Cum un cuvânt compromite o anchetă

Sunt mai bine de două săptămâni de la finalizarea oficială a anchetei conduse de Robert Mueller. După aproape doi ani de cercetări, după arestări şi puneri sub acuzare spectaculoase (despre care am relatat în câteva ediţii anul trecut), concluzia anchetei a stârnit dezamăgire şi frustrare de la un capăt la altul al spectrului politic.

"Raportul lui Mueller l-a eliberat pe preşedintele Trump de acuzaţia colaborării cu ruşii. Dar, în problema obstrucţionării justiţiei, bătălia politică va continua inevitabil", a scris The New Yorker pe 24 martie, parafrazând mesajul cheie al rezumatului de patru pagini al procurorului general, William Barr, singurul text dat publicităţii după ce Mueller i-a predat dosarele. Potrivit lui Barr, procurorul Mueller ar fi concluzionat după cele 22 de luni de anchetă că nici Trump şi nici un alt asociat al campaniei sale electorale nu ar fi colaborat cu ruşii pentru influenţarea campaniei electorale în defavoarea lui Hillary Clinton, aşa cum toate agenţiile de informaţii indicaseră.

Vestea că "there was no collusion" ("nu a existat nici o înţelegere secretă") a fost năucitoare, pur şi simplu. Perplexitatea a fost cvasi-generală. Mă întreb dacă Trump însuşi a împărtăşit această perplexitate, amintindu-mi că anul trecut, avocaţii săi înaintaseră o scrisoare secretă către Mueller în care încercau să argumenteze că preşedintele e mai presus de lege, în cazul unei puneri sub acuzare! În orice caz, perplex sau nu, Trump a sărit în sus de bucurie, metaforic cel puţin: "Nu înţelegere secretă, nu obstrucţionare. Exonerare completă şi totală", a publicat el pe Twitter, deşi raportul lui Mueller enunţă contrariul în privinţa exonerării de obstrucţionare a justiţiei. Preşedintele a calificat apoi ancheta drept "o tentativă ilegală şi eşuată de knock out".

Cum se explică acest derapaj dintre aşteptări şi verdict? Dintre anticiparea unui final de anchetă clar şi sec ca ciocanul justiţiabililor şi rezultatul ei incredibil de dezumflat? În opinia mea, diferenţa vine pur şi simplu din răstălmăcirea termenilor folosiţi pentru a defini lucrăturile dintre afaceriştii din jurul lui Trump şi cei din jurul lui Putin.

În definiţia procurorului Mueller, coliziunea are un sens complex. Înseamnă o conspiraţie voită, intenţionată, cu bună ştiinţă şi un scop malefic a ambelor părţi implicate; o înţelegere secretă pentru a îndeplini un obiectiv care altfel ar fi ilegal. Orice act afectat de coliziune – în acest caz alegerea lui Trump ca preşedinte, ar fi automat nul. Deşi Mueller a cules evidenţe incontestabile ale amestecului intenţionat şi foarte interesat al ruşilor în campania electorală a lui Trump, pentru a influenţa alegerile, se pare că nu au fost dovezi mai presus de orice îndoială care să îl determine să concluzioneze că Trump şi cei din staful de campanie au conspirat secret, voit şi intenţionat în scopul urmărit de ruşi.

Prin contrast, marea majoritate a presei şi a politicienilor au înţeles coliziunea uni-direcţional, ca pe un amestec voit al ruşilor în campania electorală: iar în acest context, au fost implicaţi oameni din anturajul preşedintelui din varii motive. Media au folosit o diversitate de termeni, cu accente şi intensităţi diferite, pentru a defini chestiunea în discuţie: coliziune, colaborare, conspirare, mediere, mijlocire.

