O tânără însărcinată, 33 ani, fără alte boli, a murit de COVID. În urmă cu o săptămână îi murise și mama

sâmbătă, 08 august 2020, 10:39
1 MIN
 O tânără însărcinată, 33 ani, fără  alte boli, a murit de COVID. În urmă cu o săptămână îi murise și mama

O tânără în vârstă de 33 de ani din comuna Cetatea de Baltă, însărcinată în 24-25 de săptămâni, confirmată ca fiind infectată cu noul coronavirus, a decedat vineri după-amiaza în izolatorul Secției de ATI a Spitalului Județean de Urgență din Alba Iulia, scrie Alba24.ro.

Potrivit unor surse medicale, notează publicația citată, tânăra ar fi fost transferată la Alba Iulia de pe secția de ATI a spitalului din Târgu Mureș. Medicii din Alba au încercat să îi salveze viața tinerei și copilului nenăscut însă nu au reușit.

”La 33 de ani, alte boli cronice nu avea”, a declarat la Digi 24, Silviu Tuzeș, medic-șef la secția ATI a spitalului, adăugând, însă, că o gravidă are un risc crescut de tromboze și alte afecțiuni provocate de coronavirus.

Aceasta s-ar fi infectat în familie, după ce ar fi luat virusul chiar de la fratele ei, întors din Spania.

În urmă cu aproximativ o săptămână, mama tinerei, confirmată la rândul ei cu noul coronavirus, a decedat.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii