Liberul arbitru e vândut!

O spun din prima şi o voi repeta în diverse forme şi pe parcursul acestui text: deşi se spune teoretic că putem face orice dorim, că gândim ce vrem şi că suntem liberi, nu este aşa. Liberul arbitru invocat de atâtea ori în fiecare discurs politic sau de altă natură a devenit de mulţi ani istorie. Puterea de decizie a individului asupra vieţii sale şi a celor din jur tinde să ajungă la zero. El nu mai face doar ce vrea, ci ceea ce crede că vrea. Iar această convingere este dictată în mod constant de către societate, mai bine zis de către supra-entitatea globală care a devenit societatea. Acum este epoca datelor care înlocuiesc încetul cu încetul banii şi religia şi care dau măsura puterii, şi ele sunt instrumentul principal de control al aşa-zisei societăţi. Nu mai contează nimic altceva decât felul în care deţii şi poţi folosi date despre oameni, companii, instituţii, natură, ecologie, economie, cultură etc.

Cu alte cuvinte oricine poate deveni orice dacă este convins cu ajutorul datelor, la nivel iluzoriu, evident. Poţi fi cel mai înfocat creştin ortodox, dintre aceia care merg în fiecare an la Sfânta Parascheva şi stau două zile în frig şi ploaie la coadă pentru a pupa moaştele, dacă ţi se trimit pe telefon informaţiile necesare, într-un ritm adecvat, constant pe o perioadă determinată de timp, vei deveni musulman. Pentru că oamenii sunt din ce în ce mai mult doar nişte surse de energie, nişte terenuri de cartofi exploatate de către algoritmi informatici, nişte vaci de muls date. Şi cum să nu fie astfel dacă algoritmii ştiu totul despre noi? Aceasta este energia despre care e vorba. Dacă afli totul despre un om, îl poţi transforma în ce vrei tu.

Ai doar iluzia că mergi în orice loc de vacanţă visezi, că intri pe ce website doreşti, că urmăreşti doar ce influencer îţi place, că asculţi doar ce muzică agreezi. Nu este aşa, nu eşti de capul tău, o maşinărie acolo undeva ştie tot ce faci şi are un CV al tău actualizat zi de zi cu cele mai intime detalii ale tale şi el îţi conduce viaţa, nu tu.

Tind să cred că e de bine, că toată această abandonare a libertăţii care ne-a adus numai necazuri, şi îmbrăţişarea unei libertăţi iluzorii care e pentru toţi aceeaşi e de bun augur. Adică ce mare scofală am pierdut? Zile şi ani de zbatere pentru nimic, de căutări inutile a unei vieţi perfecte, a unui partener potrivit, a unor idealuri nerealiste, absurde chiar, vieţi pline cu dezamăgiri, chiar tragedii? Nu, e mult mai simplu şi mai bine aşa, să te laşi convins că eşti mulţumit şi fericit şi că ai mereu posibilitatea să schimbi totul şi să o iei de la zero.

Mai sunt câteva generaţii care văd schimbarea, pot face diferenţa, şi care se zbat încă în incertitudinea izvorâtă din ideea de libertate, dar acestea vor dispărea încetul cu încetul şi vor fi doar oameni fericiţi şi mulţumiţi pe lume.

Din păcate eu fac parte din generaţia aceea ultimă care simte că ceva pute la un moment dat, că ceva e prea frumos ori prea urât ca să fie adevărat şi care caută mereu confirmări. Acestea încă se mai pot găsi, încă nu suntem închişi complet în propria bulă, Internetul e încă liber, e ca un câmp sălbatic unde poţi găsi orice cauţi, trebuie doar să ai metodă şi răbdare. Nu ştiu dacă va dura la nesfârşit, cred că va veni un moment când nu vei mai putea găsi orice, când ţi se va da doar ceea ce „ţi se potriveşte”. Ceva care să nu te scoată din zona de confort şi să tulbure apele, care să te menţină în cea de mulţumire, de autoiluzionare benefică ţie şi celor din jur. La ce ar fi bune crizele existenţiale sau de orice fel? Numai la neplăceri. Şi nimeni nu are nevoie de instabilitate emoţională, de oameni imprevizibili. Lumea are nevoie de pace, de linişte, de prosperitate.

Doar că e ciudat, e al naibii de ciudat. Cum e posibil ca acum 10, 20 ani să crezi că ceva era alb, iar acum că e negru sau invers? Nu mai vorbesc de trecutul mai îndepărtat? Oare chiar atât de greşit să fi trăit omul până acum? Totul din ce era el, din ce gândea, din ce făcea, din ce mânca, din ce credea era greşit până acum 10-20 ani? E oare posibil ca milioane de ani lumea să fi mers într-o direcţie „nesănătoasă”, iar din 2000 încoace să meargă în cea bună? Pare cam exagerat, sau poate doar mie mi se pare?

Şi ce e mai serios e că se modifică structura în sine a gândirii individului, el chiar crede că totul a fost până acum greşit, iar de acum încolo e corect. Nu îşi dă seama că unele lucruri sunt făcute de la bun început într-un fel care nu poate fi schimbat, oricât de mult ai crede tu că se poate. Un lucru rotund nu va fi niciodată pătrat doar pentru că ţi-ai pus în cap să crezi asta, un copac nu va fi niciodată piatră, un măr nu va fi banană ş.a.m.d. Nu e posibil ca oamenii să decidă cum e lumea, pentru că aceasta este, în esenţa ei, total independentă de ei. Nu noi decidem lucrurile fundamentale, în asta constă de fapt forţa universului, că are nişte legi absolute, care îi conferă stabilitate, dincolo de care nu se poate trece.

Au fost multe tentative de a schimba lumea în structura ei de-a lungul istoriei, dar cele contemporane sunt cele mai nebuneşti pentru că sunt ajutate de ştiinţă. Acum ideea ce apare e că nimic nu este imposibil ceea ce este, aşa cum spuneam, absurd. Pentru că adevărul e că aproape totul este imposibil. Oamenii se pot întâlni oricât doresc să decidă ca soarele să răsară de la vest şi să apună la est pentru că nu vor reuşi decât pe hârtie. Şi chiar dacă prin absurd ar fi posibil, nu ar ajuta la nimic, totul ar rămâne la fel. Noi umblăm doar la aparenţă, la ce ţine de constructele sociale, iar asta e o parte infimă a lumii care îşi vede de ale ei impasibilă.

Şi totuşi, în naivitatea noastră, credem că spălându-ne mai des vom fi mai curaţi, cosmetizându-ne mai mult vom fi mai frumoşi, dându-ne cu mai mult antiperspirant vom transpira mai puţin, îmbrăcându-ne a bărbat vom fi mai puţin femeie şi invers, sau chiar schimbându-ne buzele, nasul, ochii, sexul vom deveni cu totul altcineva, având mai mulţi bani vom fi mai fericiţi decât am fost programaţi genetic să fim, întinzându-ne pielea vom fi mai puţin bătrâni ş.a.m.d. Acestea toate sunt iluzii pe care un „liber arbitru” cumpărat de ştiinţă încearcă zi de zi să ni le bage pe gât. NU, dragilor, lumea şi viaţa sunt la fel ca şi până acum, şi nimic nu le va schimba, iar metoda cu adevărat genială de a le înţelege şi a fi fericiţi e să le acceptăm aşa cum sunt şi să le găsim frumuseţea infinită pe care iluziile noastre nu ne lasă să o vedem. Simpla idee, hotărâre  a cuiva nu va schimba însuşi fundamentul lucrurilor. 

Briscan Zara este scriitor şi publicist