Politia a inchis clubul „Ranch”

marți, 17 aprilie 2012, 19:28
3 MIN
 Politia a inchis clubul „Ranch”

Ioan Stefanov a fost arestat 29 de zile, iar impotriva lui Robert Nicolae Morari s-a luat masura de a nu parasi localitatea de domiciliu. Principalul suspect, Daniel Maruseac, nu este de gasit, politistii demarand in acest sens activitati de cautare si urmarire. Club Ranch a fost inchis ieri dimineata, dupa ce politistii au constatat mai multe deficiente la sitemul de asigurare cu paza, autorizatia de functionare fiind astfel suspendata pentru trei luni.

Bataia crancena din Club Ranch, din a doua zi de Paste, s-a lasat cu arestari, controale si sanctiuni drastice.

Ieri dimineata, Garda Financiara, politistii de la Investigarea Fraudelor si cei de la Ordine Publica au efectuat un control pe linia legalitatii si functionarii cluburilor si barurilor, in vizor fiind luate doua locatii, Club Ranch si Bavarya. Oamenii legii au gasit mai multe nereguli  la inregistrarea fiscala, precum si deficiente la sistemul de asigurare cu paza. In acest sens, au fost aplicate in total cinci contraventii in valoare de 17.200 lei. De asemenea, autorizatia de functionare de la Club Ranch a fost suspendata pentru o perioada de trei luni, in vreme ce Club Bavarya va fi inchis timp de o luna. Avand in vedere faptul ca in ultima vreme, la Ranch au avut loc batai mai ceva ca in barurile din Vestul Salbatic, autoritatile au in vedere posibilitatea de a retrage definitiv autorizatia de functionare.

In alta ordine de idei, in continuarea cercetarilor, politistii au stabilit ca vinovati de scandalul din Ranch se fac Ioan Stefanov, Daniel Maruseac si Robert Nicolae Morari. Ioan Stefanov a fost retinut de agentii de politie pentru 24 de ore si prezentat apoi Judecatoriei Suceava, cu propunere de arestare preventiva, propunere ce a fost acceptata. Robert Nicolae Morari a scapat ceva mai ieftin, el nefiind incarcerat, magistratii dispunand impotriva lui masura obligarii de a nu parasi localitatea de domiciliu. Cel de-al treilea suspect, Daniel Maruseac, a fost cautat la domiciliu, la rudele sale precum si in mediile pe care le frecventeaza insa nu a fost gasit, motiv pentru care a fost dat in urmarire. Cei trei sunt cercetati sub aspectul savarsirii infractiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea ordinii si linistii publice si vatamare corporala grava.

Doua batai crancene trase la indigo, cu aceeasi protagonisti in decurs de un an si cateva luni

Amintim faptul ca in urma bataii din a doua zi de Pasti, de la Club Ranch, doi tineri au ajuns in stare grava la spital. Este vorba despre Laurentiu Florin Mateiciuc de 30 de ani si Florin Slei de 29 de ani. Din primele cercetari, se pare ca Ioan Stefanov a sarit la bataie cu un baston telescopic, Daniel Maruseac avea un cutit pe care l-a implantat in Florin Slei, in vreme ce Robert Nicolae Morari i-a lovit cu un scaun. Astfel, cei doi tineri au incasat o bataie sora cu moartea si au fost transportati de urgenta la Spitalul Judetean Sfantul Ioan cel Nou Suceava. Aici, Florin Slei a fost diagnosticat cu „plaga injunghiata zona lombara stanga si halena alcoolica", iar Laurentiu Florin Mateiciuc a fost diagnosticat cu „TCC prin agresiune, hematom epicranian parietal stang, plaga contuza frontala, plaga contuza buza superioara, escoriatii si echimoze multiple torace posterior". Potrivit medicilor, starea de sanatate a celor doi este grava, dar stabila.

De mentionat ca divergentele dintre tinerii ce s-au batut zilele trecute in Ranch dateaza de mai mult timp. In urma cu un an si cateva luni, prin ianuarie 2011, Mateiciuc a fost batut tot in Club Ranch si tot de Ioan Stefanov si Daniel Maruseac. Se pare ca totul ar fi izbucnit atunci de la probleme legate de banii pe care Mateiciuc ar fi trebuit sa ii restituie in afaceri cu substante etnobotanice, catre furnizori. Batausii au fost trimisi in judecata si apoi condamnati de judecatori la inchisoare cu suspendare. Daniel Maruseac s-a ales cu o pedeapsa de doi ani de inchisoare, in vreme ce alti doi agresori, Catalin Constantin Anghelina si Lucian Silviu Croitor au fost condamnati la 2,5 si respectiv 2 ani de puscarie, bineinteles, cu suspendarea executarii pedepsei. (Paul BONDAR)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii