„Vila Amalia”

Pascal Quignard nu este un necunoscut pentru publicul romanesc. Nascut in 1948, a practicat pictura si mai ales muzica, instrumentul lui favorit fiind violoncelul. A initiat Festivalul de opera si teatru baroc de la Versailles. Multa vreme cartile sale au avut un public restrins, nu in ultimul rind datorita formulei lor hibride, intre roman si eseu. Isi cistiga notorietatea in urma ecranizarii, de catre Alain Corneau, a romanului sau Toate diminetile lumii (1991), film superb, cu Jean-Pierre Marielle si Gérard Depardieu in doua compozitii extraordinare. O surpriza a fost obtinerea premiului Goncourt in 2002, pentru Umbre ratacitoare. Sa mai retinem eseul Sexul si spaima (1993), abordare dintr-un unghi de vedere original a erotismului antichitatii.
Vila Amalia (traducere de Emanoil Marcu, Humanitas, 2006) risca sa surprinda pe cei familiarizati cu scrisul lui Pascal Quignard. Prioritate are acum povestirea, latura eseistica disparind aproape cu totul. Dialogurile sint numeroase, naratiunea e fragmentata, sincopata, utilizind adeseori fraze scurte, reduse la minimul necesar. Eroina, compozitoare reputata, decide sa ia viata de la capat si sa rupa cu lumea in care traise pina atunci. Alege sa traiasca intr-un peisaj superb, pe o mica insula din golful Napoli. Dar paradisul (ultimul cuvint din carte e "paradis") se dovedeste si el iluzoriu iar personajul nu mai are cum sa fuga de sine insusi.
    

Fraze memorabile din
    Vila Amalia

 "Exista, la virstnici, o tandrete extrema, respingatoare, osoasa. Va imbratiseaza. Imbratisarea e dureroasa – in timp ce oasele lor, usoare si fine, parul ciufulit, acele de siguranta, agrafele, bratarile va zgirie".
 "In fiecare iubire exista ceva care fascineaza. Ceva cu mult mai vechi decit ceea ce poate fi numit cu cuvintele invatate mult dupa ce ne-am nascut".
 "O tristete prea mare, chiar daca, pentru copii, nu exista niciodata tristete prea mare. Copiii cunosc spaimele dintii, spaimele princeps, spaimele care nu au precedent in experienta, pe care nu le vor mai regasi in drumul lor niciodata. Spaimele cele mai rele. Tristetile abisale".
 "A-i incredinta altui om somnul tau e poate singura impudoare.
 Sa te lasi privit in timp ce dormi, in timp ce ti-e foame, in timp ce visezi, te intinzi, te relaxezi – iata un dar ciudat".

Publicitate și alte recomandări video