Caută 
1 MIN
Înfăţişarea diverselor aspecte ale realităţii în termeni din sfera navigaţiei e o tehnică comunicativă atât de veche încât, în unele situaţii, nu mai realizăm că, lăsându-ne purtaţi de vorbă, suntem aidoma marinarilor porniţi cu o corabie să străbată lumea. Terminologia marinărească şi călătoriile pe apă au impulsionat adoptarea în uzul comun a unor clişee a căror origine nautică îi este indiferentă vorbitorului de rând.
Fac parte din această categorie fapte de limbaj „despuiate” de coloritul lor marinăresc, precum a aborda ‚a aduce o navă bord la bord cu o alta’ sau a acosta ‚a apropia o navă de ţărm sau de chei, în vederea debarcării’, verbe întrebuinţate astăzi cu înţelesuri de tipul ‚a contacta’ ori ‚a intra în vorbă (cu cineva)’. Interesantă este şi evoluţia lui a ateriza, un alt cuvânt folosit de corăbieri, care însemna ‚a lua contact vizual cu uscatul, venind din larg’. Adoptat de aviatori şi răspândit apoi în vorbirea cotidiană, termenul s-a lepădat de vechiul strai marinăresc. Astfel de prelucrări lexicale care evocă discret diverse tipuri de ambarcaţiuni şi de echipament nautic sau diferite operaţiuni de navigare pălesc, însă, în comparaţie cu cele referitoare la starea vremii, în general, şi a apei, în particular.
Sub influenţa surselor de limbă engleză din care se inspiră cu tot mai multă râvnă jurnaliştii noştri, gândind, probabil, că e suficientă forma goală a copiatului de la confraţi pentru a avea şi noi o presă de calitate, suntem, în ultimele luni inundaţi de tot felul de valuri, care mai de care mai sălbatice şi mai înfricoşătoare!
Mai întâi, ne-am pricopsit cu un val de epidemie. Acesta a lovit mai întâi vorbirea politicienilor şi jurnaleza autohtonă, după care s-a scurs în limbajul administrativ oficial, de unde nu mai pare să plece. Ca orice migrant serios, acest prim val de epidemie nu s-a stabilit de unul singur în limba noastră, ci îşi aduce, încet, dar sigur, şi celelalte rude: al doilea val de epidemie, al treilea val de epidemie şi un nou val de epidemie.
Primul val de epidemie a stârnit şi primul val de frică. Ca să nu vină cu mâna goală, cel din urmă s-a întovărăşit cu un val de panică, văr primar cu valul de teamă care a cuprins întreaga lume. Zău că nici nu ştii la care să fii mai atent: la valul de frică, la ăl de panică sau la cel de teamă?!
Totuşi, ca să fim cinstiţi, se cuvine precizat că valul de teamă îi afectează mai ales pe afacerişti şi pe investitori, în timp ce panica e pentru ţări întregi, iar valul de frică le-a rămas săracilor, să se sperie şi ei de ceva!
Aşa cum noaptea îi urmează zilei, după orice val de frică, hop! şi-un val de relaxare. Spre deosebire de valurile primejdioase, care apar ca din neant şi lovesc pe nepusă masă, valurile de relaxare sunt prietenoase şi se formează în momente bine alese. Primul val de relaxare şi-a revărsat binefacerile fix la 15 mai, al doilea, la 1 iunie, iar al treilea, iată, ne va bucura la 15 iunie. Celor ce se tem că n-or mai prinde aşa chilipir le transmitem că e cazul să stea liniştiţi, se vor mai da şi altele!
În rezumat, barca existenţei noastre pare, deocamdată, purtată ritmic de valuri cunoscute: epidemie – frică – relaxare, pandemie – teamă – relaxare. Cine suferă cumplit de rău de mare e bine să ţină seama de avertismentul specialiştilor: primul val de pandemie a fost frânat, însă al doilea val de pandemie ar putea fi mai periculos şi mai sever decât cel dintâi. Nu ştim, totuşi, ce anume va răsturna ambarcaţiunea, ruliul sau tangajul?!
Nu putem încheia aici epopeea valurilor fără a pomeni, fie şi în treacăt, de valul de furie care s-a abătut torenţial peste planeta noastră. De fapt, dacă scormonim în resursele expresive ale limbii române, furtuna pornită, fie şi retoric, asupra noastră e, de fapt, un val-vârtej. Mai mult în glumă decât în serios, ne putem închipui că în această perioadă nu e deloc nimerit să fim pe val, dar nici să ni se înece corăbiile!
În aceste triste vremuri de restrişte mişcătoare, când trecem prin viaţă ca barca pe valuri, cel mai bine ar fi, dragi cititori, să aprindem în gând lumina senină şi stoică a poeziei: „Vreme trece, vreme vine,/ Toate-s vechi şi nouă toate;/ Ce e rău şi ce e bine/ Tu te-ntreabă şi socoate;/ Nu spera şi nu ai teamă,/ Ce e val ca valul trece;/ De te-ndeamnă, de te cheamă,/ Tu rămâi la toate rece.”
Pomeneşte-l, Doamne, întru Împărăţia Ta, pe vrednicul gazetar care a scris aceste superbe rânduri!
Ioan Milică este conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi
Publicitate și alte recomandări video
