Cum arăta în realitate Ştefan cel Mare? Reproducere a unui cunoscut pictor după tabloul original de la Voroneţ

luni, 25 martie 2024, 13:57
2 MIN
 Cum arăta în realitate Ştefan cel Mare? Reproducere a unui cunoscut pictor după tabloul original de la Voroneţ

O lucrare a pictorului Marius Burlan, profesor de arte plastice din Arad, face furori în ultima perioadă în mediul online.

Marius Burlan, specializat in reproduceri de personaje istorice dupa tablouri mai vagi, a reprodus şi întregit tabloul lui Ştefan cel Mare, păstrând detaliile fizionomice, după imaginea acestuia şi a familiei sale de la Mănăstirea Voroneţ, din Suceava (foto original, la final).

Reacţiile în mediul online au fost foarte numeroase şi diverse:

„Câţi se ofensează la ideea că e foarte posibil ca Stefan cel Mare sa fi aratat mai degraba asa decat imaginile din cartea aia pentru soimii patriei”, scrie un internaut, pe contul de Reddit al pictorului. Completat de un altul: „Imaginile din cartea aia “pentru soimii patriei” erau nişte aberaţii patriotard inculte, care s-au transmis peste decenii dar ce prezintă OP, nu este o reconstituire valabilă a portretului de la Voroneţ, ci un produs al imaginaţiei. Asta-i toată problema”.

“Nu mi se pare că aduce deloc cu originalul de la care se pretinde. Mai curând are cap de căldărar, sau mai modern, de bombardier de provincie de origină romă. Estetica predominantă azi îşi aruncă umbrele asupra bietului trecut”, a comentat un coleg de breaslă de-al pictorului, pe contul acestuia de Reddit.

„Cât de autentice sunt armura, buzduganul, sabia? Sabia seamana de fapt cu originalul care e acum la Istanbul, dar stema de pe teaca nu se potriveste. Sabia si buzduganul sunt variante de ceremonie, deci ar fi trebuit sa aiba si coroana pe cap. Sau macar o caciula decorata, cum are Vald Tepes in portretul clasic.”, intreabă un alt internaut.

Ziarul de Iaşi a scris şi anul trecut despre cum ar fi putut arăta Ştefan cel Mare, bazat pe alte surse, AICI

Comentarii