Aşa că, graţie acestei confuzii terminologice, verdictul anchetei imixtiunii ruseşti s-a evaporat în dezamăgirea aproape generală. În săptămânile care s-au scurs, ancheta Mueller a traversat probabil etapa cea mai tăcută, cea mai discretă de la începerea sa. La un pol, se află politicienii democraţi, care sperau într-o concluzie spectaculoasă, favorabilă lor în alegerile prezidenţiale următoare; la celălalt pol, un preşedinte poate chiar mai întărit pe calea spre al doilea mandat, cum spunea autorul Adam Davidson în comentariul său profetic din The New Yorker, "Haosul care-ar putea sosi cu raportul Mueller" cu câteva zile de la încheierea sa oficială. Înainte de finalizarea sa, raportul era definit un "moment de răscruce în politica americană", "un test al democraţiei", un moment care va revela dacă "naţiunea noastră e sănătoasă sau moare", cum spunea tot Adam Davidson în The New Yorker, pe 21 martie. În încercarea unei anticipări documentate, acelaşi autor îl cita pe Neal Katyal, care a lucrat la Departamentul de Justiţie sub Obama. Katyal este singura sursă menţionată de presă al cărui punct de vedere a fost foarte aproape de desfăşurarea evenimentelor. Katyal a spus că departe de a elibera un raport cu detalii şocante, Mueller va elibera un raport care va fi ţinut confidenţial, în timp ce un rezumat al principalelor concluzii va fi făcut public. Ceea ce s-a şi întâmplat.

Semnificaţia anchetei lui Mueller pentru democraţia americană şi impactul său asupra alegerilor se va vedea mai târziu. În săptămâna în curs am văzut o revitalizare a subiectului, întrucât termenul promis de procurorul general Barr – vezi în Politico, de exemplu – pentru finalizarea unei variante publice a raportului se apropie. Va fi acesta satisfăcător pentru membrii echipei lui Mueller, care, potrivit Politico, s-ar fi arătat frustraţi de felul în care 22 de luni de muncă s-au transformat în 4 pagini? Sau pentru democraţii din Camera Reprezentanţilor care au depus săptămâna aceasta o citaţie pentru a cere publicarea raportului? Prin declararea anchetei drept închisă, Mueller a mutat confruntarea în Congres şi în curţile de justiţie. Probabil cheia raportului va sta de acum înainte în elementele care definesc posibila obstrucţionare a justiţiei de către Trump, din moment ce problema coliziunii a fost tranşată în favoarea sa de către Mueller. Aşadar, dacă William Barr nu va da un raport satisfăcător publicităţii la mijloc de aprilie, democraţii din comitetul judiciar al Camerei vor depune o citaţie în justiţie pentru publicarea întregului raport. De îndată ce raportul ar deveni public, argumentele în favoarea obstrucţionării justiţiei ar putea readuce în prim plan subiectul înlăturării din funcţie a preşedintelui. Aceasta ar fi o desfăşurare logică. Însă spaţiul public american trăieşte după o nouă logică acum, motiv pentru care comentatorul din The New Yorker se întreba dacă patria e sănătoasă ori pe moarte. Audiat de Camera Reprezentanţilor marţi, 9 aprilie, în privinţa bugetului justiţiei, Barr a fost întrebat de un reprezentant al Camerei dacă Trump a văzut raportul complet al lui Mueller înainte de publicarea celor patru pagini. Presa a comentat intens – vezi New York Post, CNN ori The Hill, de exemplu, despre cum Barr a evitat pur şi simplu să răspundă la această întrebare! Dar ceea ce e chiar mai îngrijorător este anunţul lui William Barr că va deschide o investigaţie pentru a examina cum a apărut investigaţia imixtiunii ruseşti. Răspunzând aşadar unei vechi idei de-a lui Trump, Barr va deschide o anchetă la adresa anchetatorilor care au fost implicaţi în ancheta rusească. Va reuşi această anchetă să contracareze ancheta lui Mueller? E greu de spus acum. Barr pare că răspunde aşteptării că este soldatul credincios al preşedintelui. Însă e totuşi greu de crezut că va reuşi să îngroape raportul. După năuceala produsă de verdictul că nu a fost coliziune, tot mai mulţi politicieni se trezesc la realitate şi cer dreptul la transparenţă şi acces la informaţie.

Emilia Chiscop a absolvit un master în politici de dezvoltare internaţională la Duke University unde, în prezent, este Scientific Integrity Associate în cadrul Duke Office of Scientific Integrity

Publicitate și alte recomandări video