Criza americană faţă în faţă cu mahalaua guvernamentală românească

Ce separă criza americană din ultimele săptămâni de certurile mahalalelor guvernamentale de la noi? Partide politice care să nu se înţeleagă în Parlament avem şi noi. Şantaj politic pe spinarea populaţiei este şi la noi din belşug. De crize soldate cu perspectiva incapacităţii de plată şi a falimentului bugetar nu am dus lipsă. O diferenţă majoră totuşi există: niciunul dintre ingredientele care au declanşat criza americană nu s-au regăsit în rezoluţia ei. Nu şantajul şi jocul politic au triumfat, ci pragmatismul politic, mecanismele democratice şi ale pieţei libere. Odată declanşată, criza şi-a arătat imediat costurile, în plan economic, electoral şi politic. În faţa predicţiilor, analizelor şi sondajelor zdrobitoare, partidele au bătut palma provizoriu pentru o soluţie de compromis pentru a evita o catastrofă pentru ţară ce le-ar fi compromis şi lor credibilitatea.

Criza a devenit un eveniment picant şi în presa românească. În urmă cu aproximativ trei săptămâni congresmenii republicani au condiţionat votarea bugetului pentru ultimele luni ale anului în curs de respingerea, sau în cel mai bun caz amânarea, implementării reformei asigurărilor de sănătate a lui Obama, numită de ei, în mod ironic, “Obamacare” – o poreclă ce a devenit ulterior un brand pozitiv. “Şantajul republican”, cum a fost catalogat de către Washington Post, nu a funcţionat însă. Convins că are susţinerea populaţiei pentru reforma sanitară, Obama a refuzat orice concesii spunând că nu înţelege să facă favoruri politice republicanilor doar pentru că îşi fac datoria de a vota bugetul. Blocarea votării bugetului federal pentru ultimele luni ale anului a aruncat sectorul public în criză. Guvernul federal şi-a redus activitatea la minim. Aproape un million de angajaţi au fost trimişi în concediu fără plată imediat. Aceasta e o altă diferenţă ce merită privită cu atenţie: guvernul nu şi-a ţinut angajaţii la birou cu ideea că se vor găsi bani retroactiv. Neavând buget, guvernul federal a reacţionat ca o companie privată care nu poate cheltui un şfanţ dacă nu există bani în cont, sau ca o familie, care nu poate cumpăra nimic fără un ban în buzunar. Drept urmare, cum arăta Washington Post, Trezoreria şi-a închis 82% din activitate, iar Departamentul de Sănătate Publică – aproape 50%. Justiţia, armata, serviciile de ordine publică au funcţionat la capacitate mai mare, din motive strategice. Pentru state ca Alaska, aflat în proporţie de 60% în proprietatea guvernului federal, criza a afectat vizibil accesul populaţiei la servicii publice şi desfăşurarea vieţii zilnice. Chiar şi cu aceste măsuri de austeritate, guvernul era ameninţat de perspectiva incapacităţii de plată la finalul acestei săptămâni când plafonul datoriei publice federale stabilită de Congres, prin lege, era de aşteptat să se epuizeze.

Analiştii politici au arătat că efectele crizei urmează principiul bulgărelui de zăpadă. Elisabeth Ananat, unul dintre profesorii de politici publice de la Duke University intervievaţi pentru un grupaj de analiză politică de pe site-ul instituţiei, remarca faptul că, începând cu milionul de angajaţi federali care nu îşi primesc salariile, la firmele private care nu îşi vor primi banii pentru contractele cu guvernul, criza va acapara verigă după verigă, de la micile afaceri care nu vor putea primi împrumuturi de la Administraţia pentru afaceri mici, la programele sociale ce nu vor putea fi onorate aruncând milioane de familii în sărăcie. Potrivit estimărilor, încetarea activităţii guvernului pentru o lună ar fi dus la o pierdere de 55 de miliarde de dolari, aruncând ţara înapoi în profundă recesiune economică. Dincolo de acest lanţ de pierderi – cum arată profesorul de la Şcoala de Afaceri de la Duke, Campbell Harvey, criza are efecte în planul percepţiei asupra riscului şi, implicit, al instabilităţii economice, cu consecinţe în planul investiţiilor: “risc înseamnă că firmele ezită să facă angajări, iar companiile refuză să investească capital”, spune profesorul Harvey, concluzionând că criza guvernamentală înseamnă paşi înapoi în drumul Americii spre normalitate economică. În plan electoral, sondajele au arătat costurile crizei pentru republicanii care au declanşat-o. La polul opus, criza a fost un balsam pentru democraţi, care au câştigat credit politic fără nici un efort. În tabăra republicană, criza a scos la iveală fracturile ideologice între conservatorii radicali şi cei moderaţi. Purtătorul de cuvânt al Camerei Reprezentanţilor, republicanul John Boehner, a încercat o soluţie de compromis zilele trecute, propunând democraţilor votarea bugetului cu condiţia de a accepta două amendamente la Obamacare. Cel mai important amendament ar fi înlăturat taxa pe dispozitivele medicale, o sursă importantă de venituri pentru “Obamacare”. Dincolo de anularea unei resurse importante pentru implementarea reformei, amendamentul are valoare simbolică, republicanii fiind adversari înverşunaţi ai taxelor faţă de stat. Negocierea a eşuat. Ieri însă, republicanii şi democraţii au votat un acord pentru ieşirea din criză. Practic, republicanii au renunţat la condiţiile care afectau “Obamacare”, cu excepţia unei mici modificări, privind introducerea unei verificări suplimentare a capitalului companiilor care se vor califica pentru subvenţii federale în vederea acordarii de asigurări medicale salariaţilor. Acordul a fost votat cu o zi înainte de data limită care ar fi aruncat America în incapacitate de plată. Declanşatorii crizei, republicanii, au înghiţit în sec, şi-au asumat înfrîngerea şi au votat un buget provizoriu. Alternativa ar fi fost ca şantajul să continue, republicanii să îşi încordeze muşchii, ţara să intre în incapacitate de plată, ceea ce i-ar fi afectat credibilitatea, pe plan intern şi internaţional. Un final cu care suntem obişnuiţi la noi acasă.