Cum puteți obține un aparat de oxigen de la Casa de Sănătate

luni, 05 septembrie 2022, 01:50
3 MIN
 Cum puteți obține un aparat de oxigen de la Casa de Sănătate

Ieşenii care sunt asiguraţi în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi care au anumite afecţiuni ce necesită folosirea unor dispozitive medicale, cum ar fi proteze, scaun rulant sau alte echipamente care i-ar ajuta în gestionarea bolii de care suferă, pot beneficia de acestea adresându-se Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS). În 2020 bugetul alocat pentru dispozitivele medicale a fost de 7.269.000 lei, iar în 2021 a ajuns la 7.961.730 lei. În anul 2022 bugetul alocat până în prezent este de 7.001.600 lei.

 

Pandemia de COVID-19 a crescut cererile de echipamente de oxigenoterapie

Dacă în 2020, în anul debutului pandemiei, CJAS Iaşi a emis 5.557 de decizii pentru persoane care au vrut să îşi procure sau să închirieze diferite dispozitive medicale, în anul 2021 numărul acestor decizii a crescut la 5.712. În 2021, cele mai multe solicitări au venit din partea persoanelor care au avut nevoie de echipamente pentru oxigenoterapie şi ventilaţie noninvazivă, mai exact 1.891 de persoane, şi pentru proteze ORL – 1.154 de persoane. Numărul mare al solicitărilor pentru echipamentele de oxigenoterapie a fost influenţat în ultimii ani şi de infecţia cu SARS-CoV-2 şi de faptul că, după vindecare, foarte multe persoane au avut nevoie de recuperare, inclusiv la domiciliu.

Alte dispozitive care pot fi solicitate sunt cele pentru deficienţe vizuale, pentru protezare stomelor, pentru retenţie sau incontinenţă urinară sau pentru terapia cu aerosoli. De asemenea, sunt decontate şi protezele pentru membre, ortezele pentru coloana vertebrală sau mâini şi picioare, încălţămintea ortopedică, protezele externe de sân, precum şi dispozitivele de mers – baston, cârjă, cadru de mers sau fotoliu rulant. Pentru aceste dispozitive medicale există un buget alocat, în funcţie de felul dispozitivului, însă asiguraţii pot contribui şi personal, dacă doresc.

„CJAS decontează un anumit preţ de referinţă, sunt mai multe tipuri de dispozitive, în funcţie de ce facilităţi are fiecare. Pornind de la modelul standard, dacă un dispozitiv are anumite îmbunătăţiri, pentru acea diferenţă pacientul plăteşte prin contribuţie personală”, au precizat reprezentanţii CJAS Iaşi. Această diferenţă se achită de către asigurat direct furnizorului de dispozitive medicale.

 

Care sunt paşii pentru a beneficia de un dispozitiv medical

 

Paşii pe care un asigurat sau împuternicitul acestuia trebuie să îi urmeze pentru a ajunge să îşi cumpere un astfel de dispozitiv medical sunt simpli: mai întâi este nevoie de obţinerea prescripţiei medicale tipizate pentru dispozitivul medical de la medicul de specialitate, care se află în relaţie contractuală cu CJAS Iaşi, în urma unei consultaţii. Ulterior, este nevoie de obţinerea deciziei de aprobare pentru acest dispozitiv, care se emite de CJAS Iaşi.

Pentru obţinerea acestei decizii, este nevoie de întocmirea unui dosar care conţine mai multe documente, printre care o cerere tip, prescripţia medicală tipizată, eliberată anterior de medicul specialist, şi actul de identitate. Ulterior, pentru procurarea dispozitivului medical, se merge la furnizorii de astfel de dispozitive cu decizia de aprobare emisă de CJAS Iaşi şi cu prescripţia medicală tipizată pentru dispozitivul necesar. „În prezent nu există liste de aşteptare, pacientul depune aceste documente, iar aprobarea va fi obţinută într-un interval foarte scurt de timp”, a precizat Monalisa Artenie, purtător de cuvânt al CJAS Iaşi.

 

Documentele pot fi trimise şi electronic

 

În cazul echipamentelor de oxigenoterapie şi ventilaţie noninvazivă este nevoie în plus ca documente şi de certificatul de încadrare în grad şi tip de handicap, iar în cazul în care asiguratul este reprezentat legal de o persoană fizică sau juridică sau împuterniceşte o altă persoană, este necesar actul notarial de împuternicire/ reprezentare legală. Pentru copiii care au vârsta de până la 14 ani este nevoie şi de certificatul de naştere. Toate aceste acte sunt necesare pentru obţinerea deciziei de aprobare de la CJAS Iaşi.

Există şi anumite afecţiuni în cazul cărora acordarea dispozitivelor medicale necesită documente medicale suplimentare, cum ar fi audiograma în cazul protezelor auditive, biometria pentru protezarea vizuală sau alte documente medicale din care să rezulte îndeplinirea condiţiilor pentru echipamentele de oxigenoterapie şi ventilaţie noninvazivă.

„Documentele necesare obţinerii deciziei de aprobare pentru procurarea/închirierea dispozitivului medical se pot transmite casei de asigurări de sănătate şi prin poştă sau prin mijloace de comunicare electronică”, au precizat reprezentanţii CJAS Iaşi. Transmiterea electronică a documentelor necesare emiterii deciziilor de aprobare a fost posibilă începând cu data de 1 martie 2020, odată cu instituirea stării de urgenţă şi ulterior continuând cu starea de alertă, fiind valabilă şi în prezent.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii