Costume şi personaje fantastice în Parcul Pogor

vineri, 20 iulie 2018, 01:50
1 MIN
 Costume şi personaje fantastice în Parcul Pogor

Ieşenii vor putea admira sâmbătă costume ale unor personaje fantastice din universul „The Witcher“, o serie de cărţi scrise de polonezul Andrzej Sapkowski, volume devenite populare după apariţia unor jocuri pe computer. Evenimentul, care va avea loc pe 21 iulie în Parcul Pogor în intervalul orar 10.00 – 20.00, este organizat de către Asociaţia Româno-Japoneză Himawari. Prima ediţie a avut loc anul trecut, fiind intitulată Hi­mawari Cosplay. Anul acesta, evenimentul poartă numele de Himawari PlayCon, povestea din seria „Witcher“ urmând să-i poar­te pe cei prezenţi într-o perioadă medievală plină de fantezie şi mister. „Cosplay“ este prescurtarea cuvintelor engle­zeşti costume play („joc costumat“).

La eveniment sunt invitaţi şi cosplayeri cu experienţă, participanţi la mai multe competiţii de profil. Gazda de anul acesta şi unul dintre invitaţi va fi Hazen Cosplay. Aceasta este un cosplayer din Iaşi cu 4 ani de experienţă, ea fiind specializată pe props şi armuri. Al doilea invitat este Max (Atelier-crafts and more), unul dintre reprezentanţii României de anul trecut la European Cosplay Gathering, la secţiunea grupuri. De asemenea, printre invitaţi se numără şi Loopythelamb.

Aceasta a obţinut locul al II-lea la concursul Nijikon 2015, unde s-a calificat la Cosplay World Master. De asemenea, aceasta s-a calificat şi la European Cosplay Gathering 2018. Fanii cosplay vor putea să îl vadă şi pe BTrix Cosplay, acesta calificându-se la C4, care se desfăşoară la Haga, şi s-a calificat în acest an la European Cosplay Gathering la Paris. Un alt invitat important este şi Miss Rae Crafts & Costumes, care a reprezentat România în 2016 la European Cosplay Gathering, iar Alfheim Cosplay Goods a obţinut locul I la concursurile Logitech doi ani la rând, în 2017 şi 2018, iar anul acesta a continuat cu locul I la concursurile TP-Link, Trust şi Asus Blizzard. Înscrierile la această competi­ţie au avut loc în perioada 11 iunie – 15 iulie.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii