Câte ceva despre maladiile veacului

*

Amplasate de-a lungul şi de-a latul străzii Arinului şi de-a curmezişul bulevardului Cloşca, lămpile lui George Vulturescu se aprind dimineaţa şi se sting seara, odată cu stolurile de corbi purtând nume de Daniel, dar şi de Filomena, năpădite de o parte din maladiile mileniului, printre care linguşirea, nerecunoştinţa, invidia, ura faţă de aproapele tău şi multe altele. La ceas tainic de seară, cu fitilele stinse, lămpile stau de vorbă şi cu vii, şi cu morţii, despre viaţa de aici, dar mai cu seamă despre cea de dincolo de mormânt. Lampa îi foloseşte lui George Vulturescu atât pentru a vedea lucrurile văzute, cât şi cele nevăzute. Căci, spune poetul, ea e mai prielnică chiliilor, unde tăcerea pietrelor devine asurzitoare. Înaintând pe străzi labirintice, poetul vorbeşte cu sine şi cu cerşetorul aflat la capătul podului, pervertind cuvintele Ecleziastului: "Ce vine după cenuşă, în ce se schimbă?" şi: "Ce vine după vânt, ce spulberă?" Îl loc de răspuns, vântul rostogoleşte în urma sa pe străzi, pagini goale şi litere oarbe… "Vânător de cenuşă sunt, mamă! şi vânător de litere!" strigă. "Fiecare literă îmi arde degetele". De aceea e "o linişte de cavernă pe fiecare pagină./ Liniştea de pe pagină nu are nimic la dreaptă. Şi nimic la stânga." Căci liniştea aceasta e însăşi moartea. Maladiile lămpilor sunt multiple. Una dintre ele e frica. Alta e casianita. Ele se dobândesc şi se vindecă prin poezie.

*

Poetul Kocsis Francisko, redactor şef adjunct al revistei Vatra, scrie în cartea sa Ceea ce nu se amână, publicată la Editura Ardealul şi închinată lui Solomon, câteva pasaje memorabile referitoare la perturbaţiile suferite de conştiinţă: "Fiecare conştiinţă, de la cea mai primitivă, până la cea mai complexă reprezentare a existenţei şi a raporturilor ei cu magicul infinitului (neţărmuritului, îmi şopteşte cineva din memoria latentă), ca fenomen cosmic, este ceva ireductibil la vreunul din urmaşi. Nu vor exista niciodată două conştiinţe identice indiferent câte mii de generaţii (sau mai multe) se vor succeda. În ea se acumulează unicitatea conştiinţei."

Teza lui Francisko era valabilă pentru lumea Vechiului şi cea a Noului Testament, unde funcţiona şi liberul arbitru. Dar noi astăzi ne îndreptăm cu paşi mari spre o altă lume, unde unicitatea va fi exclusă. Dumnezeul biblic a făcut omul după chipul şi asemănarea sa. Noi însă am intrat deja într-o altă eră, în care legile Vechiului şi Noului Testament încep să fie abolite. Am intrat nu într-o eră a unicităţii, ci a multiplicităţii. Într-o lume în care conştiinţa e pe cale să fie reprodusă în laborator, prin intermediul inteligenţei artificiale, a bioelectronicii şi a aparatelor de scanat şi de multiplicat de ultimă generaţie. În curând nimic nu va mai fi unic. Nici omul, nici pomul, şi nici Domnul. Totul se va putea produce şi reproduce, inclusiv conştiinţa, ataşată, dar şi detaşată de suportul său material, trupul. Vor exista stocate pe diferite suporturi, stik-uri, link-uri, bloguri, reţele de socializare, gânduri, trăiri şi sentimente. Vom trăi într-un univers multiplu, pe cât de real, pe atât de virtual. Făcut după chipul şi asemănarea noastră.

După cum se ştie, azi în laboratoarele secrete ale lumii, vorbesc de institutele de cercetare coordonate de forţele militare, se lucrează intens la formula nemuririi. Fondurile alocate sunt substanţiale. Desigur, ele nu se compară cu cele alocate înarmării, dar totuşi; sunt mult sub ele, dar cert este că este că se alocă fonduri ce ne pun pe gânduri. Printr-o revoluţie în curând omenirea va scăpa de o mare parte din maladiile care ne pun în pericol existenţa. Curând omul va deveni aproape nemuritor. Dar programul merge şi mai departe, în sensul că se studiază readucerea la viaţă a unor oameni importanţi care au marcat istoria omenirii. Şi, după cum bănuiţi, totul pleacă de la reconstituirea ADN-ului, prin preluarea de probe de la mumiile şi osemintele oamenilor ce au încheiat această existenţă. Chiar şi cei ale căror trupuri s-au pierdut cu totul vor putea fi "resuscitaţi", prin intermediul ADN-urilor preluate de la urmaşi. Curând vor putea fi reînviaţi şi faraonii ce au clădit piramidele, şi marii împăraţi ai lumii, şi marii filozofi, şi marii scriitorii ai lumii. Omul nu va mai putea muri de moarte naturală, ci doar printr-un accident nefericit. Dar şi în cazul accidentelor se lucrează la nişte soluţii ce par a fi de domeniul fantasticului. Ideea aceasta a nemuririi îi sperie pe mulţi. Omenii sunt de părere că eternitatea nu le va oferi altceva decât o viaţă plată, apatie şi o plictiseală perpetuă. Pesimismul lor e nejustificat. Specialiştii nemuririi lucrează concomitent la un alt program care să inducă omului o fericire veşnică.

