Cel mai mare om politic român al secolului XX

Pe profesorul Dan Pavel l-am întâlnit prima dată la Târgul de carte Librex din Iaşi (1998) cu ocazia lansării volumului Doctrine politice. Concepte universale şi realităţi româneşti, coordonat de Alina Mungiu-Pippidi, în care a semnat studiul despre „Legionarismˮ, prilej cu care i-am solicitat un autograf. Eram student în anul III la specializarea Sociologie-Politologie din cadrul Facultăţii de Filosofie a Universităţii „Al.I. Cuzaˮ din Iaşi şi alergam după cărţi, autori şi autografe. Îi citeam cu regularitate articolele din Revista 22, unde a fost fondator şi redactor-şef adjunct, din Sfera Politicii, pe care a condus-o în calitate de redactor-şef şi din revista de ştiinţe politice Polis. Dan Pavel a predat ştiinţe politice la Universitatea „Babeş-Bolyaiˮ din Cluj, apoi la Universitatea Bucureşti. A scris zece cărţi de istorie a ideilor, filosofie politică şi politologie, publicate la edituri de prestigiu. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România. Cărţile sale sunt grele, dense, solicitante, dar merită citite pentru înţelegerea aprofundată a politicii din România, înainte şi după comunism.

L-am reîntâlnit pe profesorul Dan Pavel la Universitatea „Petre Andreiˮ din Iaşi, pe 15 martie, cu ocazia lansării a cinci lucrări, printre care şi ultima sa carte, Iuliu Maniu în jurnalul lui Corneliu Coposu. O reinterpretare a istoriei¹. De data aceasta am făcut schimb de cărţi şi autografe. Povestea acestei cărţi despre Iuliu Maniu începe pe data de 30 decembrie 2014, în urma unei vizite la surorile Seniorului politicii româneşti Corneliu Coposu, doamnele Flavia Bălescu şi Rodica Coposu, care i-au dăruit cartea fratelui lor, File dintr-un jurnal interzis: „Vizitele la surorile Coposu erau sărbători ale spiritului, iar în perioada celor douăsprezece zile şi nopţi ale sărbătorilor Crăciunului i-am luat cu mine pe copiii mei mai mici, Andrei şi Sonia. Doream ca şi ei să se bucure direct de prezenţa doamnelor, să înveţe să asculte şi altceva, adică poveşti de neuitat, să pună întrebări despre vremuri apuse şi oameni cum nu se mai întâlnesc. Atunci, doamnele ne-au spus povestea fantastică a manuscrisului scris de fratele lor, pe care Securitatea l-a căutat vreme de decenii şi care a reapărut miraculos după căderea comunismuluiˮ².

Corneliu Coposu a fost secretarul personal al lui Iuliu Maniu încă de pe vremea când era student, în 1930. Ulterior a devenit şeful de cabinet al marelui om politic. Corneliu Coposu avea studii de drept şi era un ziarist politic talentat. Între familiile Maniu şi Coposu erau vechi legături politice. A avut cea mai apropiată relaţie profesională şi personală cu Iuliu Maniu: „Între 1937 şi până la arestare, am fost secretar politic al lui Maniu şi, aş putea spune, umbra lui, pentru că nu m-am despărţit niciodată de el, n-am lipsit de la nicio activitate desfăşurată de el în perioada aceasta şi aş putea afirma că am fost persoana cea mai apropiată de Maniu vreme de zece ani de zile”³. Corneliu Coposu a început să noteze aspecte din viaţa politică şi personală a magistrului său, Iuliu Maniu, încă de la începutul colaborării lor. După „înscenarea de la Tămădăuˮ, în urma căreia Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Ilie Lazăr şi Nicolae Carandino au fost arestaţi şi condamnaţi de regimul comunist, Corneliu Coposu şi-a dat seama că urmează şi el să împărtăşească soarta dură a liderilor ţărănişti.

După ce Corneliu Coposu a fost arestat de comunişti, manuscrisul despre Iuliu Maniu – Istoria unui tribun – a fost confiscat de Securitate şi nu a mai putut fi recuperat din arhivele acestei instituţii. Însă, paginile/ fişele/ însemnările zilnice din jurnalul lui despre Iuliu Maniu au fost salvate de un prieten al Seniorului, Ioan Dumitru căruia i se spunea Vagonel. Acesta le-a dat spre păstrare într-o valiză surorii sale, care locuia la Constanţa. Deşi Corneliu Coposu ieşise din închisorile comuniste în 1964, fiind urmărit de Securitate tot timpul, nu a găsit ocazia potrivită pentru a recupera însemnările sale de tinereţe despre Iuliu Maniu. Valiza cu însemnările lui Coposu a stat într-un coteţ de porci şi a fost recuperată abia în 1993. Jurnalul lui Corneliu Coposu pulverizează la propriu legitimitatea regimului comunist şi aduce lumină asupra unor evenimente istorice importante pentru România. Un exemplu în acest sens este „actul de la 23 august 1944ˮ (sărbătoarea naţională a ţării înainte de 1989) care celebra meritele inventate ale liderilor comunişti în lupta contra regimului antonescian şi desprinderea de Germania hitleristă. În fapt, rolul central în acele evenimente a fost jucat de Iuliu Maniu care negociase cu Aliaţii ieşirea din alianţa cu Germania nazistă prin ceea ce se numeşte „diplomaţie secretăˮ şi care a reuşit să coaguleze în planul său „forţele politice, militare, diplomatice sănătoase, inclusiv pe tânărul rege, căruia i s-a dat asigurări că nu are de ce să se teamăˮ.

După lecturarea „jurnalului interzisˮ, profesorul Dan Pavel a scris o serie de comentarii, publicate pe website-ul Sens Politic⁴ al Fundaţiei Corneliu Coposu, reunite sub titlul „Recitindu-l pe Corneliu Coposu”. De aici s-a născut ideea unei cărţi despre viaţa şi opera politică a lui Iuliu Maniu. Cu toate eforturile şi munca de documentare efectuată, Dan Pavel mărturiseşte că ceva nu se lega. I se părea că totul a fost scris despre Iuliu Maniu, avea îndoieli în privinţa originalităţii şantierului său intelectual în raport cu contribuţia istoricilor canonici, voia să abandoneze proiectul. Jurnalul lui Coposu nu era o veritabilă carte de istorie sau de analiză politică, dar oferea indicii preţioase despre fapte şi evenimente petrecute în perioada interbelică şi postbelică, care reclamau o reinterpretare a istoriei politice a României din acele vremuri controversate.

Cartea lui Dan Pavel conţine pagini revelatoare despre rolul jucat de „Sfinxul de la Bădăcinˮ în luptele românilor transilvăneni pentru drepturi în Imperiul austro-ungar. Un capitol necunoscut din viaţa lui Iuliu Maniu, povestită de Corneliu Coposu, este „acţiunea din toamna anului 1918 de la Vienaˮ. Iuliu Maniu era tânăr locotenent concentrat pe frontul austro-ungar de la Piave din Italia, când a dezertat pentru a se reîntoarce în ţară la întrunirea Consiliului de Conducere al Partidului Naţional Român de la Arad. Unul din punctele de discuţie pe agenda acestui consiliu era aplicarea doctrinei Wilson de auto-determinare a popoarelor la situaţia românilor din Transilvania. Cu un mandat de reprezentant plenipotenţiar al românilor transilvăneni, Maniu pleacă la Viena şi se înfăţişează Ministrului imperial de război, generalul de armată Von Straeger Steiger. Viena era în pragul unui război civil în contexul grevei poliţiei vieneze. Maniu primeşte mandat de la Ministrul de război pentru a reorganiza armata imperială, compusă în parte din Regimetul 83 din Orăştie, şi reuşeşte să menţină ordinea şi siguranţa publică în capitala imperială timp de 55 de zile, moment considerat „printre cele mai importante ale vieţii lui zbuciumateˮ. A salvat Viena de la haosul dezordinii civile, într-un context premergător dezintegrării imperiului austro-ungar. Ulterior, acest regiment românesc a fost trimit la Alba Iulia pentru a pregăti Unirea de la 1918. Un alt episod excepţional din activitatea politică a lui Iuliu Maniu este lupta pentru independenţa Cehoslovaciei, care a beneficiat de contribuţia armatei române transilvane, despre care detaliază Dan Pavel în paginile cărţii sale.

Iuliu Maniu a fost de trei ori prim-ministrul/preşedintele Consiliului de Miniştri (noiembrie 1928-iunie 1930; iunie 1930-octombrie 1930; octombrie 1932-ianuarie 1933) cu contribuţii remarcabile în stabilizarea monetară a ţării în timpul Marii Crize Economice din perioada 1929-1933, promovarea politicii „porţilor deschiseˮ care stimula investiţiile străine în economia românească, implementarea unui noi sistem de exploatare a regiilor autonome în care statul era proprietar sau acţionar majoritar, legiferarea liberei circulaţii a terenurilor arabile, reorganizarea Jandarmeriei, Poliţiei, Armatei, o nouă lege de organizare administrativă a statului, încurajarea clasei de mijloc în agricultură şi industrie. Să reţinem că Iuliu Maniu a fost primul politician din istoria României care a luptat pentru drepturile femeilor de a vota. A fost pro-occidental, filo-britanic şi american. Extrem de interesante sunt paginile despre implicarea lui Iuliu Maniu în aducerea pe tron a Regelul Carol al II-lea, apoi lupta împotriva dictaturii regale şi alungarea regelui, relaţiile cu legionarii şi cu comuniştii, interacţiunea cu serviciile secrete ale ţării, britanice, sovietice, implicarea sa decisivă în scoaterea ţării din alianţa cu Germania nazistă, organizarea rezistenţei anti-comuniste.  

Paginile despre martiriul acestui mare politician, de o moralitate aproape impecabilă, sunt absolut tulburătoare. Pentru toate aceste fapte, comuniştii l-au arestat în urma înscenării de la Tămădău (14 iulie 1947), apoi condamnat la închisoare pe viaţă în urma sentinţei din 11 noiembrie 1947. Cel mai mare politician român al secolului XX s-a stins din viaţă la 5 februarie 1953, la penitenciarul de la Sighet, în vârstă de 80 de ani. Cadavrul său a fost aruncat într-o groapă din Cimitirul Săracilor, de la marginea oraşului Sighet. Aşa s-a sfârşit viaţa unuia dintre cei mai importanţi contribuitori la făurirea Unirii de la 1918.

¹Dan Pavel, Iuliu Maniu în jurnalul lui Corneliu Coposu. O reinterpretare a istoriei, Editura Fundaţiei Academia Civică, Bucureşti, 2023, p. 9.

²Corneliu Coposu, File dintr-un jurnal interzis, 1936-1947, 1953, 1967-1983, ediţie îngrijită şi prefaţă de Doina Alexandru, Editura Vremea, Bucureşti, 2014.

³Corneliu Coposu, Confesiuni. Dialoguri cu Doina Alexandru, Editura Vremea, Bucureşti, 2014, p. 37.

⁴Fundaţia Corneliu Coposu, Sens Politic, ultima accesare martie 2024.

Ciprian Iftimoaei este conferenţiar universitar doctor în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice şi Administrative, Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi