Finala de la Toronto s-a reprogramat

sâmbătă, 07 septembrie 2019, 01:43
3 MIN
 Finala de la Toronto s-a reprogramat

 

 

Ultimul act la US Open în turneul feminin se va juca între Bianca Andreescu şi Serena William. În finala canadiană, americanca a abandonat şi Bianca a venit s-o consoleze

Sportiva canadiană de origine română Bianca Andreescu s-a calificat în premieră în finala unui turneu de Grand Slam, ea ajungând în ultimul act la US Open, unde o va înfrunta pe Serena Williams. Bianca, în vârstă de 19 ani, s-a impus în semifinale în faţa elveţiencei Belinda Bencic, scor 7-6, 7-5, după un meci de două ore şi 13 minute. Un meci spectaculos care în mare parte a fost dominat de elveţiancă. În primul set nu s-au înregistrat break-uri, dar Belinda a avut şase şanse, faţă de niciuna a Biancăi. Dar în tie-break, Bianca a fost suverană şi a câştigat cu 7-3. Setul secund a fost diferit, s-au înregistrat 12 break-uri. Bencic a condus cu 4-1 şi 5-2, dar s-a tăiat la sfârşit, când Bianca a realizat cinci game-uri consecutive, stopându-i elveţiencei de origine slovacă speranţa unui sse decisiv. A fost un meci cu multe erori neforţate de ambele părţi (38 Bianca, 32 Belinda), iar raportul dublelor greşeli la serviciu a fost Andreescu – Bencic 9-4. În ceea ce priveşte loviturile direct câştigătoare, Bianca a fost net superioară. „Dacă cineva mi-ar fi spus în urmă cu un an că voi ajunge aici, în finală, anul acesta, i-aş fi spus că e nebun. Este ireal ce mi se întâmplă! Nu ştiu ce să spun, e un vis devenit realitate. Finală cu Serena la US Open – nu ştiu ce să spun, este nebunie curată!”, a spus Bianca, la finalul partidei cu Belinda Bencic, care a precizat despre jocul ei: . „Nu am vrut să intru în setul trei, am jucat atât de multe meciuri de trei seturi, încât nu mai voiam încă unul! Am tot ratat reverul în meciul de astăzi, aşa că acele reuşite din final m-au scos… bine că le-am reuşit măcar pe acelea!”

Într-adevăr, Bianca Andreescu va juca în finală cu Serena Williams care a dispus cu un scor sever, 6-3, 6-1, de ucraineanca Elina Svitolina. Ea este la un singur meci de a 24-a victorie la un turneu de Grand Slam, ceea ce ar însemna egalarea recordului deţinut de Margaret Court. Campioana americană este pentru a 33-a oară în finala unui turneu major, pentru a zecea oară la US Open, unde vizează un al şaptelea titlu. Bianca şi Serena s-au întâlnit şi în finala turneului de la Toronto, unde sportiva americană a abandonat.

*Australianca Ashleigh Barty, care de luni va reveni în fruntea topului mondial, a ajuns la un pas să-şi apere trofeul câştigat anul trecut în proba de dublu feminin de la US Open. Australianca joacă în 2019 alături de Viktoria Azarenka, iar joi noapte, cele două, au trecut în viteză în semifinale de perechea formată din Viktoria Kuzmova şi Aliaksandra Sasnovici (Slovenia / Belarus), scor 6-0, 6-1, repetând corecţia aplicată în turul trei perechii americane Cori Gauff / Catherine McNally. Partida din turul trei s-a încheiat cu exact acelaşi scor ca şi semifinala, însă a fost mai scurtă, de doar 48 de minute. Anul trecut, Ashleigh a câştigat US Open la dublu, împreună cu americana Coco Vandeweghe.

*Deşi românii şi, mai ales, româncele au dispărut de pe tablourile principale, putem anunţa un rezultat foarte bun obţinut de Nicholas Ionel, la dublu, împreună cu polonezul Wojciech Marek. Cei doi au trecut în sferturi de perechea cehă Jonas Forejtek / Jiri Lehecka, favoriţi numărul 3, scor 6-3, 6-1. Ei susţin semifinala cu echipa Andrew Paulson / Aliaksandr Zghirovski (Cehia / Belarus).

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii