De Business

Punem punctul pe știi

Ministrul Agriculturii: detalii despre ajutoare de secetă şi bugetul agriculturii pe şapte ani

De la mijlocul lunii septembrie, de pe data de 16, agricultorii vor putea primi avansurile subvenţiilor prin centrele APIA.

sâmbătă, 29 august 2020, 01:50
5 MIN
 Ministrul Agriculturii: detalii despre ajutoare de secetă şi bugetul agriculturii pe şapte ani

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Nechita Adrian Oros, a fost prezent ieri la Iaşi, prezentând în cadrul unei conferinţe de presă atât soluţiile găsite pentru despăgubirea agricultorilor afectaţi de secetă şi condiţiile meteo, dar şi un plan de gestionare a apei care va fi finanţat cu 6 miliarde de euro. Practic, ministrul doreşte să redea în funcţiune măcar o parte din instalaţiile care deserveau cele 2,5 miloane de hectare de teren care aveau infrastructură pentru irigaţii în trecut. În acest an a fost dublată, conform declaraţiei ministrului, suprafaţa irigată în 2019. Practic, s-a ajuns de la 258.000 de hectare la 511.000 de hectare. 

Ministrul Agriculturii, Nechita Adrian Oros, a fost prezent în cursul zilei de ieri la o conferinţă de presă care a avut loc în Sala Mare de şedinţe a Direcţiei Agricole Judeţene, la eveniment participând şi Ministru al Mediului, Apelor şi Padurilor, Costel Alexe, dar şi prefectul Marian Grigoraş şi primarul Mihai Chirica.Principalele anunţuri pe care le-a făcut ministrul Agriculturii au vizat ajutoarele băneşti de care vor beneficia agricultorii afectaţi de secetă, în sprijinul acestora venind şi măsura prin care se va grăbi acordarea avansului subvenţiilor. Practic, de la mijlocul lunii septembrie, de pe data de 16, agricultorii vor putea primi avansurile subvenţiilor prin centrele APIA, urmând ca tot la APIA să să fie depuse dosarele prin care agricultorii pot dovedi că au fost afectaţi de secetă. Totodată, ministrul Oros a subliniat că speră ca sumele de bani pentru sprijinul celor afectaţi de secetă să vină tot de la jumătatea lunii septembrie.

Secetă cum nu s-a mai văzut de 50 de ani

„Din păcate anul acesta, peste pandemia de Covid-19, avem şi probleme economice din cauza crizei sanitare, iar anul acesta s-a înregistrat şi o secetă puternică cum nu a mai fost de peste 40-50 de ani. Am promis la începutul lunii martie când au apărut primele semne ale secetei că vom acorda despăgubiri fermierilor afectaţi de secetă. Din nefericire, suprafaţa afectată este de aproape 1,2 milioane de hectare din cele 2,9 milioane însămânţate în toamnă. Iar Dobrogea, sudul Moldovei şi o bună parte a Olteniei sunt afectate într-un grad mai mare de 30%. Sunt zone unde culturile sunt 100% compromise şi era normal să dăm aceste despăgubiri”, a afirmat ministrul, care a adăugat că fermierii afectaţi vor primi aproximativ 200 de euro la hectar, în funcţie de tipurile de cultură, afirmând totodată că 80% din suprafaţa însămânţată în toamnă este cu grâu. O altă veste bună pentru agricultori dată de către ministrul Oros este legată de avansul pentru subvenţiile din agricultură, care vor fi acordate în acest an cu o lună mai devreme, de la 16 septembrie, iar acest lucru deoarece ministerul a beneficiat de 3,45 miliarde de lei la ultima rectificare bugetară. „Aceşti bani ne permit, pe de o parte, să plătim avansurile la subvenţiile din această toamnă şi dorim să facem acest lucru cu o lună mai devreme. În mod normal se acordau de pe 16 octombrie”, a subliniat ministrul Oros.

Câţi bani va primi fiecare sector din agricultură

De sprijin pentru cei afectaţi de secete vor beneficia şi agricultorii din alte sectoare, fiind acordat sprijin de aproape 100 de euro pe cap de bovină, în funcţie de dimensiunea efectivului de animale vor fi acordate subvenţii pentru cei care cresc ovine, în funcţie de efectivul de animale, întreg bugetul fiind de 43 de milioane de euro, bani din fonduri europene, iar pentru fermele avicole există un buget de 109 milioane de lei, bani de la Stat, iar pentru fermele de porcine bugetul este de peste 119 milioane de lei. Pentru sectorul apicol bugetul este de 50 de milioane de lei pentru despăgubiri, aproximativ 25 de lei pentru fiecare familie de albine. Ministrul Oros subliniază că aceste sectoare au fost afectate şi de pandemie, având în vedere că sectorul HoReCa nu a funcţionat, iar cererea de pe piaţă a fost foarte mică. „Sunt stocuri foarte mari la unele produse alimentare. De aceea, pentru fiecare sector de activitate, am pregătit compensări atât din fonduri europene care nu au fost utilizate din măsuri mai puţin accesate, cât şi din bani de la bugetul de Stat”, a precizat Oros. În ceea ce priveşte sprijinul pentru legumicultori sau pentru cei din sectorul viticol sau pomicol urmează să fie elaborate criteriile şi modalităţile prin care se vor realiza despăgubirile.

Fermele mici, o prioritate în următorii 7 ani

La conferinţa de ieri a fost discutat şi modul în care va fi finanţată agricultura în perioada 2021-2027, în această perioadă fiind elaborat Planul strategic pentru această perioadă. Bugetul pentru această perioadă este de peste 20 de miliarde de euro, bani europeni, la care se adaugă 10 miliarde de euro de la bugetul de Stat, principala atenţie urmând să fie acordată micilor fermieri, inclusiv fermelor familiale. În ceea ce priveşte modul în care vor fi gestionaţi banii, Uniunea Europeană prevede ca 30% din buget să fie acordat pentru combaterea efectelor de mediu, trebuie luate măsuri în ceea ce priveşte biodiversitatea, creşterea suprafeţei ecologice care se lucrează în România, dar şi diminuarea substanţelor utilizate în agricultură. În acest sens, România se află însă cu mult sub media europeană care este de peste 2,2 kg pe hectar, în ţara noastră media fiind de sub 700 de grame. De asemenea, fermele mici vor beneficia de 10-15% din buget şi se doreşte stimularea unor cooperative care să ajute la colectarea, procesarea, îmbutelierea şi vânzarea produselor, dar şi realizarea de spaţii de depozitare şi procesare a produselor agricole în fiecare regiune. Acest lucru, subliniază ministrul, se doreşte pentru că balanţa între export şi import a înclinat spre pierderi de 1,3 miliarde de euro. Practic, noi am exportat produsul brut, dar am importat produse finite, mult mai scumpe. La final, ministrul a prezentat şi un viitor proiect, un plan de relansare a vechii reţele de irigaţie. Practic, se va investi aproximativ 6 miliarde de euro în infrastructura de irigaţii, care acoperea 2,5 milioane de hectare. în acest moment, potrivit ministrului, sunt irigate 511.000 de hectare, iar în 2019 au fost irigate 258.000 de hectare. 

 

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii