Bărbatul care a primit ficat nou la Iași, în urmă cu o lună, evoluează foarte bine

sâmbătă, 22 octombrie 2016, 01:54
2 MIN
 Bărbatul care a primit ficat nou la Iași, în urmă cu o lună, evoluează foarte bine

Ieşeanul care a fost transplantat acum o lună se simte bine. Bărbatul în vârstă de 61 de ani a primit un ficat sănătos în urmă cu patru săptămâni, fiind transplantat în Compartimentul de Transplant Hepatic de la Spitalul „Sfântul Spiridon“. 

 „Pacientul este încă internat la noi şi se simte bine. Este în stare bună de sănătate, însă mai rămâne sub observaţie pentru că este un pacient cu o anumită vârstă, cu nişte afecţiuni asociate. Bărbatul a fost menţinut într-o rezervă specială şi a fost monitorizat în permanenţă de echipa coordonată de profesorul Lupaşcu“, a explicat dr. Raluca Neagu-Movilă, coordonatoarea Centrului Regional de Transplant de la Spitalul „Sf. Spiridon“. Medicul a mai precizat că ieşeanul şi-a reluat alimentaţia normală încă din a doua săptămână după transplant. 

Echipa Compartimentului de Transplant Hepatic a efectuat cel de-al doilea transplant de ficat din istoria Iaşului medical în 21 septembrie. Pacientul care a primit un ficat sănătos era diagnosticat cu ciroză în stadiu avansat şi se afla în evidenţa secţiei clinice de gastroenterologie a spitalului de mai mulţi ani. Transplantul de ficat realizat acum o lună la Spitalul „Sf. Spiridon“ este prima intervenţie de acest fel încheiată cu succes la Iaşi, primul transplant, efectuat în iunie, soldându-se cu decesul pacientului. Echipa medicală care a participat la realizarea transplantului de ficat a fost formată din specialişti ieşeni şi bucureşteni. Bolnavul a primit ficatul unei femei de 46 de ani care a intrat în moarte cerebrală după un accident vascular.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii