Ce se ascunde în structura Casei Dosoftei. Muzeul va fi redeschis în șase luni

joi, 08 august 2019, 02:00
3 MIN
 Ce se ascunde în structura Casei Dosoftei. Muzeul va fi redeschis în șase luni

Lucrările de restaurare au vizat în primul rând ţinerea apei la distanţă de zidurile străvechii construcţii. Va mai trece însă o jumătate de an până când muzeul va putea fi redeschis.

Recepţia lucrărilor de restaurare a Casei Dosoftei s-a făcut ieri, în ziua în care s-au împlinit 49 de ani de când vechiul imobil a devenit mu­zeu. Şantierul a durat un an, timp în care s-au făcut intervenţii la pereţi, atât la interior cât şi la exterior, de­oarece piatra de construcţie folosită la sfârşitul secolului al XVII-lea, când a fost ridicată clădirea, s-a măcinat, afectând structura de rezistenţă. Inclusiv uşile exterioare, din lemn de stejar, au fost restaurate, iar ferestrele, înlocuite. Valoarea proiectului este de 3,67 milioane de lei, finanţare acoperită în mare parte din fonduri europene.

„Este primul proiect finalizat al Consiliului Judeţean, dar mai sunt încă şase din aceeaşi categorie (a muzeelor, n.r.) în diferite stadii“, a declarat Maricel Popa, preşedintele CJ, referindu-se la Casa Muzeelor (fosta Chestură), Muzeul „Vasile Pogor“, Casa „Nicu Gane“, Bojdeuca lui Ion Creangă, Muzeul „Mihai Eminescu“, din Parcul Copou, şi Casa „Constantin Negruzzi“, de la Hermeziu-Trifeşti.

Coordonatorul lucrărilor de restaurare a explicat că principala intervenţie a fost realizarea unui „dren perimetral, care va împiedica apa să urce prin piatra poroasă şi să o deterioreze în decursul ciclurilor de îngheţ-dezgheţ, primăvara şi toamna“.

Gheorghe Băean, directorul tehnic al Iaşicon şi vicepreşedinte al Uniunii Naţionale a Restauratorilor, a menţionat şi izolarea podului, unde, mai ales iarna, apărea condens care afecta bolta de piatră a tavanelor de la etaj. Cât priveşte cea mai mare provocare, aceasta a fost sprijinirea bolţilor exterioare.

„Ca să putem face consolidarea lor, a trebuit să aducem o sprijinire specială şi să le întărim fundaţia. Apa care circulă în jurul acestei clădiri a făcut ca, în anumite zone, să se taseze anumite elemente de la pridvor. A trebuit consolidată suprafaţa aferentă de rezemare şi mai departe făcute fini­sajele. Pare simplu la prima vedere, dar responsabilitatea este uriaşă“, a spus directorul Băean.

El i-a lăudat şi pe cei care nu s-au văzut la recepţia de ieri a lucrărilor – proiectanţii şi echipa de lucru.

Clădirea va sta goală timp de şase luni, măsură obligatorie după restaurarea unor ziduri vechi de peste 340 de ani, după care va fi remobilată cu vitrine noi, unde vor fi reaşezate preţioasele exponate. Printre acestea, Cazania, scrisă de Mitropolitul Var­laam Moţoc în anul 1643, considerată prima tipăritură în limba română din Moldova. De altfel, Casa Dosof­tei a găzduit, până în anul 1686, a doua tiparniţă din Iaşi, prima fiind cea adusă la Mănăstirea „Sf. Trei Ierarhi“, în 1640.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii