Un fondator: Ion Chelcea

"Agricultura la romani", o carte recent aparuta la Editura Universitatii din Pitesti, intr-o colectie de sociologie. Lucrarea  unui vechi etnograf, universitar iesean, om invatat si cunoscator al satului, fondatorul Muzeului Etnografic al Moldovei. Ion Chelcea face parte din stirpea constructorilor, a intelectualilor de elita care au initiat cunoasterea autentica a realitatii, deschizind o cale noua de cercetare, o directie aplicativa: terenul. De remarcat ca doi dintre cei mai fecunzi  cercetatori romani care au initiat metoda cunoasterii pe teren, Dimitrie Gusti si Ion Chelcea, si-au inceput cariera didactica si stiintifica la Iasi. Primele iesiri cu studentii de la Filosofie in localitati rurale ale celui care avea sa fie mai tirziu fondatorul Scolii Sociologice de la Bucuresti, D. Gusti, s-au produs inainte de primul razboi mondial, pe vremea cind acesta ocupa un post de conferentiar la Iasi. Cind a ocupat postul de etnografie la Universitatea ieseana, Ion Chelcea  elaborase o teza de doctorat despre "Tovarasii de fete si feciori in viata poporului roman", sustinuta la Cluj in 1938 (specialitatea principala – etnografia si secundara – sociologia), sub indrumarea lui Romulus Vuia, din comisie facind parte si Lucian Blaga. In lectia de deschidere a Cursului de Etnografie, tinuta la Universitatea din Iasi in ziua de 29 martie 1943, Ion Chelcea spunea: "Ma grabesc sa afirm ca cele doua lumi ("patura taraneasca" si "clasa de sus" – n.n.), deosebite ca mod de viata, la noi isi afla expresia in opozitia dintre sat si oras – unul fiind promotorul inovatiilor, celalalt pastratorul". A fost eliminat din Universitatea ieseana pe timpul comunizarii si cunoscutului val de epurari; in dosarul lui de cadre, studiat de fiul sau, profesorul Septimiu Chelcea, se gasesc turnatoriile studentilor care-l incriminau pentru ca nu reflecta la curs realizarile stiintei sovietice. Apoi a fost indepartat si de la muzeu.

Concomitent cu activitatea de profesor, bate Moldova in lung si in lat si intemeiaza, in 1943, primul muzeu etnografic al Moldovei. Am gasit o expunere asupra inceputurilor in Anuarul acestui muzeu (care e inchis de doi ani si nu se stie daca va fi redeschis la sfirsitul anului viitor). Vizita mea la muzeu m-a umplut de jale: Palatul Culturii e in grea suferinta, accentuata de constructiile de beton din vecinatate care-l zdruncina din temelii, toate muzeele  sint inchise. Daca mai adaugam teatrul si filarmonica, avem  o imagine completa a Orasului Culturii.  

Domnul Marcel Lutic ne povesteste, in doua numere consecutive ale  acestei publicatii, cum s-a intemeiat muzeul, prin ce greutati si cumpene a trecut, ce rasplata a primit fondatorul. Profesorul de la Facultatea de Geografie Ion Chelcea a dus o lupta inversunata pentru intemeierea acestui muzeu la Universitate,  a scris memorii, a adunat piese, le-a inventariat cu rigurozitate, s-a batut cu autoritatile. Fara fonduri, fara personal, fara nici un fel de ajutoare, toate actele sint scrise de mina sa. Intr-un manifest de intemeiere, in 1943, Menirea Muzeului Etnografic al Moldovei, stabileste un program de lucru: salvarea marturiilor de civilizatie si cultura populara, cercetare si sinteza, educatia publica. Dupa venirea noului regim, continua lupta. Domnul Lutic publica o parte din corespondenta oficiala, memorii si rapoarte de activitate, marturii despre primele succese, solicitari de personal si fonduri. Facea totul singur, fara sa fie remunerat. Un fel de dare se seama din 1956 consemneaza 653 de piese in patrimoniu (se pare ca acesta este ultimul text semnat de Ion Chelcea). In cartea de onoare in care scriu vizitatorii, incepind cu 1958, numele sau nu este pomenit. Si sint aici mitropolitul Iustin, Stefan Pascu, rectorul de  la  Cluj, Petre Comarnescu, un  specialist din RFG, Mihai Pop, directorul Institutului de Etnografie si Folclor… Nimeni nu stia cine facuse totul, pina de curind.

Acest fiu de mosneni din  Botenii  Muscelului si-a inceput cariera si a vrut sa-si dedice viata studiului culturii materiale, vietii sociale si obiceiurilor poporului roman; a vrut sa se daruiasca Moldovei. Dar a fost alungat. In familie se stie doar ca a fost pensionat fortat in 1957, la virsta de 55 de ani. Sociologul Paul H. Stahl il considera membru al unei generatii de exceptie, a adevaratilor patrioti care si-au iubit tara si care au adunat informatii asupra vietii sociale din Romania. A strabatut tara in lung si in lat – scrie universitarul parizian cu admiratie – acumulind o informatie stiintifica bogata si deosebita.

A lasat o opera originala, peste doua sute de titluri; multe au vazut lumina tiparului in reviste regionale, putin cunoscute, altele, citeva carti, au fost publicate postum, prin stradania fiului sau. In prefata la Etnografie. Privire catre noi insine, ca popor, scrie: "E vremea sa se purceada la cunoasterea constitutiva a etnicului nostru propriu… scrutati factorii determinanti, de slabire si fortificare, independent de conjunctura istorica". Stia ce spune, aceasta "conjunctura istorica" nu i-a fost favorabila, l-a dislocat de la locul sau.

Cartea recent publicata, o lucrare deosebit de consistenta, a zacut prin multe edituri, desi toti editorii erau de parere ca reprezinta o contributie valoroasa: Agricultura la romani, de la origini pina la jumatatea secolului XX. O monografie despre hrana poporului roman, despre munca si oamenii pamintului, despre culturi si cultivatori, despre unelte si tehnici de arat, semanat si cules, despre pastrarea recoltei, relatiile de proprietate si credintele legate de munca la cimp. Pentru cei care si-au petrecut copilaria in lumea satului inainte de colectivizare, un prilej de a  redescoperi o lume fabuloasa, cind oamenii inca traiau, se valorizau si se ierarhizau prin pamintul si munca lor. Ion Chelcea scrie despre muncile cimpului, despre  semanaturi, culegerea roadelor, despre recolte. E un limbaj al sarbatoririi, elogiului, laudei, temeiurilor si perenitatilor, care nu poate sa nu te miste. Statistici, fotografii de unelte vechi, descrieri amanuntite ale  instrumentelor  si lucrarilor. Nu stiu cum sa-mi definesc sentimentele cind citesc – nostalgie, memoria vie a copilariei? Am mai prins si eu aratul cu plugul,  duceam caii de dirlogi, nu puteam tine bine coarnele, se cerea forta si pricepere. La fel era cu prasitoarea – trebuia condus calul pe mijlocul rindului, un chin pentru om si cal. Tin mine discutiile despre patrunderea noilor tehnici, bunicul meu, taran cuprins, cumparase semanatori performante, un aparat nemtesc complicat pentru vinturat griul, treieratori. Fotografiile din carte sint din toate zonele, inclusiv din judetele din toata Moldova de atunci. O fotografie din 1932 infatiseaza o femeie incarcata cu desagi si oale, care duce mincarea de prinz  la cimp. Desculta. Am facut si eu acest lucru; ceva mai tirziu, duceam, impreuna cu fratele meu, cosul cu mincare si oale celor care praseau porumbul "cu ziua", sau la stina, cind ne venea rindul. Un capitol al  cartii este afectat credintelor si practicilor religioase agricole; la semanat si secerat, la recoltat. Componente de origine crestina si precrestina, obiceiuri locale (cununa de spice, caloianul), procesiuni, incantatii, invocarea garantilor pentru o recolta bogata, prilej de a pune in act organizatii sociale de solidarizare, infratire, invatare de norme si cutume, o educatie sociala adinca si completa, adresindu-se mintii si inimii deopotriva.

Ion Chelcea a apartinut tagmei creatorilor care stiau ca au fost meniti sa fie fondatori. Avea vocatie de intemeietor, flerul celor care inaugureaza si instaureaza, spre deosebire de unii universitari din timpul sau, dar mai ales din prezent, care-si intemeiaza cariera prin incropirea de manuale si sinteze, copiind de ici, de colo, adesea prin "metoda stiintifica" copy-paste.

Publicitate și alte recomandări video