Argeş: Şase persoane, între care doi copii, transportate la spital în urma unui accident rutier

duminică, 16 mai 2021, 14:33
1 MIN
 Argeş: Şase persoane, între care doi copii, transportate la spital în urma unui accident rutier

Şase persoane, între care doi copii, au fost rănite într-un accident rutier care s-a produs duminică după amiază, în judeţul Argeş, şi în care au fost implicate două autoturisme.

Conform datelor furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, accidentul a avut loc în comuna Băileşti, satul Băjesti. În unul dintre autoturisme se aflau cinci persoane, în timp ce în celălalt se aflau şoferul şi un pasager. Şase dintre persoanele implicate au fost rănite, fiind preluate de ambulanţe pentru a fi transportate la spital. Printre victime se numără şi doi copii.

„Echipajul SMURD a preluat pe unul dintre şoferi, bărbat, cu vârsta de 33 ani, care a suferit politraumatisme şi este transportat la spital, iar celelalte victime nu au suferit leziuni deosebite şi au fost preluate de două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean”, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii