Cum era în Iaşi, când a fost capitala României?

joi, 30 noiembrie 2017, 02:50
2 MIN
 Cum era în Iaşi, când a fost capitala României?

Expoziţia „Iaşi, capitală de război“, deschisă mâine. Evenimentul marchează un moment istoric important din Primul Război Mondial, când întreaga administraţie s-a retras în Iaşi.

Mâine, de Ziua Naţională, ieşenii vor putea vizita expoziţia „Iaşi, capitală de război“, organizată de către Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi la Muzeul „Vasile Pogor“. Evenimentul îşi propune să marcheze un moment important din istoria oraşului, când administraţia românească s-a retras în Iaşi, oraşul găzduind astfel instituţiile statului, devenind, în mod simbolic, o capitală a rezistenţei. Publicul ieşean va avea ocazia să se întoarcă în timp în acea perioadă prin intermediul unor pagini de corespondenţă, a unor documente, fotografii, cărţi şi afişe de propagandă.

De asemenea, pot fi văzute fotografii cu refugiate din Bucovina, transformarea Fabricii Nicolina în fa­brică de armament, file cu însemnări şi amintiri din timpul războiului semnate de Erast Tarangul şi Maximilian Hacman, dar şi corespondenţa dintre Ion Bianu şi Petru Poni privind refugierea patrimoniului Academiei Române la Iaşi şi multe alte documente şi fotografii. Expoziţia aniversară „Iaşi, capitală de război“ este organizată de Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi şi Arhivele Naţionale Iaşi, în parteneriat cu Muzeul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi şi Asociaţia „Patrimoniu pentru comunitate“ Iaşi. Exponatele vor putea fi vi­zitate în perioada 1 Decembrie – 14 ia­nuarie 2018, în intervalul orar 10 – 17.

 

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii