Chirita vrea sa traga Rapidul pe linie moarta

sâmbătă, 13 decembrie 1997, 00:00
2 MIN
 Chirita vrea sa traga Rapidul pe linie moarta

In acest week-end, are loc ultima etapa a anului 1997 in intrecerea primului esalon fotbalistic. Cu restanta de miercuri, din ultima etapa a turului (Gloria Bistrita), se trage cortina peste un sezon poate nu atit de spectaculos valoric, dar extrem de dramatic si echilibrat. Cu exceptia (traditionala) a celor doua meciuri televizate, toate partidele se disputa astazi, de la ora 13,00. Iata programul etapei:
Universitatea Cluj – Otelul Galati (astazi, ora 11,00, TVR 1 – in tur, 0-3). Liderul campionatului are nevoie de victorie pentru a ierna in pozitia fruntasa. Lipsa lui Vali Stefan (suspendat) ar fi un impediment, dar rezervele galatene au dovedit ca stiu sa se descurce…
Gloria Bistrita – FC National (in tur, 0-2). Ingrata sarcina pentru bistriteni, aceea de a primi in rastimp de trei zile si pe Steaua si pe National. De urmarit si prin prisma intereselor ascunse (si birfite).
Steaua – Jiul Petrosani (in tur, 2-0). Este ilustrarea perfecta a legendei biblice cu David si Goliat. Reveniti dupa socul de la Birmingham, militarii ar putea s-o lase mai moale…
Sportul Studentesc – CSM Resita (in tur, 1-2). Situatia celor din Regie ar putea deveni mai mult decit dramatica, daca resitenii lui Sdrobis ar cistiga aici. Si zau ca sint in stare…
FC Chindia Tirgoviste – Universitatea Craiova (in tur, 0-4). Dupa o boacana pe teren propriu, oltenii se mobilizeaza exemplar in partida urmatoare. Semn rau pentru "runinurile Tirgovistei"…
Farul Constanta – FCM Bacau (in tur, 0-1). Asta toamna, la Bacau, s-a derulat unul dintre cele mai proaste meciuri ale campionatului. Acum, la ambele mori se macina faina diferita: constantenii au devenit un team de temut, iar bacauanii joaca orice meci pe viata si pe moarte. Intr-un pronosport imaginar, s-ar merita "tripla"!
Ceahlaul Piatra Neamt – Dinamo Bucuresti (in tur, 0-2). Dupa ce au invins Rapidul, nemtenii ar putea considera intilnirea cu dinamovistii o bagatela. N-ar fi o idee prea fericita…
Petrolul Ploiesti – Foresta Falticeni (in tur, 0-1). Dupa ce au pierdut nemeritat la Pitesti, "tapinarii" n-au decit sa-si incerce norocul in alta parte. Ploiestenii au ambitia unei echipe iesite dintr-un con de umbra..
FC Arges – Rapid (miine, ora 13,00, TVR 1): In tur, argesenii au cistigat pe Giulesti cu 2-1, in urma unui penalty transformat de Jean Barbu, in ultimul minut. Locul acestuia a fost luat intre timp de Iulian Chirita, un obisnuit al potcoavei, cu oarece ginduri negre. Rapidul are, insa, o forma deosebita si nu va ceda usor. (Nic. G)

Comentarii