Paradox la retestarea Covid-19, la Iaşi. Inca cinci pozitivi. Ce spun medicii infecţionişti

luni, 11 mai 2020, 02:00
5 MIN
 Paradox la retestarea Covid-19, la Iaşi. Inca cinci pozitivi. Ce spun medicii infecţionişti

Cu numai câteva zile în urmă, aceste persoane, toate internate în spital, fuseseră negative. Medicii infecţionişti au însă o explicaţie pentru situaţia stranie. În ultimele două zile, la Iaşi s-a înregistrat şi un record de la începutul pandemiei: numărul vindecaţilor în decurs de 24 de ore a fost de 36.

36 de pacienţi au fost declaraţi negativi la testarea făcută după cel puţin 14 zile de internare în spital, în ultimele 24 de ore. Se poate spune că, pentru o singură zi, este numărul record atins la Iaşi, de la începutul pandemiei şi până acum. În acelaşi timp, autorităţile sanitare au luat măsuri suplimentare în cazul celor trei focare spitaliceşti din judeţ: Spitalul Municipal Paşcani, Spitalul „C.I. Parhon“ şi Spitalul „Sfântul Spiridon“.

Explicaţie pentru paradox

La sfârşitul săptămânii trecute, alţi cinci pacienţi de la Secţia de Îngrijiri Paliative din cadrul Spitalului Municipal de Urgenţe Paşcani au fost găsiţi pozitivi. De menţionat este că aceştia au fost diagnosticaţi cu COVID 19 acum, după ce în urmă cu mai bine de o săptămână rezultatul la teste a fost negativ. Specialiştii infecţionişti au o explicaţie pentru situaţia stranie. Un exemplu similar este cel al pacientei din Dorohoi internată la Secţia de Ortopedie a Spitalului „Sfântul Spiridon“ din Iaşi, consi­derată pacientul numărul zero de la care a izbucnit focarul aici. Mai exact, femeia a venit cu un rezultat negativ la testul RT-PCR făcut la Botoşani, tot negativă a intrat şi în sala de operaţie la Iaşi, dar la ieşire din sala de operaţie testul a fost pozitiv, în timp ce personalul medical era negativ.

„Din punct de vedere epidemiologic, e vorba de perioada de incubaţie, care variază de la o persoană la alta şi care poate fi între trei şi şapte zile. Cred că, în cazul celor de la Paşcani, despre acest lucru este vorba. Ei erau purtători la primul test făcut, dar virusul s-a activat la câteva zile după“, a declarat Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva“ din Iaşi.

Toţi pacienţii de la Secţia de Îngrijiri Paliative depistaţi pozitiv au fost transportaţi la Iaşi. Tot în acelaşi lot, dar nu din aceeaşi secţie, face parte şi soţul unei infirmiere diagnosticată cu COVID 19, şi la care rezultatul la test a fost pozitiv. Drept urmare, conducerea Spitalului Muncipal Paşcani a decis să nu mai interneze la Secţia de Îngrijiri Paliative pacienţi la care, după ce au fost infectaţi, rezultatul testului a ieşit negativ, decât dacă stau 14 zile în izolare la domiciliu şi apoi sunt retestaţi. Amintim că, de la începutul pandemiei şi până acum, 32 de cadre medicale de aici au fost confirmate cu COVID 19.

Nefrologia de la Parhon, deschisă deocamdată doar pentru COVID 19

Dacă la Secţia de Paliaţie de la Paşcani se fac internări în anumite condiţii, Secţia de Nefrologie a Spitalului „C.I. Parhon“ din Copou funcţionează la capacitate redusă din cauza cazurilor de COVID 19 apărute atât în rândul personalului medical, cât şi în rândul pacienţilor.

„În continuare, vom trata pacienţi COVID pozitiv; sunt pacienţi COVID pozitiv care sunt în program de dializă, sunt zece pacienţi confirmaţi în prezent care vor face dializă în Spitalul Parhon, fiind internaţi în Spitalul de Boli Infecţioase. Din fericire, aceste măsuri luate până în prezent sper că au fost eficiente. În ultimele 48 de ore, la nivelul personalului sau din pacienţii care au fost internaţi, în clinică nu a mai fost confirmat niciun caz pozitiv. Activitatea la secţia de nefrologie este continuată, dar într-un nivel mult mai restrâns pe sectorul tampon, sector tampon care funcţionează la nivelul etajului doi, un etaj separat unde nu au fost descoperite cazuri, şi într-o capacitate limitată este continuată activitatea pe acest etaj“, a declarat medicul Ionuţ Nistor, purtătorul de cuvânt al Spitalului „C.I. Parhon“.

Pe 5 mai, internările la Secţia de Nefrologie a spitalului au fost sistate după ce opt pacienţi au fost declaraţi ca fiind infectaţi cu SARS CoV2. Pacienţii respectivi au fost dirijaţi către Spitalul de Boli Infecţioase, iar la cei la care testul RT-PCR a fost negativ, şi unde starea de sănătate a permis, au fost externaţi. De asemenea, conducerea spitalului a dispus imediat efectuarea operaţiunilor de curăţenie şi dezinfecţie, la toate secţiile afectate, inclusiv dezinfecţie terminală de nivel înalt, prin atomizare. Personalul a fost din nou instruit în legătură cu purtarea şi dezechiparea echipamentului de protecţie.

Premieră: Iaşul a cerut ajutorul Vasluiului şi Botoşaniului

La Spitalul „C.I. Parhon“ 11 cadre medicale (medici şi asistente medicale, n.r.) au fost găsite pozitive la testarea COVID 19, secţiile afectate fiind cele de Dializă, Nefrologie şi Anestezie şi Terapie Intensivă, spitalul fiind pe locul doi pe judeţ ca număr de cadre infectate. Foarte aproape însă se află Spitalul de Urgenţe „Sfântul Spiridon“, unde la Secţia de Ortopedie nouă angajaţi sunt infectaţi cu SARS CoV2. Tot aici, alţi şase pacienţi sunt pozitivi în ceea ce priveşte infecţia. În acest weekend, pentru că doi pacienţi au necesitat intervenţii chirurgicale de urgenţă, aceştia au fost transferaţi la spitalele din Vaslui şi Botoşani, ceea ce este o premieră, ţinând cont că Spitalul „Sf. Spiridon“ este spital regional şi, de regulă, cazurile grave, mai ales chirurgicale, erau trimise de acolo aici.

„În clinică s-a făcut dezinfecţie terminală, după ce pacientii internaţi au fost mutaţi într-o clinică de chirurgie, res­pectiv în Clinica I şi II Chirur­gie. Pentru cei care au nevoie de intervenţii chirurgicale rapide a fost găsită soluţia de transfer. Este vorba de doi pacienţi, unul a fost transferat la Spitalul de Urgenţă Vaslui, iar celălalt la Spitalul de Urgenţă Botoşani, care şi-a clarificat situaţia circuitelor şi se intervine acolo cu echipa de ortopedie, iar pentru ceilalţi, după ce se face testarea, mâine (astăzi – n.r.) se va relua activitatea în clinică şi vor fi operaţi în condiţii de sigurantă în Clinica de ortopedie şi în cola­borare cu anestezia“, a declarat Diana Cimpoeşu, purtă­torul de cuvânt al Spitalului „Sfân­tul Spiridon“ şi coordonator UPU/ SMURD Iaşi.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii