficientei capitaliste strict economice. Uitindu-ma la oferta societatii interbelice de la Aiud, vazind ca oferta lor numara nici mai mult, nici mai putin decit 12512 pozitii, adica soiuri de pomi fructiferi (de exemplu, 17 soiuri de pere de vara, 9 de toamna si 11 de iarna!), de vita de vie, de tufe ornamentale, de trandafiri etc. etc., m-am intrebat si eu daca exista oare in tara noastra o institutie similara celei germane, daca exista cineva preocupat de pastrarea si/sau recuperarea enormei diversitati de soiuri ce-au populat (si-n parte inca mai populeaza) gradinile gospodariilor de la tara? Pentru ca de un lucru sint convins: asa cum numai din gradina noastra au disparut de-a lungul timpului cel putin cinci soiuri de pere (de vara, de toamna), asa au disparut (si dispar) din multe gradini. Iar asta se poate vedea zi de zi si-n pietele noastre. De cite ori ati dat in ultimii ani in piata peste un soi de mere sau pere pe care sa-l stiti numai din copilarie, din tinerete, care sa nu existe (si nu exista!) prin supermarketuri, care sa va trezeasca amintiri olfactive si gustative inegalabile de aceleasi si aceleasi soiuri de mere rosii, galbene sau verzi de la Billa sau Kaufland?
Acum citiva ani am gasit in piata Cibin din Sibiu pentru ultima oara piersici de vie, cum le ziceam noi, cu fructe mai mici, alb-rosietice si extrem de aromate, piersici care cresteau prin viile traditionale (pe araci) de la Amnas. Acesta trebuie sa fie soiul nealtoit, pentru ca o data mi-au cazut ochii intr-un supermarket(!) din Germania (la Edeka) pe ruda innobilata a acestui soi, piersici mari, alb-rosietice, cu aceeasi aroma de neuitat – erau din Italia. Bineinteles c-am cumparat imediat – si cu atit am ramas. N-au mai aparut niciodata. Probabil ca ajunsesera din greseala-n oferta de la Edeka.
Hai ca poate v-am plictisit. Ma duc sa maninc niste mici pere de vara foarte gustoase si zemoase. V-as zice si numele, dar nu-l stiu. Stiu doar ca nu le-am vazut in nici o piata si ca intr-o buna zi n-o sa mai existe nici pomul acesta din mijlocul batrinei gradini.

Publicitate și alte recomandări video