Coaliţia de guvernare, pusă serios la încercare într-o comună mică din Iaşi

Cum se poate ajunge la alegeri anticipate dacă un consilier pleacă în străinătate

marți, 12 ianuarie 2021, 02:56
2 MIN
 Cum se poate ajunge la alegeri anticipate dacă un consilier pleacă în străinătate

Mirceşti este una dintre comunele mici din judeţ. Ultimele statistici arată că aici locuiesc 3.900 de oameni. Plecarea în străinătate a unui consilier local proaspăt ales în septembrie a dat peste cap echilibrul politic fragil instaurat astă-toamnă. Comuna este una dintre cele trei din judeţ care au primari de la USR PLUS. La Mirceşti, scorul a fost foarte strâns, Leon Bălteanu, de la USR, având doar 57 de voturi în faţa lui Petre Antăluţ, primarul liberal de până în 2020. La consilieri, a fost pe dos: liberalii au avut 26 de voturi în faţa alianţei, iar ambele tabere au acum câte şase consilieri. Mai e unul de la PSD. Însă plecarea unui ales de la USR PLUS a blocat Consiliul Local.

Primarul Leon Bălteanu susţine că liberalii conduşi de fostul primar împiedică şedinţa la care următorul candidat de pe listă ar urma să depună jurământul, după ce a fost validat la Judecătoria Paşcani. Practic, cei şase liberali au lipsit de la ultimele două şedinţe, care astfel nu s-au putut ţine din lipsă de cvorum. Bălteanu îi acuză că vor să provoace alegeri anticipate şi că blochează activitatea administrativă.

Codul administrativ precizează că un consiliu local se dizolvă de drept dacă nu se întruneşte în cel puţin o şedinţă pe parcursul a patru luni calendaristice sau dacă nu adoptă nicio hotărâre în acest interval. Forul legislativ local poate fi dizolvat încă şi mai repede, dacă numărul consilierilor nu mai întruneşte cvorumul, se arată în Codul adoptat în vara lui 2019. Fostul primar ştie şi el de această cale rapidă şi ameninţă cu retragerea tuturor aleşilor şi candidaţilor cu care PNL a mers în alegeri la Mirceşti.

Petre Antăluţ e supărat la rândul lui pe actualul primar pentru că acesta ar fi spus că nu are nevoie de consilierii liberali ca să administreze comuna. Acum, l-a prins la strâmtoare şi îl ţine în şah. Situaţia e destul de critică: mai multe proiecte începute în fostul mandat sunt oprite, iar Primăria a început să acumuleze restanţe la plăţi. Situaţia pare să necesite intervenţia şefilor judeţeni ai celor două tabere politice, care au însă altele pe cap zilele acestea.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii