Caută 
1 MIN
Iniţiativa lui Remus Cernea aduce în discuţie o dispută mai veche referitoare la relaţia dintre stat şi biserică. Biserica Ortodoxa Română a fost deseori acuzată că a cedat nepermis de mult în faţa autoritarismului statal.
Deputatul Remus Cernea a propus recent ca statul să nu mai finanţeze de la buget cultele religioase. În locul subvenţiei guvernamentale, el recomandă contribuţiile individuale, în limita unui procent din impozitul pe venit, care să fie la latitudinea fiecărui credincios (vezi aici o prezentare a proiectului recomandată de autor). Practic, ar spune el, să-i lăsăm pe enoriaşi să decidă cât şi cui să dea, să luăm acestă sarcină de pe umerii autorităţilor şi ai mai marilor ierarhi.
Ce se întîmplă acum? La nivel naţional, Guvernul stabileşte, prin consultări discrete cu capii bisericilor, suma pe care o acordă anual fiecărui cult religios. În mare, aceasta acoperă o parte din salarizarea preoţilor şi a personalului neclerical, precum şi ceva din nevoile de investiţii şi reparaţii. Suplimentar, la nivel local, lucrurile se petrec după acelaşi tipic. Consiliul Judeţean Iaşi, de exemplu, prin preşedintele Cristian Adomniţei, bugetează o sumă pe care o repartizează diferitelor parohii pe baza unei liste de priorităţi pe care o stabileşte mitropolitul Teofan şi echipa sa de la Mitropolie. Propunerea deputatului Cernea, cunoscut de altfel pentru atitudinile sale anticlericale, a determinat replica promptă a Patriarhiei Române. Prin intermediul biroului de presă, Patriarhia aduce 7 argumente în favoarea subvenţiei guvernamentale. Baza acestora stă în faptul că statul este dator să susţină Biserica, din cauză că i-a confiscat proprietăţile în anul 1863. Dacă îi retrage sprijinul financiar, ar trebui să-i restituie terenuri care ar echivala un procent de 12-15% din suprafaţa forestieră de acum 150 de ani. Vezi aici comunicatul Patriarhiei.
Iniţiativa lui Remus Cernea aduce în discuţie o dispută mai veche referitoare la relaţia dintre stat şi biserică. Biserica Ortodoxa Română a fost deseori acuzată că a cedat nepermis de mult în faţa autoritarismului statal. În perioada comunistă, de exemplu, a aprobat, chiar şi sub ameninţare, dărâmarea sau mutarea unor biserici. Nu a protestat suficient de ferm faţă de violenţele şi abuzurile la care au fost supuşi preoţii şi enoriaşii. Înalţii ierarhi au fost colaboratori ai poliţiei politice şi nu au vrut să recunoască asta. Unii dintre ei au făcut-o pentru bani sau alte foloase. Lista reproşurilor e lungă şi conţine, ca adaos, insinuarea că, de fapt, statul cumpără docilitatea capilor bisericii, dându-le bani. Că BOR n-ar fi în stare să se susţină singură, din colectă publică, organizată sau nu, şi s-a lăsat coruptă de stat. Dacă ar fi să subziste doar din contribuţiile benevole şi din veniturile proprii, probabil că s-ar reduce la jumătate, lăsând loc liber altor culte să prolifereze. Ar fi prinsă într-un darwinism religios crunt. Ierarhii ortodocşi ştiu că ceva adevăr se ascunde aici şi trăiesc constatarea ca pe o traumă ascunsă.
Remus Cernea zgândăreşte cu obstinaţie această rană şi reuşeşte să obţină reacţii care-l scot în lumina reflectoarelor. El propune modelul de finanţare german într-o ţară cu cultură ortodoxă. La unele elite acest lucru poate părea firesc, fiind expresia culturală a unui liberalism sănătos şi garanţia separării celor lumeşti de cele sfinte. Dar cât de funcţional ar fi? Să aplicăm acelaşi raţionament statului. Ar putea supravieţui prin colectă benevolă? Şi-ar plăti cetăţenii de bună voie taxele şi impozitele pentru învăţământ, sănătate, armată şi întreţinerea aparatului guvernamental? Fireşte că nu şi de aceea statul ia cu forţa ceea ce crede că i se cuvine. Acest lucru nu-i este permis Bisericii, care trebuie să se bazeze doar pe generozitatea credincioşilor.
Problema forţei şi bogăţiei pe care trebuie să le aibă biserica nu este una autohtonă. Recent înscăunatul papă a spus de la început că vrea “O Biserică săracă, pentru oameni săraci”. Deviza sa a cucerit multă lume, care o consideră o dovadă de smerenie. Alţii însă văd în asta ori o probă de neadecvare la realităţile actuale ale Bisericii Catolice, ori un gest populist, deliberat, de atragere a simpatiei maselor. Nevoile financiare ale Bisericii Catolice sunt similare celor ale BOR, dar la dimensiuni mult mai mari, spun ei. Despre noul papă, populism şi ipocrizia bisericii sărace, citiţi aici un text foarte interesant, echilibrat, al lui Răzvan Andrei.
La final, aş observa în disputa autohtonă două atitudini uşor stridente. Pe de o parte vehemenţa lui Remus Cernea în unele intervenţii, care-l pun în postura unui personaj indisponibil pentru dialog, prea categoric. Pe de altă parte, oferta cam negustorească a Patriarhiei, aceea de a evalua ocaua cu care a luat Cuza şi cea cu care dă statul român. Şi dacă în cei 150 de ani scurşi de atunci statul a dat mai mult decât a luat? Aici cred că nu prea ies socotelile celor din echipa patriarhului Daniel.
Publicitate și alte recomandări video
Îți recomandăm
