Utilitatea parazitului

Una din temele metafizice grave este, neindoios, aceea a parazitului (si a statutului sau). Cel dintii filosof care a discutat aceste chestiuni a fost, la stiinta mea, Lucian din Samosata. El a propus, de altfel, si o noua stiinta, aceea in care este expert parazitul. Si anume parazitica. In viziunea lui Lucian din Samosata, parazitul este individul care se caracterizeaza prin doua atribute: a) nu face nimic (nu munceste, in sensul propriu al termenului); b) e un insotitor indispensabil al individului avut, pe care, dintr-o bunatate fireasca, il ajuta sa-si toace averea. Intr-un cuvint, parazitul paraziteaza (dar nu asupreste pe nimeni)…

In 1980, Michel Serres a publicat o carte cu titlul Le parasite, in care descrie amanuntit figura parazitului, pornind de la definitia urmatoare: parazitul este faptura care nu maninca niciodata la masa proprie, ci la masa altuia, la masa unei gazde. Gazda nu e neaparat o victima a parazitului. De obicei, gazda insasi il invita la masa pe parazit si se bucura de vizita lui.

In opinia lui Serres, parazitul are o functie pozitiva, chiar productiva. In fond, alaturi de virusi, ingeri si vampiri, omul este, prin insasi esenta sa, o fiinta parazitara. Fiindca nu are un loc propriu, ci e mereu in cautarea unei gazde, parazitul poate fi descris, dar nu poate fi clasificat. A clasifica inseamna a distribui unui anume element o pozitie precisa intr-o multime. Parazitul e mereu "la mijloc", intr-un spatiu intermediar, e un nomad, "o fiinta in relatie cu o relatie". Ca si virusii (despre care nu stim cu exactitate daca sint vii, vezi mai jos), omul e o fiinta relationala.

Imi aduc si acum aminte cit de uimit am fost cind Alina Sorohan (1962-1988), pe atunci studenta in Medicina, mi-a spus ca virusul se poate defini ca fiind "un cristal care e viu doar atita vreme cit gaseste hrana". In lipsa ei, aceasta entitate parazita trece de cealalta parte a vietii. Nu stiu daca un virus este negresit un cristal. Sper sa aflu asta de la un specialist geolog. Ceea ce stiu sigur este ca locul virusului este in specia parazitilor, alaturi de vampiri si filosofi (precum personajul descris de Lucian din Samosata).

Exista, de buna seama, si paraziti de ordinul zgomotelor si tocmai despre acesti paraziti scrie Michel Serres in lucrarea pomenita mai sus. Parazitul din media (parazitul care impiedica ascultarea tranzistorului sau vocea prietenului la telefon) este asemenea virusului intr-un organism sau a tapului ispasitor intr-o comunitate. Parazitul nu e atit un obstacol, o defectiune, cit, mai degraba, o "forta productiva si protectoare" (citez din Serres). Teoria biologica a parazitului (si a parazitarii) confirma aceasta idee. Virusologul Luis P. Villareal afirma ca un studiu aprofundat asupra naturii virusului ne-ar putea modifica radical opiniile cu privire la semnificatia vietii si a viului. Cercetarile virale pun la indoiala vechea parere ca unitatea de baza a vietii este celula, intrucit celula se poate reproduce pe baza materialului propriu.

Virusii sint entitati (fiinte) pur relationale, care depind de forta vitala a unei alte entitati biologice. Virusii nu au capacitate de reproducere ("they lack the capacity for self-replication"). Pentru acest motiv, ei sint (ceva viu) doar in parte. Au un statut liminal, in afara tesaturii vietii ("outside the web of life"). Pe scurt: virusul este o stranie entitate intermitenta.

Louis P. Villarreal conchide ca natura paradoxala a virusului pune radical in cauza vechile noastre teorii despre viata. Prin urmare, biologii confirma premisa de baza a cartii lui Michel Serres, Le parasite: parazitul e productiv fiindca produce o reactie de riposta a celulelor. Biologii confirma, de asemenea, si un principiu ontologic afirmat de acelasi Serres: relatiile preceda fiinta.

P.S. Pentru cei interesati ofer posibilitatea de a identifica precis textul pe care l-am folosit pentru a redacta aceasta nota: Louis P. Villarreal, "Are viruses alive?", Scientific American, December, 2004. pp. 77-81.

Publicitate și alte recomandări video