Old School

Astăzi am o mare bucurie! Mi s-a întâmplat un lucru minunat şi neaşteptat pe care trebuie musai să îl împărtăşesc: mi-am găsit al doilea pantof aruncat de nevastă-mea pe câmp cu trei luni în urmă! Pe primul l-am găsit acum două săptămâni, iar pe al doilea l-am crezut dispărut cu totul, luat de vreun animal în dinţi şi dus în pădure să îl ronţăie puii că era din piele, ciugulit de vreo pasăre ori îngropat de vreun câine. Culmea e că acesta se afla mai aproape de gard decât celălalt, dar stătea ascuns sub zăpada de la dos. Acum că a venit primăvara în ianuarie şi s-a topit tot, a ieşit şi el la iveală, drăguţul de el…

De-acuma am să-i ascund bine de ochii ei, nu mai pupă ea clipa aia când să pună mâna pe aşa comoară. I-am dosit bine în magazie sub tot maldărul de holoabe, cine naiba să se bage acolo, doar eu le ştiu rostul şi utilitatea?… Sigur va strâmba din nas când mă va vedea păşind falnic încălţat cu ei prin curte, dar nu-mi va păsa, doar eu ştiu adevărata lor valoare…

Pantofii ăia îi am din SUA, luaţi şi acolo la mâna a doua, de la un aşa-zis yard sale. I-am remarcat din prima că erau arătoşi şi emiteau acel mesaj de imortalitate pe care puţine lucruri îl emit. Ştiam că vor rezista o veşnicie şi chiar aşa s-a întâmplat. Au trecut mai bine de 20 de ani şi iată că încă sunt întregi, încă stau în picioare şi nu au nimic stricat, deşi am tras de ei fără milă, purtându-i peste tot, de la evenimente oficiale sau informale, până la urcat pe munţi sau lucru în grădină. Aşa ceva mai rar.

Evident că după atât timp şi experienţă nu mai arată ca noi, ba chiar sunt îmbătrâniţi bine, dar dacă i-aş lua la curăţat, sunt sigur că nu m-ar face de ruşine nici în public. Dar cui să îi explici? Femeile o ţin pe-a lor, dacă ţi-au catalogat ceva drept vechi, nepotrivit sau chiar citez „mizerie”, nu mai sunt şanse de reabilitare nici într-o mie de ani. Neluând în seamă avertismentele şi ameninţările directe am riscat şi i-am lăsat în continuare în faţa casei, de aceea am fost nevoit să îi recuperez de câteva ori din tomberonul de gunoi. De fiecare dată când nu-i mai găseam mă duceam direct la gunoi şi îi pescuiam dinăuntru. De data asta însă planul a fost diabolic şi aproape că a reuşit, dar slavă Domnului că am salvat într-un final situaţia!…

Pantofii ăia reprezintă pentru mine ceva mai mult decât un obiect, ei reprezintă ideea de lucru bine făcut, fără nicio aluzie la actualul preşedinte sau altele asemenea. Această sintagmă, din păcate, nu prea mai poate fi folosită în ziua de azi. Acum lucrurile nu mai sunt bine făcute, ci prost făcute şi durează foarte puţin.

Am fost nevoit, de exemplu, să îmi schimb centrala termică acum trei ani. Pe cea veche o luasem de nouă din magazin cu garanţie de 2 ani. Fix după ce a expirat garanţia au început să apară problemele. Am tot tras de ea încă vreo 2 ani după care am abandonat-o. Am vândut-o pe OLX contra unei perechi de ghete noi care s-au stricat după doi ani. Trebuia să îmi iau alta nouă, după logica lucrurilor, dar toţi specialiştii pe care i-am întrebat au răspuns la unison că toate centralele din „noua generaţie” sunt mai proaste decât cele vechi!… În afară de cele extrem de scumpe, evident. Aşa că mi-am luat una veche şi sunt mulţumit de ea.

Maică-mea are aceeaşi centrală de aproape 15 ani! Câţi ne putem lăuda azi că ne ţin centralele noi atâta timp? Nu cred că e nimeni aşa de norocos.

Cu autovehiculele este aceeaşi situaţie. Cele produse după 2000 sunt din ce în ce mai proaste, parcă ar fi făcute în duşmănie. Au din ce în ce mai mult plastic în ele, lucrurile consumabile se consumă mai repede, garanţia pare că se scurtează. Nu mai vorbesc de computerele de bord care au din ce în ce mai multă putere şi devin din ce în ce mai imprevizibile. Acum, când aproape totul depinde de ele, de la direcţie, la consumul de carburant sau frâne, aproape că îţi e frică să mai intri în propria maşină sau să o ofensezi cu ceva, ca nu cumva să se răzbune… Maşinile dinainte erau în totalitate mecanice, erau şanse mici să-ţi facă vreo surpriză, iar dacă te lăsau în drum, cu o şurubelniţă, un ciocan şi o bucată de sârmă puteai să le repari, cel puţin până la primul service.

Cum a păţit un amic cu un SUV uriaş care s-a hotărât într-o zi să nu-i mai dea voie stăpânului să intre în el. Uşile s-au blocat şi a început să sune alarma. Deşi avea cheia în mână omul nu a mai putut face nimic, a rămas pe dinafară. A mers pe la mai mulţi mecanici şi electricieni de la service-uri moderne, dar nimeni nu a reuşit să penetreze încăpăţânata citadelă pe patru roţi. Cel care i-a dat de capăt a fost tot un mecanic de „şcoală veche” care a reuşit să decupleze bateria pe sub maşină şi să deschidă portierele. Fusese o eroare de soft, evident, una care l-a făcut să meargă pe jos pe proprietar aproape o lună de zile.

Alt prieten a rămas cu maşina în intersecţie pentru că nivelul bateriei a scăzut cu foarte puţin sub cel standard. Motiv ridicol la cele vechi la care puteai să scoţi cu totul bateria după ce porneai motorul că nu se întâmpla nimic, ele continuau să meargă…

Nu cred că risc deloc când spun că majoritatea lucrurilor noi de acum sunt mult mai proaste decât cele vechi. Şi aici dau un ultim exemplu: jucăriile. Este o industrie întreagă de jucării produse pe bandă rulantă care durează o singură zi, una singură! După ce ai scos „monster truck-ul” din cutie, i-ai pus bateriile şi te-ai „tras” cu el prin casă de câteva ori, poţi să-l arunci, că a doua zi nu va mai merge, ceva sigur se va strica la el. Norocul tău că la cele două sute de magazine de profil din oraş mai poţi găsi un miliard de alte opţiuni la un preţ avantajos…

Briscan Zara este scriitor şi publicist

Publicitate și alte recomandări video