Dezbateri universitare

Mă simt dator să le evoc mai ales că e vorba de colocvii ale colegilor mei filologi (Litere, UAIC) sau din mai amplul "perimetru" al artelor şi umanioarelor (Filosofie). Cel al Catedrei de Limbi clasice s-a desfăşurat sub obişnuitul său generic, simptomatic şi semnificativ în însăşi formularea lui: Antichitatea şi moştenirea ei modernă. Atât cât am putut asista la comunicări, alegerea obiectului lor, tipul de demers pentru care s-a optat şi tectonica argumentaţiei mi-au apărut ca elocvente în privinţa intenţiei centrale, de a pune în evidenţă valorile perene, mereu (inclusiv "azi") active, aşadar vii, transmise de Antichitate umanităţii. Claudia Târnăuceanu, Constantin Răchită, Ana-Maria Gânsac şi Mădălina Ungureanu (pentru a da aici doar numele celor pe care i-am ascultat, dintr-un program mult mai bogat) au abordat teme legate de sursa latină a primelor psaltiri traduse în română, hermeneutica ambiguităţii ironice, alături de altele, de ordinul istoriei, teologiei, filosofiei, apertură şi construcţie analitică de profesionişti ai domeniului, cărora un românist ca mine li s-a alăturat vorbindu-le despre un roman american (auto-ficţiune), scris de un clasicist de la Bard College, doveditor al valenţelor universale (de tâlc moral şi sens im plicit experienţelor unui omenesc esenţial) proprii Odiseei lui Homer.

Cum clasiciştii îşi programaseră micul conclav în aceeaşi zi cu Simpozionul Catedrei de Slavistică "Petru Caraman", am revenit după câteva ceasuri – din acel climat de dezbateri consacrat unui timp "vechi", dar de o vigoare creativă neofilită, dimpotrivă, de mileniile scurse până azi, – la treapta unor "vârste", ale culturii ruse, mai puţin îndepărtate, prin comunicările colegilor slavişti Marina Vraciu, Leonte Ivanov, Ludmila Bejenaru, Claudia Drăcea şi Nataşa Manole, consacrate unor teme ca Disidenţa în Rusia (despre Ceaadaev, Pilneak, Platonov), Reconsiderarea trecutului (activitatea şi opera lui D. S. Lihaciov), ca şi unei problematici ţinând de Minorităţi şi relaţii culturale interetnice: Destinul unui ataman: Osip Semionovici Goncear(ov), toate de un înalt nivel al informaţiei de specialitate, precum şi al interpretării şi evaluării. Aceleaşi calităţi şi în cazul studiului colegei Ludmila Bejenaru despre Întruchiparea "micii patrii" la Şukşin, articulare a unui punct de vedere, întru totul remarcabil, privind semantica viziunii auctoriale asupra satului rusesc la Vasili Şukşin, autor despre care am ţinut să vorbesc şi eu, şi încă în faţa unui auditoriu de specialişti (desigur, dintr-o perspectivă de simplu cititor): Vasili Şukşin citit "azi", o tentativă de a-i sublinia şi proba, analitic, valenţele perene şi universale ale artei autorului rus în proza scurtă. Merită o menţiune specială şi proiecţiile de filme ruseşti, unul mut, Pământul, de Aleksandr Dovjenko, Umbrele strămoşilor uitaţi (după mine, o capodoperă: film – "baladă") şi Călina roşie (scenariu de Şukşin, interpret, de asemenea, al protagonistului), iarăşi o realizare de foarte înalt nivel de artă.

Ca şi în atâţia alţi ani, Comisia de Istorie şi Teoria Artei de la Filiala Iaşi a Academiei Române şi Catedra de literatură română "G. Ibrăileanu" de la Facultatea de Litere a Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" au organizat, în cadrul Zilelor celor două înalte instituţii de cultură, obişnuitul Colocviu interdisciplinar "Limbaje estetice", anul acesta sub genericul Trei decenii în postcomunism: mutaţii, reevaluări, perspective în literatură şi arte şi în critica lor (6 noiembrie 2019), desfăşurat în Sala Senatului UAIC, majorităţii comunicărilor înscrise în program şi aparţinând colegilor mei de catedră, asociindu-li-se şi cele ale unor distinşi invitaţi ca Oltiţa Cântec, reputat critic de teatru şi teatrolog (despre Teatrul românesc şi libertăţile lui), Gheorghe Duţică, de asemenea de la Universitatea Naţională de Arte "George Enescu", muzicolog, despre căutări şi "iluzii" în creaţia muzicală postmodernă (În toate direcţiile), colegul prof.univ. dr. Petru Bejan, de la Filosofie, despre Revizuiri şi perspective în estetica românească, aceloraşi intenţii de cuprindere, în "evantai", a artelor răspunzându-le şi comunicările colegelor mele de Catedră, universitarele Lăcrămioara Petrescu (despre Metafora teatrală a utopiei. L.M. Arcade) şi Loredana Cuzmici (Trei decenii de film românesc liber), împreună cu care, de altfel, am iniţiat şi organizat ediţia 2019 a Colocviului nostru.

Toate celelalte comunicări din program au avut ca obiect literatura (beletristica) şi demersurile (critic, hermeneutic, teoretizant, istoriografic) consacrate ei, de la conjugări de hermeneutică literară şi studii culturale (Antonio Patraş, Bogdan Creţu, Doris Mironescu, acesta din urmă despre M. Blecher în dialog cu Watter Benjamin) la exegeză eminescologică (poemul Mortua est) din unghiul psihologiei şi psihopatologiei (Ilie Moisuc). Comunicarea mea (Virtuozitate…sterilă?) a avut ca obiect critica excesului barochizant în invenţia epică a unor romane postmoderne, revers, în mare măsură, al "marionetizării" personajelor.

Cu părerea de rău că imaginea dată aici rămâne prea sumară, oarecum "telegrafică", cred că ea reuşeşte, totuşi, să ilustreze omagierea amintitelor Zile prin munca intelectuală a universitarilor ieşeni şi rezultatele ei, substanţiale, altfel spus, în modalitatea şi la nivelul ce reprezintă, prin ele însele, ideea de valoare a creaţiei de puncte de vedere noi, originale, în domeniul studiilor consacrate "bunurilor simbolice" şi criteriilor de evaluare a lor.

Nicolae Creţu este profesor doctor în cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, critic şi istoric literar

Publicitate și alte recomandări video