O imagine cu doi supravieţuitori ai războiului din Siria a emoţionat Italia

duminică, 23 ianuarie 2022, 11:05
1 MIN
 O imagine cu doi supravieţuitori ai războiului din Siria a emoţionat Italia

Băieţelul născut fără picioare şi tatăl lui, la rândul său cu dizabilităţi, ambii supravieţuitori ai războiului din Siria, şi protagoniştii unui moment emoţionat surprins în „Fotografia anului 2021” din cadrul concursului internaţional de la Siena, Italia (Siena International Photo Awards 2021 – SIPA), au fost aduşi în Italia pentru tratament şi o nouă viaţă, relatează Adevărul.ro

Intitulată „Încercările vieţii”, fotografia în care Munzir, care şi-a pierdut un picior într-un bombardament, îl ţine pe fiul său în aer şi ambii zâmbesc, a fost făcută în ianuarie 2021 de fotojurnalistul turc Mehmet Aslan în provincia turcă Hatay, situată în apropierea graniţei cu Siria.

Mustafa, un băieţel de şasei ani, s-a născut fără mâni şi picioare din cauza unui sindrom numit tetra-amelia, o boală congenitală, după ce mama lui Zeynep a fost nevoită să ia medicamente când era însărcinată, în urma expunerii la gaze neurotoxice în timpul războiului din Siria.

Joi, familia cu trei copii a luat avionul spre Italia după eforturile depuse în acest sens de organizatorii concursului de fotografie din Siena. Mustafa şi familia sa sunt refugiaţi sirieni în Turcia, unde nu există posiblitatea confecţionării unor proteze după nevoile lor.

Fotografia a stârnit un val de emoţie în Italia, determinându-i pe organizatorii festivalului de fotografie să iniţieze o strângere de fonduri pentru tratamente. Aceştia au făcut apel la diplomaţi, spitale, centre de reabilitare şi la dioceza catolică din Siena pentru a putea găsi cazare, facilităţi de tratament şi protezare.

 

Comentarii