Nicolae Bacalbaşa şi complicii săi din PSD

vineri, 15 februarie 2019, 02:50
1 MIN
 Nicolae Bacalbaşa şi complicii săi din PSD

Dl. Nicolae Bacalbaşa a devenit persoană publică încă din vremea în care era purtător de cuvânt al Spitalului judeţean Galaţi. Trecut demult de prima tinereţe, recomandându-se deopotrivă medic şi om de condei, insul cu pricina se dădea de ceasul morţii să apară pe sticlă, să aibă ceva de comunicat, să facă pe spiritualul, cu predilecţie la televiziunile famigliei Voiculescu.

Cum condiţia de medic anestezist nu mai putea să îl mai încapă, dl. Nicolae Bacalbaşa s-a dat de ceasul morţii şi a făcut rapid o carieră universitară. La Facultatea de Medicină din Galaţi, apărută şi ea, precum ciupercile după ploaie, ca şi altele de aceeaşi anvergură, îndată după 1989. A parcurs rapid treptele ierarhiei universitare, a devenit în regim de maximă urgenţă prof.univ. dr. Sper că la 74 de anişori cât are astăzi insul cu pricina nu mai calcă nici prin vreun spital, nici prin vreo sală de curs. Spre binele gălăţenilor domniei-sale.

Dl. Bacalbaşa s-a gândit că nu este însă suficient. Că ar putea mai mult. Şi a putut. S-a înscris în PSD, a dat vârtos din coate, a devenit preşedinte al Consiliului judeţean, iar în 2016 a fost ales în Parlamentul României. Loc unde aflu că face figură aparte. Pare descins dintr-un spectacol prost, dintr-o punere în scenă ratată a unor piese precum Angajare de clovn sau Circul Matteo. Face ce face şi se dă consecvent în spectacol, jigneşte reprezentanţii opoziţiei, utilizează invective, pozează în mahalagiu notoriu.

Duminica trecută insul cu pricina, care trebuia demult să fie lăsat la vatră, să stea acasă, să îşi aştepte pensia şi, cel mult, să fie preşedinte de vreo minusculă asociaţie de locatari, nu ales în forul legislativ al ţării, a oferit un spectacol grotesc la o televiziune locală. La aşa-numita Tv Galaţi, despre care aflu că ar fi proprietatea altei mândrii a PSD, fostul ministru al Comunicaţiior, dl. Dan Nica. Acolo, în prezenţa unei moderatoare tâmpe, neam de neamul acelei fiinţe neavând nimic în comun cu meseria de jurnalist pe care o face de ruşine, deputatul Bacalbaşa, la cei 74 de anişori cât are, a debitat prostii cât pentru o viaţă. Lucruri care, de altfel, au intrat în arsenalul vorbeţilor din PSD. L-a făcut cum i-a venit la gură, într-un limbaj de ţaţă, neromân, antiromân, nazist pe preşedintele Klaus Iohannis (oare cei de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării ce aşteaptă spre a se sesiza din oficiu şi a-l chema la explicaţii pe deputatul Bacalbaşa?), a spus că germanii ar fi fost pro-Hitler până prin anii ’70, a numit-o pe frau Merkel noul Führer al Germaniei. A mai scos pe gură şi alte năzbâtii pe care eu nu le pot reproduce. Nu le suportă tastatura.

Pradă unei crize clare de demenţă, numitul Bacalbaşa Nicolae a uitat că este persoană publică, demnitar al României şi că vorbele sale vor ajunge ca vântul şi ca gândul nu doar în capitala Germaniei, ci şi în toate capitalalele celorlaltor ţări ale Uniunii Europene. Mai grav este că nimeni, nici măcar un pretins social-democrat român nu s-a dezis de nemerniciile scoase pe gură de sărmanul Bacalbaşa. Devenind astfel complici cu ticăloşiile acestuia. Condiţie în care pare-se că se simt cum nu se poate mai bine. (Comentariu apărut pe site-ul contributors.ro)

Mircea Morariu este profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013).

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii