Hurduc la Bruxelles: Dacă cercetarea merge bine, va fi mai bine pentru toţi cetăţenii

marți, 19 februarie 2019, 12:32
1 MIN
 Hurduc la Bruxelles: Dacă cercetarea merge bine, va fi mai bine pentru toţi cetăţenii

Miniştrii Cercetării din statele membre ale Uniunii Europene se reunesc, marţi, la Bruxelles, în cadrul Consiliului de Competitivitate (COMPET), întâlnire care va fi prezidată de ministrul român al Cercetării, Nicolae Hurduc.

"Nu am ales întâmplător limba franceză pentru declaraţii, pentru că vreau să va transmit două mesaje. Limba franceză este, aşa cum toată lumea ştie, limba iubirii şi nucleul Preşedinţiei noastre (la Consiliul UE – n.r.) este coeziunea. Deci, am ales să vorbesc în franceză pentru că vreau să subliniez faptul că Preşedinţia română va trebui să fie foarte concentrată pe problemele de unitate ale Uniunii Europene, probleme de comunicare şi de coeziune, pentru că acesta este mijlocul de a avansa cât mai repede cel mai important program de cercetare – "Horizon in Europe". Este un program foarte generos al Uniunii Europene, care poate pune împreună cercetătorii, reprezentanţii mediului universitar, reprezentanţii din industrie şi, în final, toţi cetăţenii Uniunii Europene, pentru că cercetarea este motorul principal al dezvoltării societăţii, iar dacă cercetarea merge bine, va fi mai bine pentru toţi cetăţenii", a declarat ministrul Nicolae Hurduc.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii