Reportaj la gura cuptoarelor. Pentru câţiva ieşeni, canicula de afară înseamnă răcoare

Am vizitat o turnătorie şi o brutărie din Iaşi alese aleatoriu, pentru a vedea cum se descurcă angajaţii la temperaturi mult mai ridicate ca afară. Prima vizită a fost la turnătoria Mae SRL din Bucium, o instituţie privată unde muncesc 36 de ieşeni. Miraţi am fost când am descoperit că afacerea îi aparţine unei femei. Maria Bejenariu, o adevărată doamnă cu mână de fier, în vârstă de 60 de ani, are în subordine numai bărbaţi, cu o singură excepţie.

De cum am intrat în turnătoria unde se fabrică plite pentru sobe, mobilier stradal, ceaune, tigăi, grătare, plăci pentru ochiuri de aragaz, într-un cuvânt, tucerie comercială, am dat peste un maldăr de baxuri de sticle de 2 litri de apă, depozitate fix la intrare. În hala uriaşă, căldura e ca afară, însă, în zilele în care se lucrează la foc, temperaturile ajung foarte ridicate, ca în Sahara. Din acest motiv, ieşeanca îşi hidratează angajaţii. „Sunt zile de turnat, o dată la două-trei zile, şi atunci se începe de dimineaţă şi se prescurtează programul. Asigurăm şi câte 2 litri de apă pe zi fiecărui angajat. Am redus şi norma la turnătorii formatori, au un ritm de lucru mai lejer, iar atunci când e cazul, le mai dăm calciu, că îl avem pregătit. Dacă unul se simte rău, îi trimit acasă să-şi rezolve problemele, şi a doua zi mergem înainte. Dintre cei 36 de angajaţi, 6 sunt ingineri, 14 turnători formatori, şi restul lucrează pe polizare, şarjare şi întreţinere”, povesteşte Maria Bejenariu.

Mărturiseşte că nu puţini s-au mirat de faptul că turnătoria de la capătul oraşului are ca şef o femeie. „Fiecare are o meserie, nu?”, spune aceasta amuzată. În hală, fiecare îşi ştie treaba ca într-un stup. Pe Nelu Stoleru îl găsim la matriţe. Dă la lopată, şi este şeful de echipă. „Pe canicula asta, în zilele în care turnăm, începem lucrul mai devreme, de la şase, şi plecăm mai devreme, programul este mai scurt. Aici avem frigider, bem apă minerală, avem noroc că hala este înaltă şi avem aer! De când mă ştiu, de la 18 ani, de când m-am întors din armată am lucrat ca turnător, la un moment dat am lucrat şi clopote, şi candelabre de biserică, la particular”, povesteşte bărbatul de 48 de ani.

Şcoala a făcut-o la Brăila, dar de 30 de ani locuieşte în Iaşi. Spune că-i place meseria, altfel se reorienta profesional. La turnătoria în care l-am găsit lucrează de 5 ani de zile. „Am mai fost plecat în Cipru 6 ani, apoi în Israel alţi 5 ani. În Israel am lucrat tot la turnătorie”, spune acesta pregătindu-se de treabă. Spune că e greu să fii şef de echipă deoarece e greu în general să lucrezi cu oameni care au familii, probleme, şi se lasă afectaţi de ele la muncă. Dar îi mai descoase şi îi ajută atunci când poate, cu sfaturi. Se mândreşte cu cei trei copii, doi băieţi de 24, respectiv 19 ani şi fetiţa de 6 ani. Cel mijlociu tocmai a dat "bac"-ul, iar cea mică intră în clasa pregătitoare. Pentru ei toţi, munceşte zilnic, într-un loc din care majoritatea bărbaţilor fug. „Aceasta se numără printre meseriile grele, sunt mulţi care vin şi pleacă. Nu găsim oameni calificaţi, îi calificăm noi la locul de muncă. Tinerii de la ţară vor să muncească, cei de la oraş însă nu sunt serioşi, nu le place. Am avut un băiat de la ţară care s-a angajat la noi şi l-am convins să facă un liceu, l-am sprijinit pentru că merita suport, era serios. Păcat că nu mai sunt şcoli profesionale în care să se pregătească turnători formatori, matriţeri, strungari, sudori etc”, spune Maria Bejenariu, identificând o problemă cu care nu doar ea se confruntă pe piaţa muncii.

În municipiul Iaşi există doar două turnătorii. Femeia spune că, dacă ar exista măcar patru, Iaşul ar fi altul. Aceasta şi-a deschis afacerea în 2007, însă lucrează în domeniu din 1981. Şi se vede că se mândreşte cu lucrurile care ies din făbricuţa ei, deoarece ne spune în treacăt că cele 200 de băncuţe din Grădina Botanică sunt făcute de turnătorii ei. 

Coace de şapte ani pâine pentru tot cartierul 

La gradele de afară se adună cu vârf şi îndesat alte grade, suportate eroic de Daniel, care întoarce pâinile cu o lopată turtită de lemn, în cuptor. Îl găsim în prima brutărie ieşită în cale, undeva pe bulevardul Poitiers. Daniel Constantin manevrează zilnic câte 800 de pâini, iar din mâinile lui mănâncă tot cartierul. Spune că s-a obişnuit cu căldura din brutărie şi că nu îl mai deranjează de mult. „Ba câteodată afară e mai cald ca în brutărie”, spune acesta glumind în timp ce întinde turtele din aluat şi le face un model cu degetele.

„El e şeful cuptorului, lucrează de şapte ani la mine. S-a specializat aici, deoarece el are altă pregătire, s-a obişnuit, stă toată ziua în faţa cuptorului. Pe zi, facem câte 700-800 de pâini, în funcţie de necesităţile cartierului. Pentru că e cald, cei 10 angajaţi lucrează în două ture, fiecare o zi lucrează, una e liber. Au apă şi tot ce le trebuie pentru a combate căldura”, spune Teodor Popescu, patronul brutăriei.

Daniel lucrează la un cuptor italian, performant, care coace pe bază de aburi la 230 de grade. În acest cuptor se coc odată 100 de pâini. „Până acum câţiva ani am avut un alt cuptor, mult mai mare, care ocupa mult spaţiu şi consuma mult. Acesta merge şi electric, şi pe lemne, consumă la jumătate, şi nici nu încălzeşte atât de tare încăperea. Am şi sistem de ventilaţie în spate”, spune domnul Teodor.

Tot la această brutărie, tanti Rodica îşi petrece pensionarea, după 45 de ani de vechime în brutărie. În altele, aici a venit acum patru ani. „Mi-a plăcut meseria, dar în altă parte, unde să te duci, în străinătate?”, spune Rodica Toma. Până iese o pânie de pe mâinile lor, durează două ore cu întreg procesul frământat – modelat – copt, iar pâinea, spun ei, este cea mai bună din zonă.

Din brutăria domnului Popescu am ieşit cu un miros de pâine caldă în nări şi broboane pe frunte. La final s-a dovedit a fi şi o gazdă primitoare. Un pahar de apă rece şi o turtă rumenă, abia scoasă din cuptor, m-au însoţit la plecare în „cuptorul” de afară.

Publicitate și alte recomandări video