Armata SUA se scuză după ce a intrat cu tancurile în lanurile românilor

vineri, 21 iunie 2019, 16:31
2 MIN
 Armata SUA se scuză după ce a intrat cu tancurile în lanurile românilor

Armata SUA spune că regretă incidentul de joi, când militari americani au traversat, în cadrul exercițiului Saber Guardian, cu tehnică de luptă blindată o zonă agricolă în zona Insulei Ialomiței și au produs pagube, menționând că cei afectați vor fi recompensați respectând procedurile.

„Armata Statelor Unite ale Americii își exprimă deplinul respect față de poporul român și regretă orice neplăcere cauzată de recentul incident. Despăgubirile rezultate din acest incident vor fi acordate potrivit procedurilor NATO existente pentru astfel de evenimente și ne vom asigura că cei afectați vor fi compensați respectând cu exactitate aceste proceduri. Colaborăm îndeaproape cu autoritățile militare și civile din România pentru investigarea acestui incident și pentru a ne asigura că astfel de evenimente nu se vor mai repeta. Vehiculele se aflau în zonă pe timpul desfășurării unor activități de instruire din cadrul Exercițiului Multinațional Saber Guardian 2019, exercițiu condus împreună cu Comandamentul Forțelor Întrunite din România”, se arată într-un comunicat al Forțelor Terestre Americane în Europa și transmis presei de Ministerul Apărării.

Precizările vin după ce joi, în jurul orei 14:00, în zona Insulei Ialomiței, pe timpul desfășurării unor activități de instruire din cadrul Exercițiului Multinațional Saber Guardian 19, militari ai Armatei SUA, care se deplasau în condiții meteorologice nefavorabile, au traversat, din eroare, cu tehnica de luptă blindată din dotare o zonă agricolă.

Comentarii