*

"Eterul ne este dat – scria marele inventator Tesla – ca să-l folosim în mod responsabil, ca pe o forţă creatoare, generatoare de viaţă". Tot ceea ce ne este necesar, spunea el, există, dar omul doreşte să aibă întotdeauna ceva mai mult decât poate avea. Pe el nu-l interesează viaţa în sine. Îl interesează să producă cât mai mult. Dacă i se va părea că îi va fi util să-şi multiplice eul, îl va multiplica.

*

 "Lumea materiei solide – conţinând spaţiul tridimensional, timpul linear şi cauzalitatea neabătută, aşa cum le percepem noi în stările noastre obişnuite ale conştiinţei – nu are o existenţă a ei proprie", scria profesorul Stanislav Grof, unul dintre fondatorii domeniului psihologiei transpersonale şi cercetător în utilizarea unor stări de conştiinţă neobişnuite în scopuri de explorare, vindecare şi obţinere a creşterii şi a perspectivelor asupra psihicului uman, în cartea sa Jocul cosmic. Adăugând: "În loc să fie singura realitate adevărată, aşa cum o portretizează ştiinţele materialiste, ea este o creaţie a Conştiinţei Absolute. În lumina acestor dezvăluiri, lumea materială a vieţii noastre zilnice, inclusiv propriul nostru trup, devine o ţesătură întreagă de percepţii greşite şi interpretări eronate. Este un produs jucăuş şi oarecum arbitrar al principiului creator cosmic, o realitate virtuală infinit de sofisticată, o piesă divină creată de conştiinţa absolută. Universul nostru care pare să conţină miliarde de entităţi şi elemente separate este, în natura sa cea mai profundă, doar o fiinţă de proporţii imense şi de o complexitate inimaginabilă."

Poate că această conştiinţă absolută, ca să fie la unison cu noile descoperiri şi tendinţe în domeniul informaticii şi bioinformaticii, va renunţa la unicitatea sa, iar omul, prin intermediul noilor tehnologii, o va putea multiplica, cum îşi va multiplica şi propria sa conştiinţă.

*

Pasajul lui Grof, dar şi cel al lui Kocsis Francisko mă trimit cu gândul la un text al lui Eminescu, intitulat O clipă de eternitate, apărut în ziarul Timpul, pe 1 ianuarie 1883: "Dacă privim regularitatea fenomenelor lumii siderale şi o comparăm cu nestatornicia sorţii omeneşti, am putea crede că altceva se petrece în ceruri, altceva pe pământ. Cu toate acestea, precum o lege eternă mişcă universul deasupra capetelor noastre, precum puterea gravitaţiunii le face pe toate să plutească cu repejune în cosm, tot astfel alte legi, mai greu de cunoscut, dar supuse aceleiaşi necesităţi, de la care nu este nici abatere, nici excepţie, guvernează oamenii şi societăţile. Oricât de mici am fi pe acest glob atât de neînsemnat în univers, al cărui an întreg de câteva sute de zile nu sunt decât măcar un ceas pentru anul lui Neptun de şaizeci de mii de zile, totuşi ce multe şi mari mizerii se petrec în atât de scurt timp, cât de multe mijloace nu inventează oamenii spre a-şi face viaţa grea şi dureroasă!"

Şi Eminescu îşi dezvoltă ideea mai departe, până dincolo de orizontul aşteptării noastre: "S-ar crede că cu cât cunoştinţele înaintează, cu cât omul câştigă convingerea despre nimicnicia lui şi despre mărimea lui Dumnezeu ar scădea deşertăciunea care este izvorul urii şi a dezbinărilor; că încredinţându-se că nu numai nimic este, ci chiar mai puţin decât nimic, de vreme ce viaţa omenirii întregi este ceva accidental şi trecător pe scoarţa pământului, mintea lui va fi izbită de atâta adâncime de acest mare problem încât să poată uita patimile mici cari-l mişcă, mai puţin însemnătoare decât o picătură în ocean, decât o clipă în eternitate. Dar nu este astfel.

Se vede că aceiaşi necesitate absolută care dictează în mecanismul orb al gravitaţiunii cereşti domneşte şi în inima omului; că ceea ce acolo ni se prezintă ca mişcare e dincoace voinţă şi acţiune şi că ordinul moral al lucrurilor e tot atât de fatal ca şi cel al lumii mecanice."

Meditaţiile lui Eminescu din O clipă de eternitate nu şi-au pierdut nici azi actualitatea. Căci şi era multiplicităţii în care trăim se supune aceloraşi legi inexorabile ale eternităţii.

Nichita Danilov este scriitor şi publicist