Chirica: Sunt și semnături false acolo. Pe unii colegi de-ai mei i-a învins Codrin Ștefănescu

vineri, 17 februarie 2017, 11:59
2 MIN
 Chirica: Sunt și semnături false acolo. Pe unii colegi de-ai mei i-a învins Codrin Ștefănescu

Edilul Mihai Chirica reacționează în urma întâlnirii de la PSD Iași de astăzi, în care primarii și o parte a parlamentarilor social-democrați ieșeni au cerut retragerea sprijinului politic din funcția de președinte al filialei. Chirica susține că pe lista primarilor care i-au cerut „debarcarea” din poziția de șef al filialei sunt și semnături false.

„Mă simt ca la sfârșitul alegerilor din 11 decembrie, când am avut conferința de presă prin care anunțăm câștigul categoric pe care PSD Iași l-a avut și, să spunem, cei 9 parlamentari pe care i-am dus în Parlamentul României, fiind clasați pe locul 2, împreună cu Argeșul ca cea mai performantă organizație județeană.

 
Sunt și semnături false acolo, și nume care s-au strecurat, probabil o să mai vedeți și alte comunicate de presă. Până la urmă, un lucru este cert, nu trebuie să condamn pe nimeni pentru că eu am fost cel care am deschis acest val al democrației în exprimare în PSD, nu-mi este de fiecare dată favorabil dar sunt consecvent și voi continua să promovez valorile social-democrației europene, prin urmare nu cred că am greșit și voi continua să fiu cât se poate de atașat de această ideologie.
 
Au semnat, nu au semnat, nici nu mai contează care a făcut-o și care nu a făcut-o, un lucru este cert: trebuie să le arăt de fiecare dată că atunci când ești la guvernare nu vinzi chiar orice și nu faci chiar totul pentru bani. Nu am avut niciun fel de atitudine împotriva partidului, îi înțeleg și pe colegii care se simt oarecum marginalizați în Parlament pentru că la Iași a ieșit un lider care a spus că lucrurile nu merg bine și România a arătat că lucrurile nu merg bine și mergem înainte.
 
Le-am înțeles nemulțumirea legată de faptul că ar fi prejudiciați în atragerea unor finanțări de la Ministerul Dezvoltării, motiv pentru care ei trebuie să ia atitudine. Ceea ce mă surprinde foarte mult este că pe unii colegi de-ai mei, la care țin foarte mult, i-a învins Codrin Ștefănescu. E un act de recul, un masiv act de recul în ceea ce privește imaginea PSD și probabil va trebui să reparăm și acest lucru în timp”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii